Aroganta si grandomania in tratamentul dependentei
Grandomania si aroganta, aceste notiuni ce confera un simt de invincibilitate si superioritate, sunt caracteristici ale dependentei. Acestea se trag din neincrederea de sine si sunt in esenta mecanisme de aparare pe care dependentii de droguri si acoolicii le folosesc ca pe o masca dupa care isi ascund neincrederea in sine si sentimentul ca sunt „mai prejos“ decat ceilalti.
Dependentii cauta sa fie mereu in centrul atentiei si au niste orgolii teribile. Ei simt ca totul se invarte in jurul lor si ca toata lumea le este indatorata. Le este frica sa fie „dati in vileag“, asa ca pastreaza intotdeauna o distanta fata de oameni. De asemenea, nu vor sa devina sau sa para vulnerabili.
Este important ca terapeutul sa creeze o legatura terapeutica cu pacientii. Asta presupune de cele mai multe ori sa se confrunte cu sentimentul de negare pe care persoanele dependente il manifesta.
In faza de inceput a tratamentului, aroganta si grandomania sunt un impediment in fata recuperarii si de aceea trebuie intelese si eliminate. Modestia este un element cheie.
Totusi, procesul pana cand pacientul isi poate recunoaste slabiciunile si accepta schimbarea este indelungat. Pacientii neaga ca sunt dependenti si pot spune: „Eu nu am nimic in comun cu toti acesti oameni“.
Unii alcoolici se considera superiori dependentilor de heroina pentru ca alcoolul este legal si acceptat in societate.
In egala masura, un dependent de stupefiante se poate considera superior celui care este dependent de alcool pe baza unui fel de mandrie, denumita in limbajul popular ca „mandria drogatului“ (junkie pride).
Cu toate acestea, nu trece mult timp pana cand aceiasi oameni, la inceput foarte reticenti, ajung sa-si impartaseasca povestile de viata, realizand ca au in comun dependenta. Atunci ajung sa se sprijine unul pe celalalt si sa lupte impreuna.
In timpul tratamentului multi ajung sa formeze prietenii de durata. Asta pentru ca pacientii se destainuie mai mult si mai profund in cele sase saptamani de tratament in cadrul grupului de terapie decat au facut-o vreodata cu un prieten sau ruda.
Depasirea grandomaniei si arogantei cu ajutorul terapiei
Pacientii se afla intr-o stare de negare a dependentei, dau vina pe ceilalti, isi justifica si rationeaza abuzul de substante. Se poate sa se fi simtit invincibili pana cand au fost demascati de catre familie, prieteni sau angajator.
Se poate sa fi avut si probleme cu politia. Trebuie sa inteleaga ca pot fi fermi in actiunile lor si fara a fi aroganti. Este important ca ei sa realizeze faptul ca dependenta lor ii afecteaza negativ pe cei din jur, in special familia.
De aceea, sunt recomandate sedinte de terapie pentru toata familia, tocmai pentru ca dependentul sa poata intelege ce impact au actiunile sale asupra familiei. Pacientul trebuie sa inteleaga, de asemenea, cum aroganta a servit ca mecanism de aparare.
Persoanele cu probleme de dependenta se ascund in spatele unui mare ego, cand de fapt, in realitate, au putina incredere in ei insisi. Nu se plac pe ei insisi, nu vor sa arate celorlalti adevarata lor personalitate.
Folosesc aroganta ca pe un scut, ca sa se asigure ca oamenii nu se apropie emotional de ei. Ei considera ca a cere ajutor este o slabiciune, cand este de fapt un semn de putere.
Ca prim pas in recuperare trebuie sa se confrunte cu aceste probleme si sa se declare neputinciosi in fata dependentei si sa accepte ca traiesc intr-un mod haotic. Este la fel de important sa foloseasca tehnici de dezvoltare a increderii de sine.
Niciun dependent de droguri sau alcoolic nu este un om rau – el sufera doar de o boala ce trebuie tratata. Nimic nu se compara cu efectul terapeutic al comunitatii de pacienti.
In grup ei isi pot depista reciproc punctele slabe, vad ca se confrunta cu comportamente similare, cu tendinte de manipulare, mandrie, grandomanie si aroganta.
Acestia beneficiaza enorm de pe urma interactiunilor cu ceilalti colegi de tratament in grupurile de sprijin, atunci cand realizeaza ca le sunt provocate mecanismele din spatele dependentei – si nu criticata propria personalitate.
Au ocazia sa reflecteze si sa isi observe comportamentul din perspectiva altui dependent. Astfel ca pe masura ce pacientul se confrunta cu el insusi in mod constant in tratament, zilnic, nu mai au unde sa fuga de sine insusi si se vad obligati sa se auto-analizeze si in cele din urma, sa recunoasca adevarul. Negarea si rezistenta la schimbare sunt atunci infranse.
De Alexandria Barley, terapeut specialist, clinica Castle Craig.
