Atelier de public speaking: cum pregătim un discurs

atelier-de-public-speaking-cum-pregătim-un-discurs

De multe ori, simţim că ne dau lacrimile după ce ascultăm un discurs sau că suntem gata de acţiune sau, dimpotrivă, ne creşte indignarea. Iată ce poate face un discurs bun!

Ne confruntăm zilnic cu necesitatea de a susţine un discurs, chiar dacă uneori este mai elaborat, iar alteori mai simplu. Când ni se cere să explicăm de ce suntem potriviţi pentru un anumit job sau pentru o avansare, când punctăm amintirile frumoase la ziua sau la nunta unui prieten, când încercăm să ne convingem copilul adolescent că fumatul dăunează, când sperăm să atragem de partea noastră alţi oameni, fie că suntem militant al unui ONG, politician sau director de companie etc., în astfel de situaţii avem nevoie de un discurs bun.

Multe persoane dau vina pe trac pentru a evita să aibă un discurs. Gestionarea tracului nu ne garantează însă automat reuşita. Cheia succesului constă în modul în care ne pregătim. Cu cât parcurgem mai multe etape, cu atât ne creştem încrederea, discursul devine mai valoros, iar emoţiile noastre se diminuează.

Dacă ne documentăm înainte, dacă ţinem cont de context şi audienţă, dacă ne este clar subiectul şi reuşim să punem ideile principale pe hârtie, şansele de a convinge şi/sau impresiona se măresc. Desigur, există şi anumite tips&tricks de avut în vedere pentru un discurs desăvârşit. Le vom pune pe toate pe hârtie.

Toate tehnicile de pregătire şi redactare a unui discurs le vom discuta şi exersa în cadrul cursului nostru ”Cum pregătim un discurs”. Şi pentru că repetiţia este esenţială, iar practica mai presus de teorie, vom pune mare accent pe exerciţii şi sfaturi personalizate, dar vom vorbi şi despre discursuri celebre, atât în sensul pozitiv, cât şi cel negativ.

Scopul cursului este acela de însuşire a unor noţiuni teoretice, dar mai ales de formare a unor deprinderi practice, uşor de aplicat în orice situaţie când avem nevoie de un discurs, fie el scris sau oral, live sau înregistrat, video sau audio, în faţa unui singur om sau a unei mulţimi etc. Dacă vrei ca discursul tău să nu treacă neobservat şi să aibă impactul dorit, te aştept să exersăm împreună!

Iată o parte din informaţiile despre care vom vorbi în cadrul celor patru întâlniri online:

1. Ce presupune un discurs bun. Elemente de luat în considerare înainte de pregătirea unui discurs. Cum aleg tema şi mesajele principale pentru a cuceri publicul de la început.

2. Structura şi redactarea unui discurs. Cel mai bun început şi cea mai bună metodă de a construi încheierea, dar şi cum îmi structurez argumentarea pentru a convinge.

3. Diferenţe de redactarea în funcţie de tipul discursului. Prinde mai bine un discurs oral sau unul scris? Să mă pregătesc temeinic sau să fiu spontan? Să aleg varianta video sau audio?

4. Discursul în situaţii de criză. Elemente specifice de redactare şi mai ales metode de a vorbi pentru un public ostil. Cum ne putem descurca în faţa presei – media training. Pregătirea, cea mai bună armă. Cum ştiu ce trebuie să îmbunătăţesc – analiza şi evaluarea.

Atelierul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, atelierele nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa atelierul pe Zoom.us. 

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/colegi-tovara-i-eveniment-sala-de-conferin-e-3321793/

Data început
20
aprilie 2022
Tip eveniment
Competente
Localitate