Un muzician al superlativelor:  violonistul Remus Azoiței la Sala Radio!

Remus Azoitei la sala radio afis

Violonistul de talie internațională Remus Azoiței – un muzician al superlativelor – este invitat pe scena Sălii Radio, în concertul susținut vineri, 5 aprilie (19.00) de Orchestra Națională Radio.

Remus Azoiţei cântă pe o vioară de patrimoniu universal Gagliano, creată în 1740, a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (alături de pianistul Eduard Stan), pentru casa de discuri Hanssler (Germania) și în 2001 a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică – Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituției. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy, în cadrul Festivalului Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziune din Europa.

Remus Azoiței va interpreta la Sala Radio Concertul  în Re major pentru vioară şi orchestră de Beethoven, sub bagheta dirijorului slovac PETER FERANEC, primul dirijor principal străin din istoria celebrului Teatru Bolşoi din Moscova.

Remus Azoitei

În cea de-a doua parte a serii veți asculta 'Petruşka' – balet în 4 scene creat de compozitorul rus Igor Stravinski pentru a fi interpretat în cadrul celebrelor stagiuni prezentate de compania de dans Ballets Russes – la Paris, la începutul sec. XX. Premiera absolută a avut loc în 1911, la Théâtre du Châtelet, cu legendarii balerini Vaslav Nijinsky și Tamara Karsavina în rolurile principale.

Primul dirijor principal străin din istoria celebrului Teatru Bolşoi din Moscova, PETER FERANEC s-a bucurat de o serie de poziţii importante în instituţii de prestigiu: a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijor şef al Teatrului Naţional Slovac din Bratislava, dirijor invitat al Teatrului Naţional Ceh din Praga, dirijor şef şi director muzical al Teatrului Mikhailovsky din Sankt Petersburg. După debutul pe scena Teatrului Balşoi din Moscova cu o montare de excepţie a Nunţii lui Figaro de W. A. Mozart, Peter Feranec a fost numit succesorul lui Alexander Lazarev, devenind astfel primul dirijor principal străin din istoria instituţiei.

Numele său este legat de colaborarea cu orchestre de valoare precum : Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestre du Capitol – Toulouse, Opera din Zürich, Orchestra Simfonică din Moscova, Orchestra Filarmonicii din Oslo, Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Simfonică din Lisabona şi Orchestra Gulbenkian din Lisabona ş.a. Artistul a colaborat, de asemenea, cu operele din Leipzig, Oslo, Toulouse, Moscova, Berlin, Frankfurt şi multe altele.

După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti, REMUS AZOIŢEI a obținut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York. Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall – New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot – Paris, Konzerthaus – Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall – Londra, Teatro La Fenice – Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus – Viena și a fost aplaudat în festivaluri derulate la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg ș.a. A colaborat cu artişti renumiţi printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling sau Adrian Brendel, fiind de asemeni solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre, Orchestre Nationale de Belgique, Philharmonic Chamber Orchestra of London sau Orchestre Philarmonique de Radio France.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Comentează și tu
Recomandări
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi
(P) 7 atracții turistice din Roma pe care nu trebuie să le ratezi

Îţi plănuieşti următoarea vacanţă, însă nu ştii către ce ţară să te îndrepţi? Este adevărat, Europa este încărcată de istorie, de elemente arhitecturale diverse, însă Roma se află pe lista tuturor iubitorilor de călătorii, graţie edificiilor romane, a pieţelor impresionante și a gastronomiei delicioase. Nu este uşor de întocmit un număr limitat de obiective turistice […]

Citeste
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi
(P) Oferă timpului valoare cu un cadou autentic pentru bărbaţi

Timpul e valoare! E un dar incontestabil de preţios pe care începem să îl apreciem abia atunci când devine insuficient. Ne-am dori ca ziua să dureze 48 de ore şi probabil tot nu ar fi de ajuns. Tânjim după acel timp magic, care să se oprească în loc de fiecare dată când experimentăm clipe minunate. […]

Citeste
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez
Cu sprijinul ICR, muzicienii români farmecă publicul londonez

Două evenimente culturale excepționale au avut loc de curând în Marea Britanie sub egida ICR Londra: pe 1 mai 2019 violonistul român Alexandru Tomescu a concertat, pe faimoasa scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra.

Citeste
Remus Azoitei la sala radio afis
Un muzician al superlativelor:  violonistul Remus Azoiței la Sala Radio!

Violonistul de talie internațională Remus Azoiței – un muzician al superlativelor – este invitat pe scena Sălii Radio, în concertul susținut vineri, 5 aprilie (19.00) de Orchestra Națională Radio.

Citeste
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta
Cum să stabilești și chiar să te ții de rezoluțiile pe care ți le-ai propus anul acesta

Ți-ai propus ca anul acesta să îți schimbi câteva obiceiuri și să le înlocuiești cu altele, care ți-ar aduce mai multă energie și bucurie, însă până acum nu ai făcut nimic în acest sens? Din păcate, jumătate din rezoluțiile pe care oamenii și le setează an de an se pierd încă din prima lună a […]

Citeste
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?
(P) Sarcina dupa 40 de ani: cum pot fi prevenite riscurile?

Tot mai multe femei aleg sa devina mame dupa 35-40 de ani. Statisticile arata ca in tarile dezvoltate, in 2015, peste 5% dintre nasteri au loc dupa varsta de 40 de ani. In plus, sarcinile tardive sunt adesea la primul copil. Afla care sunt consecintele si cum pot fi prevenite riscurile astfel incat sa te […]

Citeste