Un film cu gay, Socrate și bula noastră de Facebook

Ce legătură au cele trei concepte din titlu, veți întreba. Să vă explic: ieri se proiecta la Muzeul Țăranului Român filmul „120 de bătăi pe minut”, un film despre comunitatea gay din Paris, în anii 90, și ACT UP, grupul de acțiune civică, alcătuit din tineri gay, ce lupta prin acțiuni de stradă și uneori prin acte de vandalism, pentru vizibilitatea comunității gay și a problemelor sale (respectiv accesul la tratamentele antiretrovirale, care erau în etapa de cercetare la acel moment). În timpul proiecției filmului de la Muzeul Țăranului Român (film care a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu), un grup de tineri ortodocși, apărători ai valorilor conservatoare, a intrat în sala de proiecție și a început să cânte imnuri religioase cu intenția clară de a boicota proiecția unui film neconform cu valorile lor.

Citește și:

De ce-i urâm pe Soroș, pe gay și pe alți țapi ispășitori?

Internetul te face prost, agresiv și foarte încrezător în ideile tale false. Iată cum:

Să nu uităm, astfel de incident a mai avut loc în 2013, la proiecția filmului „The Kids Are All Right”, din cadrul evenimentului Luna LGBT, tot de la Muzeul Țăranului Român (MȚR).

Am văzut acest film și pot spune că este excelent. Da, e un film despre gay, dar e și un film despre prietenie, viață și moarte, temele mari ale umanității.

E un film despre splendoarea vieții, cea atât de fragilă, despre disperare și despre relația dintre insul vulnerabil și lumea mare și indiferentă în care trăiește, căreia trebuie să îi forțeze mâinile pentru a obține ceea ce are nevoie. Putea să fie, foarte bine, despre cupluri hetero, problemele lor ar fi fost aceleași.

Și heterosexualii se îmbolnăvesc de SIDA, și ei sunt disperați să aibă acces la medicamente, și ei se iubesc și mor. E secundar că „120 de bătăi pe minut” este un film despre gay.

Trăim într-o bulă

O bulă informațională, alimentată de algoritmii Facebook ce ne aduc sub nas numai informații, site-uri sau oameni cu care am mai fost de acord anterior, și astfel, sunt șanse mari să fim de acord și cu noutățile de la aceștia. Astfel, se strâng legăturile digitale cu aceste entități, și se rup și se îndepărtează entitățile disjuncte, contrarii.

Oamenii care nu sunt de acord unii cu alții nu se mai întâlnesc pe Facebook. Mă amuză că, ori de câte ori cineva e iritat de altcineva pe Facebook, respectivul îl blochează, îl scoate din listă (a bloca pe cineva pe FB e un mod postmodern de a „trimite la dracu’”). Ne irită opiniile contrarii, vrem să vedem consens cu ceea ce spunem. Cu cât mai multe „laicuri” avem, cu atât mai clar rezultă că avem dreptate, nu-i așa?

De fapt, confundăm consensul cu adevărul.

Faptul că mai mulți sunt de acord cu o idee, nu face ca acea idee să fie adevărată sau corectă, sau validă. Poate fi o idee greșită cu care mulți sunt de acord, un caz clasic de gândire de grup.

De aia e igienic să asculți ce spun cei care nu sunt de acord cu tine, să analizezi argumentele contrare, că poate înveți ceva de la ei (uneori înveți, alteori nu, dar asta e altă discuție). Dar Facebook face imposibilă această învățare prin faptul că te expune doar la ceea ce îți place. Și înclin să cred că Facebook e cel mai influent mediu de comunicare azi, deci trageți singuri concluziile și nu îi mai blocați pe cei care nu vă convin.

Am făcut acest lung excurs în încercarea de a-mi da seama de ce acte de vandalism protocronist precum cel de ieri de la MȚR mă irită încă și îi irită pe mulți ca mine. Cred că răspunsul e acesta: pentru că trăim în bula noastră de Facebook și nu vedem că alții acționează în bulele lor, din ce în ce mai mari. Mi-e foarte teamă de actele Coaliției pentru Familie care înțeleg că a pornit o propagandă antimodernitate prin țară, acolo unde bula mea de Facebook nu ajunge.

Surpriza (a mea și a altora) de a vedea astfel de acte nu ar trebui să mai fie așa o surpriză. Să ne trezim urgent și să să vedem că viața e în altă parte, în offline, în sate fără electricitate (darmite Facebook), în zonele sărace unde preotul înlocuiește psihologul și deseori și medicul, așa cum arată excelenta investigație făcută de jurnalista Sorana Stănescu aici.

Să spui că sunt inculți și proști nu rezolvă nimic

Asta e prima reacție: cei care au intrat abuziv în sala de film de la MȚR sunt catalogați drept „inculți și proști”, „spălați pe creier”, etc. Dar atacul la persoană nu rezolvă nimic. Cel mai adesea radicalizează persoana respectivă, o face și mai agresivă.

De fapt, nici chiar argumentele raționale și demonstrate științific, de genul: 1. Homosexualitatea nu e rezultatul unei propagande a Occidentului decăzut și 2. Copiii nu vor deveni gay pentru că află despre gay… tot nu duc nicăieri.

Psihologii care studiază credințele (religioase, politice, sportive, etc) știu demult: argumentele raționale nu rezolvă nimic. Credințele noastre sunt extraordinar de stabile, de rigide, și atacarea lor nu duce decât la reafirmarea lor și confirmarea lor suplimentară.

David Koresh (ca să citez doar un exemplu scandalos de evident) a fost un narcisist megaloman și agresiv, un poligam care a făcut sex cu sora de 13 ani soției legiuite și, cu toate acestea, soția legiuită l-a apărat în fața legii care îl acuza de pedofilie, pentru că soția era adepta pseudo-religiei acestuia și vedem cu toții cât de puternice sunt credințele religioase. În numele acestei religii au pierit 79 de oameni, mulți copii și adolescenți la vremea aceea.

Atunci cum poți ajunge la acești oameni ale căror idei pot fi așa de periculoase?

Răspunsul nu e deloc simplu, dar se pare că ceva-ceva funcționează: în loc să îi etichetăm drept „proști”, „încuiați” și „spălați pe creier” am face bine să-i ascultăm pe îndelete, pentru că actul acesta al ascultării mai scade agresivitatea. Deseori, oamenii vor doar să fie ascultați.

Apoi să aplicăm tacticile interviului socratic. S-a dovedit a fi cam singurul tip de dialog care îi face pe cei cu idei fixe să mai cedeze.

Metoda socratică înseamnă dialog cooperant în care fiecare idee este pusă sub semnul întrebării până când cel care afirmă o poziție rigidă vede el însuși găurile din propriile idei, faptul că nu se susțin. Practic, îl provoci la o analiză a propriilor idei și, în funcție de cât de bun Socrate ești tu, ajunge (sau nu) să și le contrazică de unul singur.

Eu zic că e cazul să recitim toți și de urgență Dialogurile Socratice. Ba chiar să le predăm în școală ca modalitate de învățare a gândirii critice și a judecății logice.

Când o generație de copii, de la casa 0 în sus vor exersa gândirea critică și logică, vom putea spune că mai avem o șansă de evoluție.

Dacă nu se întâmplă, vom avea doar generații de îndocrinați. Și îndoctrinarea e mult mai ușor de realizat decât predarea logicii.

Dar despre mecasnimele cognitive ale îndoctrinării, îl alt editorial.

Foto: cinemagia.ro