Recomandări pentru o vacanță reușită alături de copilul tău cu autism

copil cu autism in vacanta de iarna

Perioada sărbătorilor de iarnă vine cu mult entuziasm pentru cei mai mulți dintre noi, fie că suntem copii sau adulți. Se împodobește casa, vin prieteni și rude în vizită, colindători pe la ușă, se pregătește multă mâncare, vine zăpada, Moș Crăciun cu daruri mult așteptate și multe altele.

În multe case, gazda își dorește ca sărbătorile să fie încărcate de veselie, mâncăruri felurite pe masă, multe rude și prieteni, colinde. Presiunea este mare când îți dorești sărbători perfecte, dar ai în jurul tău un copil cu autism.

Pentru o persoană care are o tulburare din spectrul autist lucrurile pot să devină complicate și greu de suportat. Când programul și rutinele copiilor sunt total schimbate, pot să apară crize care să arunce întreaga familie într-o luptă și o suferință greu de suportat.

Pentru a veni în sprijinul familiilor care au un copil cu autism psihologul Daniela Gavankar, președinte al Asociației pentru Intervenție Terapeutică în Autism, vine cu câteva recomandări utile în speranța că, ținând cont de ele, familiile vor avea sărbători mai liniștite și mai plăcute pentru toți cei din casă.

În primul rând este util să alegi în mod obiectiv ce dorești să faci și să te concentrezi pe lucrurile esențiale și acceptabile pentru persoana cu autism. Este util să înțelegi că unele lucruri necesită ajustări și nu mai pot fi făcute poate ca în trecut sau la intensitate maximă.

Deși poate ți-ai dorit sărbători perfecte, acum este util să te poți adapta, astfel încât să fie cât mai bine și pentru tine, familia ta, prieteni – fie că au autism sau nu.

Pregătirea pentru schimbare este esențială în cazul copiilor cu autism. Copiii au nevoie să știe ce urmează să se întâmple și, pentru a-I ajuta, un calendar ar fi extrem de util. În calendar se specifică când se împodobește bradul, când este serbarea de la grădiniță/ școală, când vine moșul, când se pleacă în călătorie, când vin musafirii etc.

Unele decorațiuni pot să fie pur și simplu prea încărcate, mai ales dacă au și lumini și sunete puternice. Ar fi de ajutor să i se arate copilului poze cu decorațiunile din anii trecuți, sau să se aleagă decorațiunile împreună cu copilul, iar casa și bradul să se împodobească împreună cu copilul, astfel încât să fie implicat în întreg acest proces de decorare.

Încercați să apreciați în mod realist câtă încărcare senzorială poate tolera copilul, cunoscând acest nivel de toleranță, veți ști de cât de multă pregătire va avea nevoie pentru perioada următoare.

Dacă copilul are o preocupare excesivă pentru un anumit cadou, se poate stabili un număr de câte ori i se permite să întrebe de cadou. Desigur se specifica pe calendar când îl primește, dacă îl primește. Dacă nu va primi cadoul dorit, este recomandat să i se spună exact ce va primi.

Alegeți cu grijă cadoul, și gândiți-vă la ceea ce i-ar face cu adevărat plăcere. S-ar putea să nu fie conform cu așteptările tale și ar fi util să înțelegi asta.

Mai departe, ne explică Daniela Gavankar faptul că este foarte util, dacă anticipați că într-o anumită situație îi va fi greu, să-l învățați cum să vă comunice acest lucru.

Dacă plecați în călătorie, asigurați-vă că aveți la voi mâncarea lui preferată, cărțile, jucăriile etc. Prezența acestor lucruri îl vor ajuta să fie mai liniștit, calm și să se bucure de călătorie. Dacă are o dietă specială, asigurați-vă că va fi suficientă mâncare de dietă pentru copil. Asigurați-vă că acceptă să doarmă în alt pat ducându-l înainte o noapte la bunici de exemplu.

Dacă nu-i cunoaște pe cei pe care urmează să-i întâlnească, ar fi util un album cu pozele și numele acestora.

Este util ca și familia să fie pregatită să știe să reacționeze astfel încât să nu creeze situații dificile pentru copil (să nu-l îmbrățișeze dacă nu-i place, să reacționeze cu calm dacă apare o criză etc).

Poveștile sociale sunt foarte utile în a-i ajuta pe copii să înțeleagă ce urmează să se petreacă: ce înseamnă ‘perioada sărbătorilor, unde și cine va fi prezent, ce activități se vor desfășura, ce să faci când ești obosit, anxios, stresat, cum saluți și cum îți iei la revedere de la ceilalți etc.

S-ar putea ca aceste sărbători să nu semene cu cele pe care le-ați imaginat vreodată, însă le puteți face să fie minunate pentru cei apropiați. Sărbătorile sunt în primul rând despre bunătate și bucurie, și vă dorim să aveți sărbători liniștite și pline de bucurie.

 

Comentează și tu
Recomandări
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi

Îţi plănuieşti următoarea vacanţă, însă nu ştii către ce ţară să te îndrepţi? Este adevărat, Europa este încărcată de istorie, de elemente arhitecturale diverse, însă Roma se află pe lista tuturor iubitorilor de călătorii, graţie edificiilor romane, a pieţelor impresionante și a gastronomiei delicioase. Nu este uşor de întocmit un număr limitat de obiective turistice […]

Citeste
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi

Timpul e valoare! E un dar incontestabil de preţios pe care începem să îl apreciem abia atunci când devine insuficient. Ne-am dori ca ziua să dureze 48 de ore şi probabil tot nu ar fi de ajuns. Tânjim după acel timp magic, care să se oprească în loc de fiecare dată când experimentăm clipe minunate. […]

Citeste
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez

Două evenimente culturale excepționale au avut loc de curând în Marea Britanie sub egida ICR Londra: pe 1 mai 2019 violonistul român Alexandru Tomescu a concertat, pe faimoasa scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra.

Citeste
copil cu autism in vacanta de iarna
Recomandări pentru o vacanță reușită alături de copilul tău cu autism

Perioada sărbătorilor de iarnă vine cu mult entuziasm pentru cei mai mulți dintre noi, fie că suntem copii sau adulți. Se împodobește casa, vin prieteni și rude în vizită, colindători pe la ușă, se pregătește multă mâncare, vine zăpada, Moș Crăciun cu daruri mult așteptate și multe altele.

Citeste
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta

Ți-ai propus ca anul acesta să îți schimbi câteva obiceiuri și să le înlocuiești cu altele, care ți-ar aduce mai multă energie și bucurie, însă până acum nu ai făcut nimic în acest sens? Din păcate, jumătate din rezoluțiile pe care oamenii și le setează an de an se pierd încă din prima lună a […]

Citeste
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?

Tot mai multe femei aleg sa devina mame dupa 35-40 de ani. Statisticile arata ca in tarile dezvoltate, in 2015, peste 5% dintre nasteri au loc dupa varsta de 40 de ani. In plus, sarcinile tardive sunt adesea la primul copil. Afla care sunt consecintele si cum pot fi prevenite riscurile astfel incat sa te […]

Citeste