Are rost sa lupt?

Ma framanta teribil un lucru caci nu-i pot gasi o explicatie logica, mai ales ca nu am mai intalnit atitudinea asta la nimeni. Sunt indragostita de un coleg de grupa de la facultate. De cand ne-am cunoscut , a existat o chimie intre noi, reuseam mereu sa intelegem ce doreste celalat. Treptat am devenit cei mai buni prieteni, eram de nedespartit. Eu eram intr-o relatie la distanta, iar el era confesorul meu. Dupa un an si jumatate, s-a intamplat inevitabilul. O perioada de 2 luni amandoi am fost foarte confuzi, dar ne-am continuat „nebunia”. Am stabilit ca e mai bine sa nu initiem o relatie fiindca am pierde prietenia minunata care ne leaga, iar el imi spunea ca se simte mai in largul lui stiind ca eu am prieten si astfel nu am asteptari de la el. Am continuat sa fim cei mai buni prieteni, inclusiv sa avem relatii sexuale. Totul era absolut splendid pana cand mi-am dat seama ca simt ceva profund pentru el si m-am despartit de prietenul meu de atunci. Apoi i-am marturisit sentimentele. In clipa aceea a dat inapoi. Mi-a zis din nou ca vrea sa ramanem doar prieteni. Desi dormim impreuna, cauta intimitatea… lucrurile sunt ca inainte. Faceam tot ce facea un cuplu doar ca nu ne afisam impreuna. Totul a inceput sa ma frustreze asa ca am inceput sa il presez: daca nu dam totul pe fata, rupem orice fel de legatura. Dupa 3 luni in care nu ne-am vazut, si niciunul nu s-a intalnit cu altcineva, am reinceput povestea, dar, din nou, voiam certitudine. Imi spune ca tine foarte mult la mine, ca sunt o persoana importanta in viata lui, mereu a avut si are grija de mine etc, dar pur si simplu nu accepta eticheta de „iubiti”. Pana la urma vreau doar sa admita ca ma iubeste. Dar cum nu a vrut, eu am rupt legatura. Acum ne vedem zilnic la facultate, facem parte din acelasi grup de prieteni si interactiunea este foarte dureroasa. Fara tot ce ne lega pana acum… I-am spus ca nu am asteptari de la el. Decat sa ma iubeasca. Dar pur si simplu are oroare de lucruri serioase. Sau poate nu ma iubeste. Cum sa-mi dau seama ce simte pt mine? Are rost sa lupt pentru noi sau ar trebui sa renunt?

Intrebare pusa de: Oana, 21

Raspunsul psihologului:

Poate ca ar fi trebuit sa va ganditi inainte de a actiona si sa vorbiti inainte de asta si cu el, mai ales daca v-a fost atata vreme extrem de apropiat. Este interesant ca nu ati cunoscut felul sau de a fi inainte si ca v-a surprins reactia lui. Cum de a dat inapoi? Ce credeti ca l-a speriat? Ce il face sa nu dea in vilag relatia si sa o tina secreta?

Se pare ca este ceva in spatele afirmatiei: nu accepta eticheta de iubiti'. Cum adica eticheta? Asta e ceva ce se formeaza in timp. Iubiti presupune responsabilitate, maturizare, acceptare, ceea ce se pare ca el respinge. Este posibil sa vrea sa va tina departe pentru ca nu se considera pregatit sa aiba o relatie serioasa, matura si implicit pentru a va proteja de consecinte. Trebuie sa va lamuriti cat mai deschis despre ce este vorba. Este o frica de-a lui de a se indragosti, vrea sa se mai distreze inainte de a se aseza etc.

Daca ii marturisti ca sunteti suficient de matura sa va asumati consecintele acestei relatii (implicit a unei posibile rupturi) si ca protectia nu face decat sa incurce lucrurile, poate ca il degrevati de aceasta responsabilitate si lasati ca lucrurile sa se dezvolte usor si fara presiuni. Chiar si aceste presiuni nu isi au locul intr-o relatie care este in derulare. Ele nu fac altceva decat sa conditioneze un joc de putere si de control greu de asociat cu relatia de iubire si generator de frustare, tensiune si chiar respingere. Asadar as atrage atentia si la acest aspect!

Sa continuati sa luptati sau sa renuntati? Asta doar dvs stiti daca se merita sau nu. Nici eu si nimeni altcineva nu va poate oferi garantii. Uneori, pentru a accede o treapta superioara, intr-o relatie trebuie sa ne abandonam egoismele si sa-l lasam pe celalat sa-si gaseasca el singur pozitia. Astfel, fiecare se poate simti suficient de prins dar si liber sa decida ce vrea sa faca cu viata lui, cum sa si-o traiasca. Un demers de presiune poate transmite catre celalat semnale de agatare si dependenta puternice, iar acest lucru sa sperie si sa apara respingerea.

Cand apare: EU VREAU ca celelalt sa faca/sa zica ceva', puneti mai presus nevoile dvs decat pe cele ale partenerului. Poate ca ar fi de analizat acest aspect. Daca el se repeta si in alte situatii in care va puneti. Daca apare si in alte relatii din viata dvs etc.

V-as propune sa va gasiti propriul ritm, propriul dans in care amandoi sa va simtiti suficient de importanti sa conduceti dar si suficient de liberi sa va lasati condusi. Doar asa dansul va fi unul natural si constructiv. O relatie necesita empatie, mult tact si multa atentie, presupune lucru in comun permanent.
 

