Alergand dupa starea de bine
Exista o legatura intre depresie si lipsa de miscare? Mai e valabil mens sana in corpore sano in epoca Facebook? Si de ce tinem toti cu Simona Halep? La aceste intrebari, precum si la altele ne raspund un psihoterapeut experimentat, Olivia Mocanu, si un alergator fervent, stiristul Daniel Osmanovici.
Pentru a intelege relatia dintre creier si miscarea fizica, Olivia Mocanu, psihoterapeut formator si supervizor, face o mica introducere tehnica:
„Sistemul neuroendocrin (format din hipotalamus, cortexul suprarenal si hipofiza – pe scurt HPA) este responsabil de reglarea unui numar foarte mare de hormoni care, la randul lor, afecteaza functii vitale pentru starea noastra de bine – somnul, apetitul, instinctul sexual si abilitatea de a simti placerea.
De asemenea, ajuta corpul sa raspunda adaptat stresorilor din mediu si sa reintre in asteptare (homeostaza) dupa ce au reglat interactiunea cu mediul.
Adica totul decurge in mod obisnuit astfel: stimulul din mediu (de exemplu, actiunea pe care o am de realizat) determina sistemul neuroendocrin sa descarce acei hormoni de care am nevoie pentru buna desfasurare a reactiei corporale (in exemplul nostru, mobilizarea pentru actiunea desfasurata) si apoi tot HPA determina revenirea in starea de calm si relaxare.
In conditii de functionare corecta si echilibrata (a HPA), tot acest process decurge cu calm, incredere, ne face placere si nu ne oboseste exagerat, tot ce ar putea fi descris ca wellbeing“.
Prezentatorul de televiziune Daniel Osmanovici, completeaza spusele psihoterapeutului din perspectiva neobositului maratonist: „Fizicul este important, dar dupa un anumit numar de kilometri, corpul nu ar mai functiona fara un psihic bun.
Pe la kilometrul 38-39, picioarele functioneaza automat pentru ca asa le spune creierul, iar creierul se «alimenteaza» cu zambetele celor din jur, cu imaginea mentala a fiicei mele, cu tipetele de incurajare venite de la sotie sau familie si prieteni“.
Starea de bine obtinuta prin reglajul endorfinelor
„In conditii de stres cronic, aceasta reglare neuroendocrina nu se mai realizeaza corect. In consecinta, sunt necesare activitati care sa ne impiedice sa ajungem in stari de oboseala cronica. Si aici, sportul de orice tip, dar mai ales cel realizat in aer liber, devine alegerea perfecta.
Mai sunt si alte cai de reducere a stresului la fel de cunoscute si de la indemana: plimbat, contactul cu natura, activitati relaxante (citit, pictat, ascultat muzica, bricolaj etc.), meditatie, yoga, masaj…
Insa, de departe, activitatile fizice sunt cele mai potrivite in obtinerea starii de bine prin reglajul endorfinelor“, observa Olivia Mocanu.
E eficienta insa alergarea in reducerea simptomelor depresive? Raspunde tot specialistul: „In depresie se observa o hiperactivitate a sistemului endocrin si o incapacitate de revenire a lui in homeostaza.
S-au facut cercetari in care un EEG realizat in stare de veghe evidentiaza supraactivarea, astfel incat consuma mai multa energie decat in mod obisnuit si ne simtim impovarati si inutili, iar in somn, o persoana depresiva are miscari oculare rapide si putine perioade de somn lent, ceea ce explica de ce nu se simt odihniti sau refacuti chiar daca au dormit.
E demonstrat faptul ca sportul fara excese ar reduce unele simptome depresive, dar stim si ca e foarte greu pentru o persoana aflata in aceasta stare sa se mobilizeze. Si este aproape imposibil pentru cel cu depresie clinica“.
Viata pe graba
Mai e valabil dictonul „Minte sanatoasa in corp sanatos“ in acest mileniu, in care ne petrecem atat de mult timp in retelele sociale si totul pare sa se desfasoare intr-o continua goana?
Psihoterapeutul Olivia Mocanu ne explica modul in care miscarea contrabalanseaza tendinta de a face totul in viteza:
„Supratehnologizarea a redus foarte mult contactul si comunicarea directe si a impus un ritm mult accelerat, pe care avem tendinta sa il generalizam in toate aspectele vietii noastre – fast food, fast traveling, fast love, comunicare prescurtata, citire rapida si pe diagonala, totul are tendinta de a se desfasura in fuga.
O alta fuga e cea de sine, de «probleme», de o realitate nu tocmai confortabila intr-o realitate paralela.
Si chiar daca nu ajungem toti sa ne cream avataruri in Second life, cu siguranta ramanem excesiv (cu scuza informarii, a comunicarii pe Facebook, a cautarii unui site indispensabil) in fata monitorului, lucru care conduce la surescitarea SNC si desprinderea de ceea ce inseamna contact cu sine, inclusiv cu corpul.
In acest sens, orice activitate sportiva forteaza concentrarea pe propriul organism, ramanerea cu propriile ganduri si constatarea unor necesitati autentice“.
De ce sustinem performantele sportivilor?
Cum vede psihoterapeutul cultura moderna a sportului si tot ce deriva din aceasta, cum ar fi sustinerea unanima a performantelor unui sportiv ca Simona Halep? „Psihoterapeutii militeaza pentru echilibru si armonie.
Sportul este o forma de descarcare, de deblocare, de suport sau de socializare, sau ca adjuvant in functionarea corecta a SNC.
Mai specific, exista specializari in psihoterapie, ca analiza bioenergetica sau somatoanaliza, in care lucrul cu corpul si observarea posturii, mimicii, miscarilor sau blocajelor corporale sunt decriptate si scot la iveala frici, convingeri, traume vechi, uneori chiar transgenerationale.
O analiza amanuntita in ceea ce priveste activitatea sportiva se realizeaza in tulburarile de alimentatie, in anorexie in mod special.
Au aparut chiar tendinte noi de a oferi o atentie exagerata sportului, ca in vigorexie (n.red. – mania de a avea un corp perfect, sculptural).
Ce ne atrage in a participa afectiv alaturi de sportivii performanti? Sa fie patriotism sau senzatia ca realizam si noi ceva alaturi de ei…“, conchide Olivia Mocanu.
