Now Reading
Cateva vorbe cu Dragos Bucurenci

Cateva vorbe cu Dragos Bucurenci

Revista Psychologies

Dragos Bucurenci, jurnalist


Ce sa spui mai intai despre Dragos Bucurenci? Ca are stofa de vedeta? Ca este jurnalist, scriitor si liderul Asociatiei „Mai mult verde”? Pentru noi, cei de la Edipresse, Dragos Bucurenci este o prezenta constanta in paginile revistelor noastre „Elle”, „Viva”, „Psychologies”, „Avantaje”. Pentru unii telespectatori, a fost o prezenta seducatoare la „Dansez pentru tine”, locul unde vedetele isi dau arama pe fata. Iar Dragos Bucurenci a trecut cu nota 10 testul fairplay-ului.

Iulia Alexa a obtinut pentru voi cateva marturisiri de la Dragos Bucurenci, mai in gluma, mai in serios…

Aveti ceva ce regretati?
Multe lucruri, dar nu-mi pierd vremea cu asa ceva. In paranteza fie spus, Alex. Leo Serban scria in “Dietetica lui Robinson” ca e mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce n-ai facut. Mi se pare o idee foarte productiva.

Depasiti limita de viteza? Cat de des?
Mi se mai intampla, dar foarte rar in localitate. Acum niste ani conduceam destul de agresiv, apoi mi-am dat seama ca e mult mai relaxant sa sofezi calm, fara sa te expui inutil riscurilor. Ajungi mult mai odihnit la destinatie.

Ce relatie aveti cu banii? Ce sfat ati da altora pe aceasta tema? Ce sfat nu ati da?
Am nevoie de ei. Ei nu par sa aiba nevoie de mine. Nu e un domeniu pe care sa ma incumet sa dau sfaturi.

Ce reviste cititi si de ce?
Sunt abonat la Time si la GQ, editia britanica. Imi aduc mereu aminte cine sunt si de unde vin. In rest citesc tot felul de publicatii glossy si mai putin glossy de pe la noi, cand imi pica in mana in cafenele, restaurante, saloane de asteptare.

Ce personalitate istorica admirati si de ce?
Imi plac vizionarii, cei care vad mereu cu un veac inaintea timpului lor, fara ca asta sa-i impiedice sa fie eficienti la modul prezent. Liderii intelepti si echilibrati, nu revolutionarii. Imparatul Hadrian, spre exemplu, un punct de sprijin al Antichitatii; Henri al IV-lea, regele Frantei si campionul tolerantei; neobositul si mereu lucidul Winston Churchill, caruia ii datoram o statuie in fiecare oras mare al Europei.

Erati popular in scoala? De ce da, de ce nu?
Eram cunoscut, dar ma tem ca nu si popular. Ar fi fost si destul de greu: purtam sacou si cravata si o faceam mereu pe desteptul.

Daca ar fi sa o luati de la capat in viata ce nu ati mai face?
N-as mai chiuli de la orele de sport.

Sunteti credincios? Credeti in Mos Craciun sau in Mos Gerila?
Nu sunt o fire religioasa, dar sunt credincios in felul meu. In Mos Gerila nu mai cred de cand pe vecina noastra, tanti Renée, a luat-o gura pe dinainte si l-a intrebat: „Sandule, si mie ce mi-ai adus?”. Mos Craciun a venit un pic cam tarziu in viata mea si, in ciuda camioanelor de Coca-Cola pe care le-a adus cu el, nu s-a legat cu adevarat nimic intre noi.

Credeti ca e ok sa spuneti o minciuna? Cand?
Cand nu face rau nimanui.

Ce faceti cand credeti ca nu va vede nimeni?
Cant si ma scalambai foarte tare.

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top