Now Reading
Cancerul de sân: semne la care să fim atente

Cancerul de sân: semne la care să fim atente

Cancerul de sân este deseori depistat prea târziu, dar acest lucru poate fi schimbat acordând mai multă atenție semnalelor pe care ni le transmite propriul corp.

Citește și:

Ce efecte psihologice are mastectomia

Ce e endometrioza și cum se tratează

Cancerul de sân este un diagnostic din ce în ce mai răspândit, din păcate, în România. Statisticile arată că anual mii de femei află că suferă de această boală, iar majoritatea covârșitoare îl depistează târziu, ajungând pe masa de operații.

Cu informațiile corecte, însă, putem schimba această imagine sumbră. Prin educație și o cunoaștere sănătoasă a corpului nostru suntem capabili să recunoaștem din timp simptomele cancerului de sân atunci când apare și îl putem trata înainte să ajungă într-un stadiu avansat.

Controalele periodice – ecografia sau mamografia, cea din urmă recomandată după vârsta de 40 de ani – reprezintă cea mai sigură metodă în depistarea cancerului de sân într-un stadiu incipient. Recomandarea specialiștilor este să facem aceste controale anual, fără să așteptăm un simptom. Dacă dublăm acest obicei anual cu o ascultare atentă a corpului scădem considerabil riscul avansării bolii.

 

Iată câteva semne la care trebuie să fim atente:

 

Nodul

Nodulii, de cele mai multe ori, sunt chisturi mamare benigne (necanceroase). De obicei sunt detectați în timpul auto-examinării, care ar trebui realizată lunar. Deși detectarea unui nodul nu este echivalentă cu apariția cancerului, trebuie consultat un medic imediat după observarea acestuia.

 

Pete roșiatice sau inflamații

Există un tip de cancer, rar întâlnit, care se manifestă asemănător unei infecții. Astfel, apar pete roșii sau inflamație la nivelul sânului. Dacă observați unul sau ambele semne consultați imediat un medic; deși rar, acest tip de cancer este extrem de agresiv și intervenția medicală trebuie să se facă imediat.

 

Durere de sân sau mâncărime persistentă

Sună ironic, pentru o boală atât de agresivă, însă majoritatea cancerelor nu dor în stadii incipiente ale evoluției. Așadar, durerea sânului / sânilor nu este un semn des întâlnit, însă nu îl ignorați și consultați un medic specialist.

Mâncărimea nu este un simptom clasic, precum nodulul sau roșeața, însă atunci când persistă poate semnaliza încercarea corpului de a construi vase de sânge noi pentru masa tumorală sau acumularea de lichid.

 

Modificări în forma sau mărimea sânilor

Un exercițiu de auto-observare ar trebui să se concentreze pe forma și mărimea sânilor. Una dintre urmele cancerului este modificarea acestor două caracteristici.

Nu ne referim, desigur, la schimbările apărute în timpul sarcinii, alăptării, în perioada menstruației sau la schimbările asociate înaintării în vârstă sau fluctuației greutății. Însă atunci când observați diferențe vizibile într-un interval scurt de timp mergeți la o consultație.

 

Schimbări la nivelul pielii

Un alt simptom este vizibil la nivelul pielii, atunci când aceasta capătă aspect de coajă de portocală, sesizați porțiuni de piele uscată și descuamată sau retracția pielii într-o anumită zonă a sânului, semn că ar trebui să cereți o părere specializată.

 

Scurgeri mamare sau inversarea mameloanelor

Cu excepția mamelor care alăptează, scurgerile mamare prezintă un risc pentru femei. De asemenea, inversarea mameloanelor poate fi un simptom al instalării cancerului de sân.

 

Nu toate simptomele înseamnă cancer

 

În funcție de gradul al avansării bolii, puteți experimenta și alte simptome, precum mâncărime sau umflături la nivelul sânilor (chiar dacă nu detectați un nodul), vene vizibile pe suprafața sânilor, dureri vaginale sau scăderi în greutate semnificative, fără să urmați un regim.

Cu toate acestea, o parte din simptome nu simbolizează neapărat un diagnostic de cancer de sân. Nodulii, de pildă, sunt adesea tumori benigne cauzate de alte schimbări din corp.

Durerile de sân pot fi cauzate de schimbările hormonale din perioada menstruației, anticoncepționale, tratamente împotriva infertilității, sutiene care nu se potrivesc sau stres. Însă niciun simptom nu trebuie interpretat superficial, pentru că investigarea lui la timp – adică imediat ce l-ați identificat – poate face diferența dintre viață și moarte.

Nu este o frază ușor de digerat sau acceptat, dar este o realitate. Cancerul este o boală care iartă cu greu și poartă resentimente. Șanse de a îl învinge există, atâta timp cât ni le dăm, adică avem grijă de noi preventiv și ne ascultăm corpul.

 

Poți ajuta femeile care l-au învins

Sunt mulți oamenii care vor să ajute, să sprijine învingătoarele cancerului de sân în drumul lor spre o recuperare completă. Sunt mulți și oamenii care au creat cadrul necesar, pentru ca acest ajutor să se concretizeze.

Asociația Casiopeea este un proiect unic în România, născut din dorința de a promova sportul, sănătatea și prevenirea cancerului de sân prin acțiuni concrete, cu impact direct în societate.

Crosurile Casiopeea reprezintă una dintre cele mai cunoscute inițiative ale fundației, reunind anual peste 3.000 de participanți. Taxele de participare sunt investite în totalitate în proteze mamare, completând astfel programul național de îngrijire și sprijin, dedicat femeilor care suferă de cancer la sân.

Anul acesta Cursa Roz are loc în data de 30 septembrie, în București. Puteți afla mai multe informații și vă puteți înscrie pe www.casiopeea.org.

Articol scris de Asociația Casiopeea

Foto: shutterstock.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top