Comentează și tu
    Adda spune:

    Eu am aproape un an de zile de cand m-am despartit de iubitul meu (de fapt el a pus punct relatiei pe motiv de incompatibilitate) si totusi in tot acest timp ne-am mai intalnit din dorinta lui. Inca il iubesc si cred ca el stie asta. Nu doreste sa ne impacam, dar mi-a spus ca lui ii place sa stea cu mine de vorba, sa ne mai intalnim din cand in cand, doar pt. a ne vedea. Sincer, eu, imi d-au seama din comportamentul, din privirea lui ca e mai mult decat o simpla intalnire de a ne m-ai povesti ce mai face fiecare. Ba mai mult, uneori, foloseste cuvinte, expresii pe care le foloseam noi cand formam un cuplu iar cand suntem undeva doar noi doi, incearaca sa se apropie de mine, macar sa ma atinga cu mana. Vreau sa stiu ce se ascunde in spatele acestui comportament? As vrea sa mai precizez faptul ca mi-a spus printr-un mesaj ca: ”noi doi nu mai putem fi impreuna!” De ce NU MAI PUTEM?
    Multumesc!

Adaugă un comentariu

Recomandări
Rochia de seara
Rochia de seara

Banuiesc ca in orice adult traieste un copil si acel copil cu bucurie asteapta cea mai frumoasa perioada a anului: sarbatorile iernii. Pentru o femeie, aceste sarbatori aduc si griji suplimentare: eu ce rochie de seara aleg? Si daca este una cu un dress code ciudat: black tie?…

Citeste
Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Citeste
Neurastenie

Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
 

Citeste
Are rost sa lupt?

Ma framanta teribil un lucru caci nu-i pot gasi o explicatie logica, mai ales ca nu am mai intalnit atitudinea asta la nimeni. Sunt indragostita de un coleg de grupa de la facultate. De cand ne-am cunoscut , a existat o chimie intre noi, reuseam mereu sa intelegem ce doreste celalat. Treptat am devenit cei mai buni prieteni, eram de nedespartit. Eu eram intr-o relatie la distanta, iar el era confesorul meu. Dupa un an si jumatate, s-a intamplat inevitabilul. O perioada de 2 luni amandoi am fost foarte confuzi, dar ne-am continuat „nebunia”. Am stabilit ca e mai bine sa nu initiem o relatie fiindca am pierde prietenia minunata care ne leaga, iar el imi spunea ca se simte mai in largul lui stiind ca eu am prieten si astfel nu am asteptari de la el. Am continuat sa fim cei mai buni prieteni, inclusiv sa avem relatii sexuale. Totul era absolut splendid pana cand mi-am dat seama ca simt ceva profund pentru el si m-am despartit de prietenul meu de atunci. Apoi i-am marturisit sentimentele. In clipa aceea a dat inapoi. Mi-a zis din nou ca vrea sa ramanem doar prieteni. Desi dormim impreuna, cauta intimitatea… lucrurile sunt ca inainte. Faceam tot ce facea un cuplu doar ca nu ne afisam impreuna. Totul a inceput sa ma frustreze asa ca am inceput sa il presez: daca nu dam totul pe fata, rupem orice fel de legatura. Dupa 3 luni in care nu ne-am vazut, si niciunul nu s-a intalnit cu altcineva, am reinceput povestea, dar, din nou, voiam certitudine. Imi spune ca tine foarte mult la mine, ca sunt o persoana importanta in viata lui, mereu a avut si are grija de mine etc, dar pur si simplu nu accepta eticheta de „iubiti”. Pana la urma vreau doar sa admita ca ma iubeste. Dar cum nu a vrut, eu am rupt legatura. Acum ne vedem zilnic la facultate, facem parte din acelasi grup de prieteni si interactiunea este foarte dureroasa. Fara tot ce ne lega pana acum… I-am spus ca nu am asteptari de la el. Decat sa ma iubeasca. Dar pur si simplu are oroare de lucruri serioase. Sau poate nu ma iubeste. Cum sa-mi dau seama ce simte pt mine? Are rost sa lupt pentru noi sau ar trebui sa renunt?

Citeste
Competitie in cuplu

Formez un cuplu cu un coleg de facultate de aproape 3 ani. Inainte sa fim impreuna am fost foarte buni prieteni si ce m-a atras si m-a apropiat cel mai mult de el este inteligenta lui si faptul ca este un tip foarte ambitios. Tot timpul cumva mi-am dorit sa il depasesc (in principal la invatatura), insa mereu era putin deasupra mea. Cand am fost impreuna in America cu work and travel, el era cel care castiga mai mult (avea job cu bacsis si muncea mult mai putin decat mine), insa nu-mi spunea asta niciodata. Acum ca am terminat facultatea si dam la master, el a reusit sa-si gaseasca un job foarte bun, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc inca nimic. Desi este prietenul meu cel mai bun, dincolo de a-mi fi iubit, si mereu ma sustine si ma incurajeaza, relatia asta incepe sa ma frustreze din ce in ce mai mult. Mai mult, stiu ca acum n-o sa se mai intoarca in SUA (tot cu W&T) cu mine cum mi-as fi dorit eu (si el, partial) fiindca n-o sa renunte la un job serios pentru asta. Sunt intr-o mare ceata, fiindca desi il iubesc si simt ca e sufletul meu pereche, nu pot trece pestre frustrarile astea si peste competitia care exista mereu intre mine si el (din partea mea fiindca el nu a vazut vreodata o competitie intre noi).

Citeste
Certuri si reprosuri

Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.

Citeste