Cariera nu tine de cald noaptea…
Am citit cu interes articolul si m-am gandit la ce doream eu sa ma fac cand eram mica. Ce vroiam?
La inceput invatatoare, apoi judecatoare. Vroiam invatatoare pentru ca-mi placea sa predau, sa invat copiii si … dupa liceu am lucrat 4 ani ca profesor suplinitor si cum salariile erau foarte mici (1990-1994) am realizat ca a doua varianta era mai buna.
Si? Am facut facultatea de drept si… am constatat ca nu pot intra in sistem. De ce? Pentru ca nu a fost de ajuns doar sa invat. Conjunctura nu mi-a fost favorabila.
Ce fac acum imi place, nu este ceea ce visam cand eram mica, insa marea mea multumire este ca, daca in ceea ce priveste cariera sunt o „supravietuitoare”, in ceea ce priveste familia sunt realizata: am un sot care ma iubeste si pe care il iubesc foarte mult, o fetita frumoasa si desteapta si… cred ca, spre deosebire de altii, eu pot spune linistita ca sunt multumita cu ceea ce am realizat pana acum.
Familia e foarte importanta si, daca nu ai o familie care sa te sprijine in tot ceea ce faci, degeaba ai o „cariera”. Multumirea sufleteasca nu este deplina; cariera nu tine de cald noaptea, nu te ajuta sa te ridici cand altii au grija sa te doboare, nu-ti sterge lacrimile cand simti ca nu mai poti.
Toti alergam dupa „ceva”, dar uitam esentialul. Pentru a fi fericiti nu ne trebuie foarte multe lucruri. Important este sa recunosti acele lucruri si sa le apreciezi la justa lor valoare la momentul potrivit..