Tehnici eficiente de relaxare
Stresul este opusul relaxarii. Miruna Stanculescu, psihoterapeut cognitiv comportamental ne povesteste cu ce fel de stres vin mai des pacientii la ea, in cabinet, cum ii ajuta si, mai ales, cum se poate deprinde relaxarea. Iata raspunsurile.
Cum se defineste stresul?
Simplu si direct, putem defini stresul ca fiind opusul relaxarii. Folosind o definitie mai cuprinzatoare si, inevitabil, mai complicata, stresul poate fi definit ca un raspuns adaptativ (o reactie), in relatie cu diversi stimuli din mediu.
Daca oprim definitia aici, devine logic sa notam ca stresul este un lucru firesc. La fel de adevarat si de stiintific dovedit este, insa, ca stresul cauzeaza probleme reale, palpabile.
Probabilitatea de a avea probleme de sanatate (afectiuni cardio-vasculare, scaderea imunitatii, depresie, atacuri de panica etc.) sau de a manifesta comportamente disfunctionale (dependente de substante, izolare etc.) creste direct proportional cu stresul real sau perceput din mediul in care traiesc.
Din combinarea celor doua elemente, se isca intrebarea: daca e un lucru normal, atunci de ce ne afecteaza atat de serios si de real?
Ideea este ca, ceea ce ne da de furca, este nu faptul ca exista, ci nivelul la care il lasam sa ajunga si reactiile pe care le avem odata ce trecem de un anumit nivel al stresului perceput.
Exista cateva principii importante atunci cand ne dorim sa intelegem mecanismul de operare a stresului.
Stresul nu e neaparat un lucru rau. Exista doua tipuri de stres. Primul, stresul pozitiv, este cel care, de exemplu, ne ajuta sa ne mobilizam resursele interne pentru a atinge un obiectiv care are importanta pentru noi. Are, deci, rol de catalizator in indeplinirea obiectivelor.
Tot stresul pozitiv este cel care ne pastreaza vigilenta treaza in situatii de invatare de deprinderi noi (sa zicem, cand invat sa schiez).
Pe scurt, stresul pozitiv mobilieaza eficient si targetat resursele mele interne. Il putem defini ca un stres al evenimentelor pozitive.
„Ruda“ cu probleme a stresului pozitiv este stresul negativ (distresul). Mecanismul de functionare este acelasi ca si la cel pozitiv. Ceea ce difera major este semnificatia.
Daca in primul caz mobilizarea de resurse este perceputa ca fiind un pas in obtinerea unei recompense interne (obiectivul dorit), in cel de-al doilea capata valoare de supravietuire.
Practic, mobilizarea are ca scop sa ma fereasca, sa ma ajute sa suport, sa evit sau sa fug de un stimul neplacut.
Surprinzator, singurul lucru care face diferenta intre cele doua tipuri, este semnificatia pe care o dam acelui fapt. Tot semnificatia este cea care determina si implicatile negative ale stresului.
Stresul nu este cauzat neaparat de lucruri rele
Stresul se cumuleaza. In mod ironic, daca in saptamana in care ti-a murit cainele, castigi la loterie, asta nu anuleaza efectul stresant al primei traume, ci adauga la ea.
Fie modelul pozitiv sau negativ, reactia la stres are trei etape: (a) alarmarea – adica detectarea, perceperea stimulului stresant; (b) adaptarea – adica declasarea mecanismelor de coping si (c) epuizarea – adica momentul in care corpul nu mai are resurse de alocat.
Stresul nu are neaparat legatura cu realitatea
Stresul este o reactie psihica, adica un proces intern. De vreme ce se desfasoara in interiorul meu, este subiectiv. Din experienta mea, nu atat realitatea ne streseaza, cat povestea pe care ne-o spunem despre ea.
Pentru ilustrare, sa ne gandim la urmatoarea situatie: daca eu ies, din greseala, la plimbare incaltat cu un pantof rosu si unul verde, ma voi simti penibil si voi fi stresat (de ce vor crede ceilalti) doar din momentul in care imi dau seama de greseala.
Daca, in schimb, acelasi gest il fac deliberat (sa zicem ca eu cred ca este ultima moda la Paris), atunci voi fi mandrul cap de lance al modei! Realitatea este omul si pantofii aferenti. Povestea este ceea ce se desfaoara in interiorul lui.
