Now Reading
Metode de relaxare pentru o odihnă mai bună

Metode de relaxare pentru o odihnă mai bună

Adormi târziu? Te trezești peste noapte, dormi puțin, iar dimineața ești chiar mai obosită? Iată ce să faci pentru un somn mai odihnitor.

Citește și:

Ești încordată? Fă acest exercițiu de relaxare

Învinge stresul prin meditație

Nu reușim să adormim la comandă, oricât ne-am dori. Chiar dacă simțim oboseala, odată ajunși în pat somnul pare să întârzie.

Primul pas după câteva astfel de nopți repetate, este să mergem la medic și să eliminăm suspiciunea unei cauze organice. Altfel, dacă nu găsim explicația medicală, putem să acordăm atenție ritualurilor dinainte de culcare și metodelor de relaxare care ne pot ajuta să adormim mai ușor, dar și să ne odihnim mai bine.

Cu toții știm că, de cele mai multe ori, cele care nu ne lasă să dormim sunt propriile gânduri. Totuși, oricât de agitată ar fi perioada pe care o traversezi, somnul este cel care te ajută să îți reîncarci bateriile și să ai energie pentru o nouă zi.

La polul opus, oboseala acumulată te face mai irascibilă, mai agitată și stresată, mai neproductivă și incapabilă să iei deciziile potrivite. Pentru a-ți ajuta creierul și mintea, elimină, în primul rând, obiceiurile care îți alungă somnul.

Dacă ești obișnuită să stai la televizor chiar și în pat, renunță! Lumina televizorului te agită și nu permite creierului să se relaxeze, în plus, foarte probabil vei găsi vreun program care să îți întârzie ora de culcare.

Oprește televizorul măcar cu o jumătate de oră înainte de culcare (dacă nu chiar cu o oră) și ascultă muzică în surdină. Am recomanda jazz sau clasicii cu muzica lor liniștitoare și nu ultimele hit-uri ale lui Jason Derulo…

Mirosurile pot contribui și ele la starea de relaxare, de aceea poți opta pentru lumânări parfumate, aromaterapie sau parfumuri speciale pentru lenjeria de pat.

O tehnică utilă este și cea a imageriei dirijate, care se bazează pe imaginarea unui spaţiu în care te simţi cel mai bine, pentru a crea o stare de linişte  şi calm.

Aşadar, întinde-te  şi găseşte cea mai bună poziţie în care corpul tău să fie relaxat. Vizualizează un astfel de loc, cum ar fi de  exemplu o plajă însorită, o poiană într-o pădure, o cameră  răcoroasă, aranjată cu gust, o terasă însorită cu vedere spre mare, un parc cu copaci înfloriţi, o pajişte montană, sau orice alt spaţiu liniştitor. Imaginează-ți că te afli în acel loc complet relaxată și urmărește mental detaliile care te relaxează.

Tot în scopul relaxării poți folosi și masajul. Desigur, nu este simplu să beneficiezi de un masaj înainte de culcare, dar poți discuta cu jumătatea semnificativă să contribuie cu câteva minute de relaxare.

De altfel, te poți masa și singură, după o baie relaxantă, folosind un ulei aromat care se absoarbe repede. Insistă în zona umerilor, a claviculelor și pieptului. Efectele masajului sunt de lungă durată și contribuie și la relaxarea musculaturii, ajutându-te să te liniștești și mental.

Lectura este un alt ajutor atunci când dorim să adormim. Citește câteva pagini înainte de culcare înlocuind astfel calculatorul sau butonarea telefonului. Lectura te ajută să îți iei mintea de la grijile şi stresul de peste zi.

Iar dacă simți că gândurile sunt copleșitoare și nu poți reduce anxietatea nici cu tehnicile de respirație, atunci este util să te adresezi unui psihoterapeut, care să te ghideze în detașarea de aceste probleme mentale care îți alterează somnul.

Calitatea somnului e foarte importantă pentru sănătate, dar şi pentru funcţionarea noastră zilnică  adecvată, la nivel fizic, emoţional şi mental. Tehnicile menţionate şi descrise par simple, dar sunt eficiente pentru reducerea insomniilor și obținerea unui somn mai odihnitor. Nu trebuie decât să o găsești pe cea potrivită ție.

 

De Ioana Cristina Stancu, psiholog, Iaşi

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top