Coca Staicu

Ajut femeile cu vârsta 40+ să devină cea mai bună versiune a lor!

Lucrez cu femei cu vârsta 40+ care vor să își găsească drumul către o viață echilibrată și plină în energie. Dacă simți că viața ta e un haos, că faci alegeri alimentare nepotrivite, că stresul te copleșește și efortul pe care-l depui în a-ți menține relațiile este prea mare, ești la un click distanță de a le îmbunătății!

Tot ce ai de făcut este să alegi unul dintre programele care se potrivesc pentru tine.

Sunt Coca și alături de mine vei învăța cum să ieși din haos!

inginer chimist - Perioada care m-a învățat să fiu pragmatică și deschisă la tot ce este nou. În plus cum tot în corpul nostru este chimie, mă ajută în prezent să înțeleg procesele prin care funcționăm, fizic și mental
psiholog - Momentul în care am ales să înțeleg mai profund în comportamentul uman, pentru avea o contribuție la bunăstarea personală a oamenilor. Încă din adolescență, am fost fascinată de modul în care gândurile, emoțiile și experiențele influențează acțiunile noastre și felul în care relaționăm cu ceilalți. Această curiozitate m-a condus să explorez psihologia.
coach certificat ACTP- Cei 18 ani de corporate m-au format să fiu performantă și să lucrez în medii performate. Coaching-ul reprezintă pentru mine unul dintre instrumentele puternice prin care poți sprijini indivizii în procesul lor de creștere personală și profesională. Alegerea de a deveni coach certificat a fost un pas esențial în dezvoltarea mea personală și profesională, și mă bucur că pot oferi clienților mei suportul de care au nevoie pentru a trăi vieți mai împlinite și mai autentice.
Două metode creative pe care le folosesc în sesiunile 1:1 și de grup pentru introspecție sau generare de noi perspective și idei.
Practic NLP îmbină partea pracmatică a inginerului cu cea umană a psihologului, determinând un tot unitar. Modelul NLP de coaching este facil și cu rezultate minunate, mai ales în aria de îmbunătățire a stiluli de viață, abordarea credințelor limitative și conștientizarea valorilor personale pentru a avea succesul dorit în viață.
Pasiunea pentru o alimentație corectă, gestionarea comportamentelor alimentare și legătura lor cu starea emoțională mi-au îndreptat pașii către această competență. Cu ajutorul ei, azi ajut persoane să își atingă bunăstarea și prin îmbunătățirea relației cu mâncarea.
Un altfel de pregătire continua, pe care o consider necesară pentru persoanele care lucrează direct cu mintea oamenilor.