Now Reading
Ce e de făcut când suferi de burn-out

Ce e de făcut când suferi de burn-out

Avatar photo

Ce faci atunci când simți că-ți fuge pământul de sub picioare? Când nu mai poți dormi și simți că toată realitatea te apasă și ești într-un burn-out teribil? Răspunsul scurt ar fi să mergi la terapeut. Pentru că acolo afli cum să-ți recapeți liniștea.

 

Vin la dvs. pacienți cu burn-out. Ce le spuneți?

Gaspar Gÿorgy: Din fericire, da, unii își conștientizează situația și vin să caute un tratament. Din păcate, vorbim despre un fenomen extrem de serios și de extins la nivel național. Probabil că, alături de perfecționism, burnout reprezintă „boala socială“ a secolului XXI.

Le este greu să revină pe linia de plutire, când sunt deja epuizați emoțional și mental, deși cei mai mulți dintre ei știu ce ar avea de schimbat – totuși, le este teamă că au venit prea târziu.

Citește și:

Pilates: corp frumos și stare de bine

Ai o stare proastă? Bea cafea!

Iar aici apare efectul pozitiv al terapiei: neîndestularea în ceea ce privește reușita profesională ori satisfacția personală și de familie poate fi depășită prin anumite strategii psihoterapeutice.

Primul pas este să ne dăm seama că avem o problemă, al doilea, să învățăm să spunem STOP și NU, mai apoi, să învățăm să tolerăm fricile și emoțiile dificile care ar putea rezulta din stabilirea acestor limite și, ulterior, să ne permitem și câteva momente de plăcere în caruselul tumultuos al vieții.

 

Din anumite motive, unii oameni nu se pot relaxa ori nu știu să facă asta. Ce este de făcut cu aceștia?

G.G.: Recomandarea numărul 1 în cabinetul meu de psihoterapie constă în exersarea stării de prezență conștientă (sau mindfulness).

Această practică nu va duce imediat la relaxare – starea despre care știm că-i sperie pe cei mai mulți oameni măcinați de burn-out.

Dar ea ne poate ajuta să ne conectăm la momentul prezent, fără să mai trăim exclusiv în trecut sau viitor (așa cum se întâmplă în cazul celor mai mulți oameni extenuați de muncă) și să vedem care ne sunt cu adevărat nevoile.

Cinci minute de conectare conștientă la sine, de cel puțin trei ori pe zi, reprezintă calea spre redobândirea sănătății.

A învăța să ne detașăm de ceea ce gândim și de ceea ce simțim este, probabil, cea mai bună strategie personală de a ține problemele de sănătate mintală la o distanță sigură de sufletele noastre.

Gaspar Gÿorgy este psiholog clinician și psihoterapeut relațional, tel.: +40 740 362 681, www.paginadepsihologie.ro; [email protected]

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top