7 mituri despre frumusețe, demontate

Multe dintre sfaturile de frumusețe care circulă pe internet sau prin târg sunt, de fapt, mituri. Am adunat (și demontat) mai jos șapte exemple.

Mitul nr. 1: Machiajul zilnic este dăunător pentru ten

Doar dacă aplici produsele de machiaj în cantități semnificative sau folosești produse incompatibile cu tenul tău. Este bine să îți lași pielea să respire, dar cu adevărat dăunător este nu machiajul, ci obiceiul de a nu te demachia în fiecare seară.

Mitul nr. 2: Sprâncenele trebuie să aibă aceeași culoare cu părul

O idee de modă veche. Când vei alege vopseaua de păr, adu-ți aminte că sprâncenele pot fi și cu două-trei nuanțe mai închise sau mai deschise decât culoarea părului.

Mitul nr. 3: Uleiurile nu sunt benefice pentru tenul gras

Multe uleiuri nu fac bine tenului gras, dar există și câteva excepții – uleiul de măceșe, uleiul din sâmburi de caise, uleiul de lavandă, uleiul de jojoba – toate uleiuri cu textură ușoară.

Mitul nr. 4: Genele false le afectează pe cele naturale

De fapt, astfel de gene false sunt ușor de aplicat și ajută genele naturale să crească mai groase. Genele false ideale au efect de alungire și volum, sunt lejere și pot fi folosite pentru a obține un machiaj natural.  

Mitul nr. 5: Părul se obișnuiește cu șamponul

Părul nu poate deveni dependent de un anumit produs. Dacă pare șamponul pe care îl folosești de mult timp și-a pierdut proprietățile, cauza ar putea fi alta, cum ar fi folosirea prea multor produsele de styling.

Mitul nr. 6: Produsele pentru protecție termică se aplică pe păr doar dacă folosești placa

Astfel de produse protejează părul oricând, în special vara.  

Mitul nr. 7: Unghiile pot fi pilite în orice sens

Unghiile se pilesc într-un singur sens, pentru a evita exfolierea și ruperea lor.

Sursa foto: Shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi

Îţi plănuieşti următoarea vacanţă, însă nu ştii către ce ţară să te îndrepţi? Este adevărat, Europa este încărcată de istorie, de elemente arhitecturale diverse, însă Roma se află pe lista tuturor iubitorilor de călătorii, graţie edificiilor romane, a pieţelor impresionante și a gastronomiei delicioase. Nu este uşor de întocmit un număr limitat de obiective turistice […]

Citeste
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi

Timpul e valoare! E un dar incontestabil de preţios pe care începem să îl apreciem abia atunci când devine insuficient. Ne-am dori ca ziua să dureze 48 de ore şi probabil tot nu ar fi de ajuns. Tânjim după acel timp magic, care să se oprească în loc de fiecare dată când experimentăm clipe minunate. […]

Citeste
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez

Două evenimente culturale excepționale au avut loc de curând în Marea Britanie sub egida ICR Londra: pe 1 mai 2019 violonistul român Alexandru Tomescu a concertat, pe faimoasa scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra.

Citeste
7 mituri despre frumusețe, demontate
7 mituri despre frumusețe, demontate

Multe dintre sfaturile de frumusețe care circulă pe internet sau prin târg sunt, de fapt, mituri. Am adunat (și demontat) mai jos șapte exemple. Mitul nr. 1: Machiajul zilnic este dăunător pentru ten Doar dacă aplici produsele de machiaj în cantități semnificative sau folosești produse incompatibile cu tenul tău. Este bine să îți lași pielea […]

Citeste
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta

Ți-ai propus ca anul acesta să îți schimbi câteva obiceiuri și să le înlocuiești cu altele, care ți-ar aduce mai multă energie și bucurie, însă până acum nu ai făcut nimic în acest sens? Din păcate, jumătate din rezoluțiile pe care oamenii și le setează an de an se pierd încă din prima lună a […]

Citeste
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?

Tot mai multe femei aleg sa devina mame dupa 35-40 de ani. Statisticile arata ca in tarile dezvoltate, in 2015, peste 5% dintre nasteri au loc dupa varsta de 40 de ani. In plus, sarcinile tardive sunt adesea la primul copil. Afla care sunt consecintele si cum pot fi prevenite riscurile astfel incat sa te […]

Citeste