Pregătiri pentru Europalia 2019: întâlnire comună de lucru româno-belgiană

europalia 2019

Institutul Cultural Român a fost gazda întrunirilor de lucru ale experților români și belgieni din cadrul Festivalului Europalia, ce s-au desfășurat la București, în perioada 17-19 septembrie 2018.

Proiectele artiștilor care au aplicat în cadrul apelului de proiecte al ICR pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019 au fost discutate de echipa româno-belgiană, care pregătește acest eveniment de anvergură. Echipa română a fost condusă de președintele ICR, Liliana Țuroiu, iar echipa belgiană de managerul general Europalia, Koen Clement. În cadrul întâlnirii au fost discutate, punctual, proiectele propuse de cele două părţi.

Festivalul va avea loc în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020, când țara invitată va fi România. Conform agendei de lucru, au fost dezbătute proiectele propuse pe arte vizuale, patrimoniu, muzică, artele spectacolului, literatură și film.

Fiecare expert al Institutului Cultural Român a prezentat proiectele desemnate pe domeniul său de activitate, care au fost supuse şi expertizei părții belgiene. De asemenea, au fost propuse proiectele de rezidențe și noile creații în domeniul artele spectacolului (teatru și dans).

La finalul întrunirii, managerul general Europalia și-a exprimat satisfacția în ceea ce privește noii pași înregistrați în pregătirea Festivalului din 2019.

„Am discutat sute de proiecte, într-o întâlnire intensă de lucru cu doamna președinte Liliana Țuroiu și echipa sa extraordinară. Ediția din 2019 a Festivalului Europalia promite să fie cu adevărat impresionantă!', a declarat Koen Clement.

La rândul său, Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, a declarat: „A fost o întâlnire de prezentare și analiză a proiectelor depuse și avem bucuria unui feedback extrem de bun din partea artiștilor care s-au dovedit a fi foarte interesați de Festivalul Europalia, așa cum avem satisfacția că acestea au fost apreciate de partenerii belgieni. Am primit la ICR o multitudine de proiecte valoroase pe care le-am supus discuției echipelor din partea română și cea belgiană, acestea urmând să fie selecționate și agreate de către muzeele și galeriile din Belgia. Discuțiile vor continua la Bruxelles, săptămâna viitoare.'

Conform OUG 16/2018, pregătirea și participarea României, ca țară invitată de onoare, la cea de a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Artă Europalia 2019, care se va desfășura, în Belgia și în alte state din Europa, sunt realizate de către Institutul Cultural Român, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului.

Este vorba despre un proiect de interes național care va asigura promovarea valorilor culturale și artistice ale României pe plan mondial. Festivalul Europalia va implica peste o mie de artiști de renume național și internațional care vor fi angrenați în proiecte și evenimente pe toate domeniile de activitate culturală și artistică.

Europalia, care a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar, se distinge prin manifestări culturale și artistice de înalt nivel, reflectând atât trecutul țării invitate, cât și vitalitatea creației contemporane.

Mai multe detalii AICI.

Comentează și tu
Recomandări
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi

Îţi plănuieşti următoarea vacanţă, însă nu ştii către ce ţară să te îndrepţi? Este adevărat, Europa este încărcată de istorie, de elemente arhitecturale diverse, însă Roma se află pe lista tuturor iubitorilor de călătorii, graţie edificiilor romane, a pieţelor impresionante și a gastronomiei delicioase. Nu este uşor de întocmit un număr limitat de obiective turistice […]

Citeste
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi

Timpul e valoare! E un dar incontestabil de preţios pe care începem să îl apreciem abia atunci când devine insuficient. Ne-am dori ca ziua să dureze 48 de ore şi probabil tot nu ar fi de ajuns. Tânjim după acel timp magic, care să se oprească în loc de fiecare dată când experimentăm clipe minunate. […]

Citeste
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez

Două evenimente culturale excepționale au avut loc de curând în Marea Britanie sub egida ICR Londra: pe 1 mai 2019 violonistul român Alexandru Tomescu a concertat, pe faimoasa scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra.

Citeste
europalia 2019
Pregătiri pentru Europalia 2019: întâlnire comună de lucru româno-belgiană

Institutul Cultural Român a fost gazda întrunirilor de lucru ale experților români și belgieni din cadrul Festivalului Europalia, ce s-au desfășurat la București, în perioada 17-19 septembrie 2018.

Citeste
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta

Ți-ai propus ca anul acesta să îți schimbi câteva obiceiuri și să le înlocuiești cu altele, care ți-ar aduce mai multă energie și bucurie, însă până acum nu ai făcut nimic în acest sens? Din păcate, jumătate din rezoluțiile pe care oamenii și le setează an de an se pierd încă din prima lună a […]

Citeste
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?

Tot mai multe femei aleg sa devina mame dupa 35-40 de ani. Statisticile arata ca in tarile dezvoltate, in 2015, peste 5% dintre nasteri au loc dupa varsta de 40 de ani. In plus, sarcinile tardive sunt adesea la primul copil. Afla care sunt consecintele si cum pot fi prevenite riscurile astfel incat sa te […]

Citeste