Cum ma pot deschide?

Numele meu este Victor. Dat fiindca sfaturile primite de o prietena de-a mea de la dumneavoastra au ajutat-o, vreau sa ma lamuriti si pe mine asupra unui aspect. Nu am avut decat cateva relatii serioase, insa mereu se intampla la fel: perioada de dinaintea oficializarii este interesanta, ma bucur de ea etc. Insa in clipa in care totul devine oficial, ma indepartez emotional de iubita mea, imi pierd interesul. Ma obisnuisem cu situatia pana cand m-am apropiat de o fata cu care am devenit foarte bun prieten. Sunt o persoana introvertita si nu ma pot deschide oamenilor. In schimb cu ea a fost altfel si incet, incet a devenit una dintre cele mai importante persoane din viata mea. La un moment dat, am descoperit ca intre noi exista si atractie fizica si am mers mai departe. Doar ca nicio clipa nu am putut sa recunosc fata de ceilalti ca suntem impreuna, iar ea s-a conformat situatiei. Convenisem ca e mai bine sa fim prieteni buni care au si relatii intime, ca sa nu ajungem intr-un punct in asa-zisa relatie cand totul s-ar termina. Inclusiv prietenia care este extrem de importanta pentru amandoi. Pe masura ce timpul a trecut, lucrurile au devenit mai serioase, iar eu am inceput sa ma indepartez. Ea a simtit asta si a inceput sa-mi reproseze ca nu mai facem atatea lucruri impreuna cum faceam la inceput sau cand eram doar prieteni. Am vrut sa renunt la tot. Obisnuiesc sa ma retrag de fiecare data cand simt ca dezamagesc pe cineva. Insa ea a insistat sa luptam pentru ce avem, ca va astepta sa ma hotarasc. Dar vad ca sufera si asta ma doare. Cum as putea sa scap de teama asta de asumare a responsabilitatii? Cum sa ma pot deschide? Sa o iubesc la fel de mult pe cat ma iubeste ea pe mine? Nu vreau sa o pierd. Nu stiu daca are vreo relevanta, dar eu sunt infiat. Parintii naturali m-au dat unchilor care imi sunt acum parinti adoptivi. Desi tin la ei, nu am avut niciodata o relatie foarte apropiata, din punctul de vedere al comunicarii. Multumesc pentru timpul acordat

Intrebare pusa de: Cernatescu, 22

Raspunsul psihologului:

Victor, ceea ce imi spui despre parintii tai naturali si adoptivi este foarte probabil sa fie de fapt extrem de relevant.

Dificultatile tale de apropiere isi pot avea originea in confuzia pe care tu o ai cu privire la ceea ce s-a intamplat in istoria ta.

Exista intrebari pe care probabil ti le-ai pus de nenumarate ori: oare de ce parintii naturali au trebuit sa renunte la tine? Indiferent de motivele invocate de ei, este foarte greu de inlaturat din mintea unui copil infiat ca ideea ca pe el nu l-au iubit suficient, de aceea l-au dat.

Poate si tu te confrunti cu aceleasi trairi. Ideea „oficializarii” relatiilor cu femeile poate trimite usor cu gandul la ideea oficializarii nasterii (asociata in cazul tau cu viitorul abandon) sau cu ideea oficializarii adoptiei de catre unchiul si matusa ta de care nu te-ai putut apropia prea mult.

Altfel spus, ideea de oficalizare este asociata unei trairi dureroase, unei distantari. Prin oficializarea adoptiei, tu ai trecut de la parintii naturali la cei adoptivi.

Prin oficializarea relatiei cu o femeie, treci de la o prietena la o iubita. In logica inconstienta, prietena este asociata parintilor naturali, iubita celor adoptivi (distanti). Chiar daca este una si aceeasi persoana, rolurile sunt diferite!

Altfel spus, ideea de „oficializare” iti paraziteaza/ bruiaza relatiile: trebuie sa „purifici” aceasta idee de oficializarea de incarcatura emotionala negativa care vine din alte experiente de oficializare din viata ta (cum ar fi, de exemplu, oficializarea adoptiei, pe care nu o resimti pozitiv).

Pe masura ce tu iti vei lucra problema referitoare la adoptie, este de asteptat ca relatiile tale cu femeile sa se imbunatateasca.

Ce inseamna sa iti lucrezi problema referitoare la adoptie? Inseamna sa scoti la suprafata toate trairile si gandurile tale referitoare la acest eveniment, toata depresia, toate resentimentele, toate temerile… astfel incat, lucrand asupra lor, sa ajungi la o impacare cu tine insuti in ceea ce priveste acest subiect.

