Neîncrederea la români: de ce ne este fatală

Simptome colective de dezgust, laolaltă cu o stranie adaptare la climatul general bolnav și un scepticism tot mai răspândit. Aceasta e impresia mea când citesc online reacțiile oamenilor la politica de azi. Un fel de depresie colectivă, iritabilitate surdă și senzația de lipsă de perspectivă. Dar iată de ce eu cred că nu ar trebui să cădem pradă acestor senzații.

Citește și:

Analfabetismul funcțional, de unde vine și unde ne duce

„Nu am încredere să merg la un medic de la stat”.

„Nu am încredere în nimeni, de aia nu votez. Toți sunt la fel.”

„Nu mai am încredere în nimeni, vreau să plec din România”.

Această ultimă afirmație mă face să mă gândesc la faptul că scepticismul generalizat ne este, pe termen lung, mai dăunător decât actuala clasă politică, migrația creierelor sau declinul populației.

Toate acestea sunt, de fapt, efecte ale unei neîncrederi subterane, care a devenit structurală populației. Românii nu mai fac copii („Să-l cresc în țara asta?!”), pleacă („Nu mai cred că ne facem bine.”) sau devin pasivi ca niște șobolani de laborator deprimați de un cercetător sadic („Toți sunt la fel.”)

Depresia colectivă

Lipsa de speranță, de încredere în viitor, e începutul depresiei colective. Scepticismul generalizat face să auzim în preajma alegerilor: „Nu am cu cine să votez”, „Nu merg la vot”, „Toți sunt la fel”.

Nu vreau să spun că avem motive de încredere oarbă, de optimism săltăreț sau de încins o horă. Avem motive de acută revoltă morală. Eu asta aș vrea să văd, revoltă morală, nu pasivitate. Pasivitatea e simptomul depresiei.

Dar văd, insular, fenomene pozitive, cum e petiția „Fără penali în funcții publice”, de exemplu, care merită încredere. Și mă irită să văd cum sunt tratați cu dispreț oamenii care fac ceva de bine. E foarte ușor să critici în România, mai ales dacă stai pe margine și tu nu faci nimic. România, țara lui Gică Contra.

Pe scurt, nu sunt toți la fel

„Toți sunt al fel” e un exemplu de suprageneralizare, adică o distorsiune de gândire, o eroare în raționament.

Suprageneralizarea se tratează, de obicei, în terapie, când psihologul o identifică la tine și la felul cum gândești, pentru că te face să acționezi prost, dezadaptativ.

Dacă tu creză că toți „bărbații sunt la fel” sau toate „femeile sunt la fel”, păi bine, mult noroc în a găsi pe cineva care să-ți fie alături la bine și la greu.

O idee foarte interesantă despre scepticismul acesta infecțios și efectele sale societale am citit-o în cartea „Barking Up the Wrong Tree: The Surprising Science Behind Why Everything You Know About Success Is (Mostly) Wrong”, de Eric Barker.

Autorul american îl citează, într-o discuție despre atitudinile care aduc succesul în viață, pe Ruut Veerhoven, sociolog danez cunoscut drept „părintele cercetării asupra fericirii”.

Veerhoven a conceput o bază de date asupra acestui subiect atât de complicat, fericirea. Și când a făcut topul națiunilor din punct de vedere al nivelului de fericire, stare de bine și relaxare, între statele Europei, Republica Moldova a fost pe ultimul loc.

De ce anume a ajuns Moldova pe acest loc deprimant? Veerhoven spune că din cauza neîncrederii care traversează toată țesătura socială și o deșiră.

Moldovenii nu au încredere unii în alții. Fenomenul neîncrederii a ajuns la proporții atât de mari încât blochează majoritatea domeniilor de activitate din acest stat.

Scriitorul Eric Weiner spune că atât de mulți studenți mituiesc profesorii pentru a trece anul, încât moldovenii nu se duc la medici care sunt mai tineri de 35 de ani, pentru că se presupune că și-au cumpărat diploma.

Weiner sintetizează atitudinea moldovenilor într-o singură propoziție: „Nu e treaba mea”. Să faci oamenii să acționeze în grup în țara asta pare imposibil.

Nimeni nu vrea să facă ceva ce ar fi în beneficiul altora. Lipsa încrederii mutuale a transformat Republica Moldova într-o gaură neagră a egoismului…

Despre egoiști și succesul lor aparent

Când toată lumea trișează, nu mai există valoare creată de oamenii care contribuie la binele comun. Veerhoven spune: „Calitatea unei societăți este mai importantă decât locul tău particular în acea societate”.

Robert Axelrod, profesor de științe politice la Universitatea din Michigan: „Să nu fii de treabă, să nu colaborezi, poate fi o atitudine căștigătoare pe termen scurt. Pe termen lung, va distruge însuși mediul în care ai nevoie să funcționezi, să respiri.”

Când începi să fii egoist și machiavelic, ceilalți văd. Dacă se răzbună înainte ca tu să ai putere, ai pățit-o. Chiar dacă deții puterea, tot ai o problemă.

Ai arătat acelorlalți că felul cum obții succesul este încălcarea regulilor, deci le vor încălca și ei, pentru că un comportament nociv este contagios și oamenii fac ce li se permite. Vei crea alți prădători ca tine.

Oamenii buni pleacă. Iar asta creează un efect în lanț și un loc unde nimeni nu mai vrea să muncească și să coopereze, așa cum e Moldova. Odată ce încrederea dispare, totul se duce în jos.

Oamenii, când sunt întrebați ce doresc de la alții, spun că vor să poată avea încredere. Pentru a scala efortul trebuie să mergi mai departe de tine însuți și să creezi cooperare.

Cooperarea e începutul eficienței

Dacă vrei să reușești, cooperează și creează încredere. Succesul la scară mare este, mai mult ca orice, o chestiune de masă critică, de aliați. Dacă ai o cauză pentru care lupți, e bine să începi prin a-ți crește influența, masa celor care cooperează cu tine.

Shawn Achor, psiholog și cercetător la Harvard, spune că influența socială are o ecuație simplă: I(influența) = F+I+N (Forța mesajului + Importanța lui + Numărul de oameni care îl rostesc). Și cea mai simplă variabilă care poate crește în ecuație este N, adică numărul de oameni cu același mesaj. Cu alte cuvinte, cei care cooperează cu tine.

Când cineva are încredere în tine, tranzacția socială e mai ușoară și mai rapidă. Asta face ca mai multe tranzacții să aibă loc și se creează mai multă valoare pentru toți cei implicați.

Deci e cazul să avem încredere și să îi susținem pe cei care o merită. Pentru că binele are șanse să prindă rădăcini dacă mai mulți oameni îl fac și îi ajută pe cei care îl fac. Încrederea, proactivitatea și persistența sunt ingredientele magice ale schimbării.

De Iuliana Alexa

Foto: 123rf.com