Roxana Darolti

Salut, sunt Roxana.

Îmi imaginez procesul psihoterapeutic ca fiind o barcă în care sunt eu împreună cu persoana care alege să vină în terapie. Vâslim împreună în aceeași direcție. Mai sunt momente în care marea este agitată și devine o corvoadă să conducem barca, dar dacă vâslim în aceeași direcție cu siguranță noi ne vom atinge obiectivele pe care ni le propunem. Procesul terapeutic nu este unul ușor, dar cu siguranță fiecare om care își dorește o schimbare, își va găsi resursele necesare pentru a ajunge acolo unde dorește. Tocmai de aceea este un proces, pentru că implică răbdare, emoții, responsabilitate, hotărâre și timp.

În ceea ce privește pregătirea mea profesională, ei bine am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2019. Ulterior, am decis să urmez și Masterul de Psihologia Sănătății Publice și Clinice din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; masterat pe care l-am finalizat în 2021. Am început să studiez Școala de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală.

Prin urmare specializările mele sunt de Psiholog clinician, Psihoterapeut cognitiv-comportamental și Psiholog în domeniul Securității Naționale.

Mai mult, de doi ani lucrez în propriul cabinet psihologic și îmi dau seama în fiecare zi cât este de important să lucrezi în primul rând cu tine ca și specialist și că e muncă care probabil va dura toată viața. Am urmat și diferite cursuri printre care se numără cursul de formare ca și Terapeut ABA, Adicții etc.

Apucă-te de tine!