Nicoleta Ionică
Sunt Nicoleta, psiholog clinician cu drept de liberă practică, acreditat de Colegiul Psihologilor din România, psihoterapeut integrativ în supervizare și consilier vocațional. Dețin competențe în psihopedagogie dobândite în urma finalizării Modulului Psihopedagogic din cadrul Universității București.
Dețin competențe în: Psihotraumă, Psihosexologie, Psihologia dependențelor, Evaluarea personalității de la normal la patologic, Metode și tehnici de evaluare în urma absolvirii cursurilor de formare profesională. Am absolvit Facultatea de Finanțe Bănci Contabilitate din cadrul Universității Dimitrie Cantemir în anul 2005 apoi, din pasiune și dorința de cunoaștere profundă a minții și sufletului omului, am început să studiez psihologia, absolvind facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Spiru Haret.
Sunt pasionată de autocunoaștere și dezvoltare personală, am continuat și aprofundat lucrul cu mine, am „crescut” și evoluat, pentru că nu-i poți ajuta pe ceilalți înaintea de a te cunoaște și ajuta pe tine însuți. Am învățat să descopăr lumina și umbra din personalitatea mea, pentru că suntem fiecare dintre noi o combinație unică de lumină și umbră. Umbra este antrenorul nostru principal și ghidul care ne învață să ne descoperim adevărată măreție.
Dețin o bună capacitate de a asculta, de a comunica, de a-ți oferi suport pentru a face față mai bine situațiilor dificile din viața ta, diverselor suferințe emoționale cu care te confrunți. Din anul 2021 lucrez în cabinet și online și ajut persoanele care nu știu diferența între iubirea sănătoasă, matură, independentă și dragostea obsesivă, dependentă, adictivă, imatură să trăiască relații armonioase, împlinite fără victimizare, agresiune sau frici nejustificate. Sprijin, prin terapie de grup bolnavii oncologi. Ajut cuplurile să ajungă la o întelegere matură și sănătoasa, să de o definiție frumoasă iubirii.