Care sunt obiectele pe care le prețuim cel mai mult? 6 lucruri la care nu te aștepți

Relația oamenilor cu obiectele lor e una multidimensională. Avem obiecte de care ne pasă foarte mult și avem obiecte pe care înlocuim fără să ne gândim de două ori. Însă chiar și între obiectele pe care le prețuim există o ierarhie. Spre exemplu, un telefon scump este important pentru că e valoros, dar un inel transmis din generație în generație este efectiv de neprețuit pentru că nu poate fi înlocuit niciodată.

Fie că vrem sau nu, avem o relație cu obiectele pe care le deținem. Pe unele le tratăm cu dispreț și pe altele cu reverență. Punem mai puțin preț pe lopata din grădină decât pe televizorul de pe perete. Iată care sunt cele mai importante obiecte pentru oameni, și de ce:

Ceasurile de la mână ne pot influența viața

Ceasurile sunt obiecte foarte importante pentru noi. Ele pot fi foarte valoroase și sunt simboluri ale statutului unei persoane. Există ceasuri, precum cele cu calculator, pe care nu le prețuim dincolo de funcționalitate. Însă există și ceasuri deosebite, valoroase, pe care ajungem să le prețuim și care devin moșteniri, transmise din generație în generație. Devin obiecte pe care până și strămoșii noștri ajung să le prețuiască.

Un alt lucru interesant e faptul că ceasurile de la mână pot avea chiar un efect psihologic asupra noastră. Studii ale Universității din Glasgow arată că oamenii care poartă ceasuri sunt mai meticuloși, mai bine organizați și mai punctuali decât cei care nu poartă ceasuri în mod regulat. Se notează că persoanele care poartă ceasuri de mână timp îndelungat ajung să fie influențate de acestea pentru că percepția lor asupra timpului se schimbă. Ei devin mai relaxați și mai temperați pentru că sunt mai conștienți de trecerea timpului decât cei din jur.

Ochelarii de vedere

Dacă porți ochelari de vedere, atunci știi că trebuie să ai mereu grijă de ei, iar pierderea lor e foarte neplăcută. Nu prețuim ochelarii de vedere pentru valoarea lor în bani, ci pentru beneficiul pe care ni-l oferă, cu atât mai mult dacă avem o vedere slabă.

Însă mai există și un alt motiv pentru care ochelarii au valoare, chiar dacă nu îl realizăm. Un studiu realizat de Universitatea din Viena ne arată că oamenii care poartă ochelari sunt văzuți de ceilalți ca fiind mai inteligenți. Acesta este un stereotip care face oamenii să le atribuie celor care poartă ochelari un grad mai mare de încredere și să accepte mai ușor opiniile lor. Putem spune astfel că valoarea ochelarilor vine și din stropul de autoritate pe care ni-l oferă. Chiar dacă această autoritate e falsă, ea poate avea efecte reale.

Actele de identitate sunt valoroase, dar doar pentru noi

Actele de identitate sunt foarte diferite de alte obiecte, pentru că nu le prețuim deloc pentru valoarea lor materială. Le prețuim pentru că știm ce eforturi trebuie să depunem pentru a le obține din nou, odată ce le-am pierdut.

Asta ne arată că noi nu atribuim valoare obiectelor numai din perspectivă financiară. Ne costă foarte puțin să ne scoatem noi acte, însă plătim cu birocrație și timp pierdut.

Trofeele ne ridică moralul

Trofeele sunt obiecte cu adevărat speciale pentru noi. Ele au o importanță foarte mare pentru că reprezintă o dovadă materială a succeselor noastre. Valoarea lor materială nu are niciun fel de importanță pentru noi. Le prețuim pentru sentimentul de mândrie pe care ni-l oferă ori de câte ori ne uităm înspre ele. Ne ajută să ne creștem încrederea în noi înșine și ne creează ambiția de a împinge limitele.

Suvenirurile sunt memento-uri

Când ne gândim la suvenirurile altora ne vin în minte obiecte fără valoare reală, monotone sau, în unele cazuri, chiar kitsch. Când ne gândim la suvenirurile noastre, însă, ne vine în minte altceva. Ne vin în minte locurile pe care le vizitam când am cumpărat acele obiecte. Asta înseamnă că valoarea lor nu e alta decât valoarea amintirii pe care o reprezintă. Le prețuim pentru că ne aduc aminte de momente plăcute din viața noastră.

Bijuteriile sunt neprețuite, dar nu pentru valoarea lor în bani

Bijuteriile sunt obiecte pe care le prețuim îndeosebi pentru valoarea lor materială. Ele sunt adevărate simboluri ale ierarhiei sociale. Cei care le poartă le văd chiar ca pe investiții în propria imagine. Bijuteriile, în special cele foarte valoroase, sunt obiecte care cer respectul și reverența societății. Oamenii încearcă să le obțină cu orice preț; acumulând avere, prin furt sau chiar prin război.

Acest lucru face din bijuterii obiecte cu încărcătură simbolică foarte mare și le transformă în izvoare de istorie. Ori aici stă adevărata lor valoare, în istoricitate, nu în banii cu care se pot vinde. Chiar și bijuteriile moștenite în familie au propria lor istorie, care, chiar dacă nu e importantă pentru restul lumii, e neprețuită pentru membrii familiei.

Sursă foto: Shutterstock

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Apa Termală Herculane. Calmează şi decongestionează pielea sensibilă
Apa Termală Herculane. Calmează şi decongestionează pielea sensibilă

Apa Termală Herculane este originală, unică şi imposibil de reprodus. […]

Citeste
gabor mate portret
Dr. Gabor Maté, celebrul specialist în adicții, vine în premieră la București, la invitația Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei

Unul dintre cei mai apreciați specialiști în studiul adicțiilor și tratarea traumelor, Dr. Gabor Maté, se va afla la București pe 2 și 3 octombrie 2018. Dr. Maté vine la București la invitația Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), unde va susține pentru prima oară o conferință despre dependențe și mecanismul acestora, precum și despre fenomenul care se află în spatele lor: trauma și legătura dintre aceasta și boli.

Citeste
Gerlinéa Program Slabire
Visul unei luni de toamnă

De câte ori nu ai visat la o pastilă sau o licoare miraculoasă, care să te ajute să slăbești într-o lună cât alții într-un an? Să-ți subțieze talia, sănătos și ușor? Să te ajute să scapi de colăceii de grăsime, fără înfometare? Și de burtică, fără zeci de abdomene, zilnic? Ei bine, ea există în suplimentele Gerlinéa.

Citeste
Care sunt obiectele pe care le prețuim cel mai mult? 6 lucruri la care nu te aștepți
Care sunt obiectele pe care le prețuim cel mai mult? 6 lucruri la care nu te aștepți

Relația oamenilor cu obiectele lor e una multidimensională. Avem obiecte […]

Citeste
Regata Marii Uniri – Flotila România Centenar, la Londra
Regata Marii Uniri – Flotila România Centenar, la Londra

„Regata Marii Unirii – Flotila România Centenar” este primul mare eveniment al toamnei derulat la Londra de Institutul Cultural Român, în zilele de 8 și 9 septembrie, proiect ce face parte din amplul program de celebrare a Centenarului Marii Uniri.

Citeste
Școlari deștepți, părinți înțelepți
Școlari deștepți, părinți înțelepți

Cum pot copiii să se adapteze mai bine ritmului școlar? […]

Citeste