Now Reading
Cand nu ne mai ajunge somnul

Cand nu ne mai ajunge somnul

Revista Psychologies

Necesitatea unui somn bun variaza, de altfel, si de-a lungul propriei vieti, in functie nu doar de cat de ocupati suntem, ci si de cerintele organismului nostru. Bebelusii nou-nascuti dorm peste 16 ore pe zi iar la varsta de patru luni isi sincronizeaza somnul in functie de ciclul zi-noapte. Deja de la aceasta varsta se poate vedea daca viitorul adult va fi un agitat sau, dimpotriva, un somnoros.

La sfarsitul adolscentei rimtul de somn se fixeaza pentru toata viata. Tocmai pentru ca suntem atat de diferiti cand vine vorba de nevoile noastre, este bine sa invatam sa ne ascultam organismul. Descoperirea numarului de ore de somn in functie de care ne simtim cel mai bine a doua zi sau a micilor trucuri domestice care ne ajuta sa dormim mai relaxati ne ajuta sa preintapinam stresul insomniacilor.

Somn usor!

Daca iti este greu sa faci acest lucru din cauza ritmului cotidian, poti profita de peri­oadele de vacanta pentru a explora care sunt cele mai bune optiuni pentru un somn bun. Iata cateva sfaturi in acest sens:

–  Nu manca inainte de culcare. Este, de altfel, si nesanatos pentru digestie.
–  Evita alcoolul, cafeaua, tutunul cand te hotaresti sa dormi. Au rol excitant.
–  Daca esti o persoana sensibila nu te expune unor experiente emotionale prea puternice
inainte sa te culci (filme de groaza…).
–  Sportul este o activitate binevenita, insa este de preferat sa il faci cu ceva vreme inainte de culcare.
–  Camera unde te vei culca trebuie sa fie aerisita. Parfumurile, aerul inchis, mirosul de
tigara, substantele chimice, plantele in exces, toate acestea imbacsesc aerul si te pot face sa te trezesti ametita a doua zi.
–  Nu folosi culori agresive in decorarea dormitorului. Rosul cu precadere… din nou, este excitant.
–  Este bine ca patul si asternuturile sa nu fie din materiale ce pot provoca alergii si sa fie, totodata, cat mai comode pentru coloana. Alt­fel te poti trezi fie intepenita, fie sub o ploaie de stranuturi.
–  Vitaminele si suplimentele nutritive naturale raspund oricarei eventuale nevoi chimice a organismului tau si determina astfel, indirect, un somn linisitit.
–  Fa ce stii mai bine ca te ajuta pentru un somn bun.
–  Si, nu in ultimul rand, acorda-ti atentia de care ai nevoie. Psihologul Alina Popes­cu sfatuieste: „Tonusul nostru depinde de resursele personale pe care reusim sa le folosim si sa le dezvoltam. Este important sa ne dam seama ce constituie resurse pentru noi si cred ca bariera cea mai mare se afla – pentru cei mai multi dintre noi – la acest capitol. Chiar daca ni se «vand» solutii la pachet pentru a scapa de stres, de fapt fiecare ar trebui sa ne construim propriile strategii de dezvoltare a resurselor personale.

Evitam sa stam, sa ne «regrupam», sa fim singuri cu noi insine. Ne cream activitati solicitante (chiar in timpul liber) care nu ne mai lasa ragazul de a mai sta din cand in cand de vorba cu noi insine si de a vedea daca suntem cei care am vrea sa fim, daca mergem pe directia pe care o dorim, daca ceea ce facem este in concordanta cu noi. Vom sti ce ne face bine, ce ne relaxeaza, ce ne aduce linistea, atunci cand vom sti putin mai clar care sunt valorile in care credem si ce are sens cu adevarat pentru fiecare dintre noi. Odihna pe care aceste activitati ne-o ofera este una reala, pentru ca nu este doar de natura fizica, ci si emotionala.”

Editare de Irina Buda
Foto: dreamstime.com

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top