20 martie e Ziua Mondială a Fericirii. Ca să fii mai fericit trebuie să fii recunoscător. Și să ai bani, desigur.

Azi e Mondială Ziua Fericirii. „Mare brânză“, veți spune. Despre ce fericire vorbim, când totul pare că se degradează, la nivel politic, la nivel de societate? Când depresia devine prima cauză de invaliditate în muncă?

Pare ironic să existe o Zi Mondială a Fericirii, câtă vreme omenirea pare să cunoscă tot mai puțin momente fericite. De la alegerea lui Trump la problemele UE, de la creșterea numărului de îmbolnăviri de cancer și răspândirea depresiei la scară largă, de la sărăcia rurală la corupție, totul pare mai gri. Deci despre ce fericire vorbim aici?!

Cu toate astea, fericirea e o precondiție a oricărui alt succes. Da, fericirea nu e doar o consecință, așa cum s-ar crede, a reușitei în viața profesională sau personală, ci o precondiție pentru reușită.

Shawn Achor, psiholog american și cercetător la Harvard pe tema fericirii, spune că oamenii trebuie să fie fericiți ca să poate fi mai productivi la muncă, să gândească mai corect, să fie parteneri de viață și colegi mai buni.

Citește și:

Cum ne creștem gradul de fericire

Rețetă pentru fericire dovedită științific!

Noi credem, în mod greșit, că dacă suntem productivi, capabili, iubiți, vom fi automat mai fericiți. Dar vedem că nu se întâmplă automat asta, în cele mai multe cazuri.

Vedem oameni care au o familie frumoasă și care-și găsesc motive de frustrare în altă zonă sau oameni al căror succes te face să-i invidiezi, dar care emoțional, sunt în ape tulburi.

Pentru că stresul e omniprezent, motive de nefericire ne putem găsi la tot pasul, și nu trebuie decât să ne concentrăm atenția asupra lor pentru a arunca în aer emoțiile bune… Exact asta NU trebuie să facem.

Emoția recunoștinței poate fi cultivată

Trebuie să ne concentrăm pe emoțiile pozitive pentru a da creierului „hrana“ necesară creării altor emoții pozitive. Cum facem asta? Păi fiind recunoscători în primul rând, cultivând activ (și agresiv, aș spune) emoția recunoștinței.

Fiecare poate găsi măcar un motiv, unul singur, pentru care să fie recunoscător. Măcar pentru starea bună de sănătate, și tot e ceva. Pentru faptul că ai o familie sănătoasă, iubitoare, un loc de muncă unde poate că nu ești plătit fabulos, dar ai colegi minunați, etc.

Dacă nu îți poți permite vacanțe de vis, măcar îți permiți cărți minunate și calitatea timpului petrecut cu ele e demnă de recunoștință. Nu trebuie decât să te gândești activ la ceea ce te poate face recunoscător vieții.

Psihologii recomandă chiar scrisul într-un jurnal al fericirii (Steinhardt intuia ceva) pentru a combate tendința creierului de a se concentra  mai mult pe ceea ce lipsește, pe ceea ce te frustrează, pe ceea ce te face nefericit.

Trebuie să ne „educăm“ creierul să vadă prima dată ceea ce avem, nu ceea ce nu avem. Cum facem asta? Fiind atenți la lucrurile bune din viață și încercând să le rezolvăm pe cele care ne frustrează.

Iar dacă nu putem, să avem înțelepciunea de a renunța. A ști când să renunți la control e o mare dovadă de înțelepciune și o sursă de fericire.

Optimismul? O chestiune de pespectivă

Shawn Achor spune că un optimist și un pesimist se pot contrazice pe tema unui pahar plin (sau gol) pe jumătate. Dar dacă incluzi mai multe fapte, argumente, pentru perspectiva ta optimistă sau pesimistă, creierul va „umple“ imaginea pe care și-o face asupra realității și va începe să acționeze în baza ei.

Și ceea ce „crede“ creierul tău devine realitatea ta. „Sunt mai multe realități și perspective din care să alegi, te poți concentra pe cel mai recent eșec sau pe oportunitățile care se deschid când ceva eșuează. Prima opțiune duce la paralizie, a doua la schimbare pozitivă“, spune el.

Dar ce te faci când realitatea e în mod obiectiv urâtă?

Ce faci cu fericirea e război, recesiune financiară, când pierzi locul de muncă, când pierzi un partener de viață sau te îmbolnăvești?

Sunt nenumărate modurile prin care poți fi nefericit, și atât de puține cele prin care pot fi ele contracarate… Spuneam mai sus că depresia tinde să devină, mai cu seamă în țările dezvoltate, prima cauză de invaliditate în muncă.

Ei bine, iată un semn neliniștitor: țări bogate, cu cetățeni foarte, foarte nefericiți, cotropiți de burn-out. „Fericirea NU e convingerea că totul e perfect, ci că schimbarea e posibilă“, spune Achor.

„Eu definesc fericirea drept «bucuria de a-ți atinge potențialul». Mici victorii mentale, mai ales când economia e jos, ne duc la o cascadă de succese bazate pe schimbări pozitive.

O dispoziție pozitivă dă energie de până la 23% mai multă în timpuri grele, cu 31% mai multă productivitate și cam cu 37% mai multe vânzări încheiate, precum și probabilitate cu 40% mai mare de a fi promovat. În plus, ne crește longevitatea“, mai spune Achor.

Banii aduc fericirea, normal

Fericirea e un concept abstract și extrem de complex. Filozofii s-au întrebat adesea de unde vine, dar abia recent începe ea să fie pusă în termenii corecți de către psihologi și sociologi.

Oamenii folosesc ideea de fericire fără a ști prea bine să o definească. Nu știi ce te face fericit, chiar dacă ți se pare că știi. Te-ai întrebat vreodată serios ce te face fericit (sau fericită)?  familia? averea? călătoriile? cărțile? religia? o prăjitură cu ciocolată ? sportul ?

Se spune că banii nu aduc fericirea. Iată un clișeu ciudat. Studiile arată că nu e adevărat. Mai ales când banii reprezintă un prag diferențial (de la sărăcie lucie la confort financiar), banii aduc fericirea, desigur.

După un anumit prag de bogăție, nu se mai naște nicio emoție pozitivă, chiar dacă se adaugă noi și noi zerouri la sumă.

E mult de spus despre fericire, pentru că e un concept fascinant. Dar complexitatea lui nu trebuie să ne inhibe, ci să ne facă să-l abordăm corect. Și să știm că, dacă ne înțelegem nevoile profunde, dacă știm să le ascultăm, și ele sunt ale noastre (nu „comenzi“ de la familie sau de la societate) un prim pas către fericire e făcut.

Deci fă și tu un exercițiu de introspecție azi, de Ziua Mondială a Fericirii, și răspunde-ți cât mai sincer la întrebarea: Sunt fericit? Sunt fericită? Dacă nu sunt, ce m-ar face fericit?

Foto: Shutterstock