Reiki pe intelesul tuturor

Reiki pe intelesul tuturor

De ceva vreme, tot auzim despre reiki. Cum functioneaza, care ii sunt principiile si avantajele, exista o baza stiintifica pentru aceasta terapie alternativa? Intrebari la care aflam raspuns de la psihologul Mihai Albu, profesor de reiki.

 

Care este istoria reiki?

Mihai Albu: Bazandu-se pe atingere si autovindecarea naturala a corpului, stimulata si ajutata prin metode specifice, metoda reiki a fost descoperita in secolul trecut de Mikao Usui, un calugar budist japonez (dupa unele surse, crestin), care si-a dorit foarte mult sa afle prin ce metode reuseau sa vindece bolnavii atat Buddha, cat si Iisus. Plecand de la viata sa plina de incercari, a inceput sa caute o metoda de vindecare a problemelor fizice.

A studiat medicina traditionala japoneza, precum si pe cea vestica/alopata, filozofia, religia precum si metode de vindecare energetica traditionale. La un moment dat, s-a retras intr-o manastire budista, unde a practicat timp de cativa ani meditatia zen. Staretul manastirii, care cauta si el o metoda de vindecare, punea insa accentul pe spirit si spiritualitate ca metoda de preventie si vindecare a bolilor.

Acolo, Usui a studiat temeinic si limba sanscrita, reusind astfel sa descifreze un text budist stravechi, in care a gasit toate raspunsurile pe care le dorea. Dar pentru a integra informatiile aflate si pentru a sti daca ceea ce a aflat cu mintea, poate fi pus si in practica, a decis sa petreaca 21 de zile in post si rugaciune pe muntele sfant Kurama, in Japonia. In a 21-a zi, o lumina s-a apropiat de el, lovindu-l in mijlocul fruntii si trantindu-l la pamant. Cand si-a venit in fire, in fata ochilor a vazut acel text in sanscrita si a primit informatii despre modul in care poate fi folosit acesta.

A numit aceasta metoda „Usui Reiki Ryoho (Sistemul lui Usui de tratare prin energie spirituala). A inceput apoi sa strabata Japonia, promovand aceasta metoda, oferind tratamente si cursuri. Pana cand a parasit aceasta lume, in 1926, Mikao Usui a avut peste 2.000 de elevi si a instruit 21 de profesori (maestri), care au predat, la randul lor, mai departe aceasta metoda, reiki devenind la ora actuala o metoda de tratament practicata peste tot in lume.

 

Pe ce principii si filozofii se bazeaza?

M.A.: Atat cat cunoastem acum, practica Usui Reiki Ryoho isi are radacinile in practica mikkyo, in practicile de lucru cu energia, numite kiko (numele japonez al unei practici cunoscute mai ales dupa numele ei chinez, Qi Qong), in medicina traditionala japoneza (in special sistemul Hara si circulatia energiei prin meridiane), in practica budista si shintoista si, desigur, in descoperirile fondatorului sistemului, Mikao Usui.

In reiki, se lucreaza simultan la nivelul mintii, al modului nostru de a gandi si, deci, de a ne raporta la lume, prin practica celor cinci principii, precum si la nivelul energetic, emotional si fizic, prin metoda punerii palmelor pe anumite zone de pe corp. Cele cinci principii reiki sunt: astazi nu te infuria, nu te ingrijora, fii recunoscator, munceste cu sarguinta, fii bun cu ceilalti.

 

Cum functioneaza reiki?

M.A.: Capacitatea de a accesa reiki este conferita in urma unei proceduri exacte, numita initiere (sau, mai modern, acordaj), prin care profesorul sprijina si invata elevul sa acceseze aceasta vibratie a fortei de vindecare universale. Metoda reiki a lui Usui se bazeaza pe doi piloni: practicarea zilnica a autotratamentului (aplicarea palmelor, intr-o anumita ordine, pe propriul corp) si practicarea si trairea zilnica a principiilor reiki.

Fiecare practicant reiki este initiat de un maestru reiki, care a fost el insusi initiat si invatat in mod direct si nemijlocit de catre un alt maestru reiki si tot asa, intr-o linie neintrerupta, pana la Mikao Usui.

Acest proces de initiere este invatat doar de cei ce ating nivelul de profesor/maestru, ceilalti practicanti (de nivelul 1 si 2) putand sa acceseze reiki dar fara a putea initia pe altcineva. Atunci cand isi efectueaza autotratamentul sau cand pune palmele pe altcineva, practicantul reiki se acordeaza cu energia universala a vietii iar apoi, prin punerea palmelor, faciliteaza si celorlalti intrarea in rezonanta cu aceasta.

Traditional, pentru studiu si predarea acestui sistem, sunt folosite trei nivele: nivelul 1 se adreseaza in special celor ce doresc sa aiba la indemana o metoda de relaxare si tratament ne-invaziv, de prevenire a dizarmoniilor si echilibrare energetica; nivelul 2 aduce cu sine invatarea si folosirea simbolurilor reiki, ce permit o aprofundare a metodei reiki, precum si efectuarea tratamentelor „la distanta (persoana care primeste tratamentul nu se afla in prezenta practicantului reiki).

In lipsa initierilor reiki, oricine poate sa-si foloseasca mainile pentru a atinge o zona bolnava, a lui sau a altcuiva, dar eficienta va fi mai redusa, bazandu-se in special pe efectul calmant al atingerii, precum si pe propria bioenergie.

 

Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia octombrie 2013.

Comenteaza si tu
Recomandări
Revista Psychologies, ediția ianuarie 2019
Revista Psychologies, ediția ianuarie 2019

Ediția de ianuarie a revistei Psychologies este disponibilă la punctele de vânzare a presei!

Citeste
Revista Psychologies, ediția decembrie 2018
Revista Psychologies, ediția decembrie 2018

Ediția de decembrie a revistei Psychologies este acum disponibilă la punctele de vânzare a presei!

Citeste
Revista Psychologies, ediția de septembrie 2018
Revista Psychologies, ediția de septembrie 2018

Revista Psychologies, ediția de septembrie, te așteaptă la punctele de vânzare a presei!

Citeste
Reiki pe intelesul tuturor
Reiki pe intelesul tuturor

De ceva vreme, tot auzim despre reiki. Cum functioneaza, care ii sunt principiile si avantajele, exista o baza stiintifica pentru aceasta terapie alternativa? Intrebari la care aflam raspuns de la psihologul Mihai Albu, profesor de reiki.

Citeste
Revista Psychologies - ediția de iunie
Revista Psychologies – ediția de iunie

Ediția de iunie a revistei Psychologies te așteaptă la punctele de vânzare a presei!

Citeste
Revista Psychologies, ediția aprilie 2018
Revista Psychologies, ediția aprilie 2018

Revista Psychologies, ediția de aprilie, te așteaptă la punctele de vânzare a presei!

Citeste