Pe de alta parte, exista nenumarati barbati care se tem de oficializare fara sa fi avut istoria ta legata de infiere.

Teama de oficializare este teama de a se lega, teama care isi are originea intr-o relatie dificila cu o figura materna perceputa ca fiind pe cat de puternica, pe atat de posesiva si de controlatoare.

 

Comentează și tu

Adaugă un comentariu

Recomandări
Rochia de seara
Rochia de seara

Banuiesc ca in orice adult traieste un copil si acel copil cu bucurie asteapta cea mai frumoasa perioada a anului: sarbatorile iernii. Pentru o femeie, aceste sarbatori aduc si griji suplimentare: eu ce rochie de seara aleg? Si daca este una cu un dress code ciudat: black tie?…

Citeste
Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Citeste
Neurastenie

Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
 

Citeste
Cum ma pot deschide?

Numele meu este Victor. Dat fiindca sfaturile primite de o prietena de-a mea de la dumneavoastra au ajutat-o, vreau sa ma lamuriti si pe mine asupra unui aspect. Nu am avut decat cateva relatii serioase, insa mereu se intampla la fel: perioada de dinaintea oficializarii este interesanta, ma bucur de ea etc. Insa in clipa in care totul devine oficial, ma indepartez emotional de iubita mea, imi pierd interesul. Ma obisnuisem cu situatia pana cand m-am apropiat de o fata cu care am devenit foarte bun prieten. Sunt o persoana introvertita si nu ma pot deschide oamenilor. In schimb cu ea a fost altfel si incet, incet a devenit una dintre cele mai importante persoane din viata mea. La un moment dat, am descoperit ca intre noi exista si atractie fizica si am mers mai departe. Doar ca nicio clipa nu am putut sa recunosc fata de ceilalti ca suntem impreuna, iar ea s-a conformat situatiei. Convenisem ca e mai bine sa fim prieteni buni care au si relatii intime, ca sa nu ajungem intr-un punct in asa-zisa relatie cand totul s-ar termina. Inclusiv prietenia care este extrem de importanta pentru amandoi. Pe masura ce timpul a trecut, lucrurile au devenit mai serioase, iar eu am inceput sa ma indepartez. Ea a simtit asta si a inceput sa-mi reproseze ca nu mai facem atatea lucruri impreuna cum faceam la inceput sau cand eram doar prieteni. Am vrut sa renunt la tot. Obisnuiesc sa ma retrag de fiecare data cand simt ca dezamagesc pe cineva. Insa ea a insistat sa luptam pentru ce avem, ca va astepta sa ma hotarasc. Dar vad ca sufera si asta ma doare. Cum as putea sa scap de teama asta de asumare a responsabilitatii? Cum sa ma pot deschide? Sa o iubesc la fel de mult pe cat ma iubeste ea pe mine? Nu vreau sa o pierd. Nu stiu daca are vreo relevanta, dar eu sunt infiat. Parintii naturali m-au dat unchilor care imi sunt acum parinti adoptivi. Desi tin la ei, nu am avut niciodata o relatie foarte apropiata, din punctul de vedere al comunicarii. Multumesc pentru timpul acordat

Citeste
Competitie in cuplu

Formez un cuplu cu un coleg de facultate de aproape 3 ani. Inainte sa fim impreuna am fost foarte buni prieteni si ce m-a atras si m-a apropiat cel mai mult de el este inteligenta lui si faptul ca este un tip foarte ambitios. Tot timpul cumva mi-am dorit sa il depasesc (in principal la invatatura), insa mereu era putin deasupra mea. Cand am fost impreuna in America cu work and travel, el era cel care castiga mai mult (avea job cu bacsis si muncea mult mai putin decat mine), insa nu-mi spunea asta niciodata. Acum ca am terminat facultatea si dam la master, el a reusit sa-si gaseasca un job foarte bun, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc inca nimic. Desi este prietenul meu cel mai bun, dincolo de a-mi fi iubit, si mereu ma sustine si ma incurajeaza, relatia asta incepe sa ma frustreze din ce in ce mai mult. Mai mult, stiu ca acum n-o sa se mai intoarca in SUA (tot cu W&T) cu mine cum mi-as fi dorit eu (si el, partial) fiindca n-o sa renunte la un job serios pentru asta. Sunt intr-o mare ceata, fiindca desi il iubesc si simt ca e sufletul meu pereche, nu pot trece pestre frustrarile astea si peste competitia care exista mereu intre mine si el (din partea mea fiindca el nu a vazut vreodata o competitie intre noi).

Citeste
Certuri si reprosuri

Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.

Citeste