Octavian Sbârnă
Din 1999 a început să studieze şi să practice stilul Constituţional al Celor Cinci Elemente în Anglia, sub ghidarea unui maestru acupunctor, acesta fiind baza pregătirii sale. În paralel a studiat medicina clasică şi a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, urmând apoi specializarea în Medicina de Familie, tot în Bucureşti.
De la începutul anului 2009 a început să studieze şi să integreze în practica sa Medicina Tradiţională Chineză. În afară de acupunctură a studiat şi practicat Reiki şi Terapie Craniosacrală. A încercat întotdeauna să aibă cei mai buni profesori/ maeştri din domeniile în care s-a pregătit, şi după aceea să fie demn de a se fi numărat printre studenţii lor. Marea majoritate sunt de talie mondială, lectori sau profesori nu doar din Bucureşti, ci mai ales din afara ţării.
Misiunea sa este de a fi într-o permanentă dezvoltare personală şi profesională, învăţând tot timpul de la acupunctori de talie mondială şi de a pune calitatea tratamentului şi experienţa pacientului pe primul loc – medicina aşa cum ar trebui să fie!