Nu exista varsta potrivita pentru a invata

Sa te apuci de pian, de japoneza sau de informatica… Paralizati de emotii, adultii ezita adesea sa se lanseze in invatarea unei noi stiinte sau abilitati. Pacat! Astazi, se stie deja ca avem un creier capabil sa inmagazineze mereu noi cunostinte, la orice varsta.

Sa fie capacitatea de a invata un privilegiu al tineretii? Nu mai e asa de sigur. Daca anumite functii cognitive incep totusi sa se diminueze in jurul varstei de 25-30 de ani, pentru cei mai norocosi nu acesti factori sunt de vina pentru handicapul adultilor. La adulti, principalul obstacol in calea invatarii este teama. Sa inveti este ceva destabilizator, iar pentru a face asta trebuie sa ne concediem limitele, fobiile, indoielile. Nu este si cazul copiilor.

„Intre memorie si invatare este greu de stabilit o separatie neta“, afirma Rozeta Draghici, psiholog la Institutul National de Gerontologie si Geriatrie „Ana Aslan“. „Este actualmente unanim acceptat ca memoria e o trasatura esentiala a oricarui pro­ces de invatare. Intre cele doua proce­se nu se poate pune egalitate, deoarece invatarea este o activitate complexa, in care sunt implicate, in afara memoriei, si alte procese cerebrale.

Invatarea este un proces formativ si exercita efecte «modelatoa­re» asupra memoriei si asupra altor procese corticale, constituind una dintre formele fundamentale de activitate umana, in timp ce memoria este un proces al cunoasterii. Exista o influenta reciproca si continua intre perceptie, invatare si memorie. Trebuie mentionat, de asemenea, ca memoria este procesul care participa la orice invatare, dar ca memoria poa­te exista si in afara invatarii.“

De ce ne este teama

Exista trei niveluri de invatare: cel cog­nitiv, adica ceea ce invatam, sub­stratul emotional – ceea ce sim­tim si dimensiunea metacognitiva, adica modul in care ne reprezentam ceea ce invatam. Or, adultii se tem sa se lanseze in noi initieri pentru ca ei isi intelectualizeaza demersul si isi spun ca „matematica este complicata“. Ca „schiatul este periculos“ sau ca „apa este un element in­spai­man­­tator.“ Prima etapa, deci: nu mai dramatiza! Este vorba, intai si intai, sa inveti sa te detensionezi psihic, sa reflectezi la situatie si la sensul ade­varat al pericolului, pentru a abandona teama. Odata depasita teama si neincrederea, adultul nu mai are, contrar ideilor preconcepute, prea multe dificultati de intelegere.

Mi-am luat permisul de conducere la 54 de ani
Maria

M-am apucat sa invat sa conduc mai mult din ambitie decat din necesitate. Tocmai ne cumparaseram o masina noua, iar sotul meu m-a intrebat in gluma: «Nu vrei sa inveti si tu sa conduci?».

I-am raspuns tot in gluma: «Daca imi gasesti pe cineva cu care sa fac scoala pe Matiz…». A doua zi, s-a prezentat la mine cu numarul de telefon al unui instructor foarte tanar, dar care, ulterior, s-a dovedit a fi si foarte bun: a stiut sa-mi explice atat de bine ce am de facut, incat chiar si dupa o perioada mai lunga, in care n-am condus, tot nu am uitat ce aveam de indeplinit.

Acum am deja un an si jumatate de cand conduc si am avut pe­rioa­de in care eu am condus mai mult masina familiei. Merg la drum lung sau iau masina zilnic, la serviciu, si ma simt foarte bine ca pot fi sta­pa­na pe programul si deciziile mele.

Oricum, nu mi s-a parut niciodata greu sa invat lucruri noi: ba chiar ele consitutie pentru mine o pla­ce­re si o provocare. Uneori poate fi cel mult obositor – asta, cand iti do­resti sa afli mai multe si iti dai seama ca nu ai timp pentru tot ce ti-ai propus.“