Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Intrebare pusa de: grigore, 25

Raspunsul psihologului:

Constientizarea unei situatii (particulare, subiective, personale) nu tine (doar) de ce ne pot spune cei din jur despre asta, tine de capacitatea de auto-analiza, de introspectie, de auto-cunoastere. E ca si cum am incerca sa convingem o persoana ca este alcoolica, dependenta de drog doar pentru ca noi consideram ca asa stau lucrurile (desi putem avea dreptate, observand volumul de lichid / drog ingerat de organism); daca acea persoana nu considera ca are o problema sau ca ceea ce ati descris i-ar afecta, la modul propriu, viata sa personala si sociala. O persoana suficient de matura emotional este o persoana care are capacitatea de a realiza, atunci cand lucrurile derapeaza sau depasesc o anumita intensitate, si de a se opri si reflecta, si eventual de actiona, schimba ceva.

De asemenea nu avem dreptul unei persoane sa ii cerem – doar pentru ca asa credem noi de cuviinta – sa actioneze intr-un fel sau altul care sa ne aduca noua beneficii si dansului doar neplaceri si frustrari. Pentru ce ar face asta daca nu realizeaza problema, daca considera ca dvs aveti o problema ca nu va vedeti de treaba dvs sau de ce v-ar interesa soarta sa? As mai adauga si mentiunea ‘tulburarii de personalitate borderline cu care l-ati etichetat. Aveti studii de specialitate? Pentru ca altfel stau lucrurile in cazul unui diagnostic medical profesionist si altfel la cel pus ‘dupa ureche, dupa ce am citit pe net. Daca este cazul, poate ca ar fi de dorit un astfel de demers, doar daca si dansul considera ca ar avea nevoie, i-ar aduce vreun beneficiu.

Asadar as indrepta analiza scrisorii dvs catre dorinta dvs puternica, as zice incrancenata, de a-l schimba si de a-i ajuta rudele, prietenii?! Cred ca fiecare persoana stie si poate sa faca ceea ce vrea si poate sa faca, fara ca dvs sa va faceti o ‘misiune’ umanitara, o ‘misiune’ de salvare din asta. Daca sunt rude, se vor raci apele, daca sunt prieteni, se vor raci si mai profund, mergand pana la abandon (sau poate nu), dar nu cred ca dvs puteti sa controlati lucrurile asa cum va doriti dvs. Poate ca in acel moment, dar nu este o garantie acest lucru, prietenul dvs sa realizeze ceea ce se intampla si sa constientizeze starea de fapt a lucrurilor, a calitatii vietii sale si nu in ultimul rand, a starii sale mentale si sufletesti. Nu stiu daca iubirea dvs este suficienta pentru a-l face pe el sa se schimbe daca el nu vrea sa o faca, daca nu crede el ca are sens pentru el sa o faca.
 

Comentează și tu
    nicu 10 spune:

    Eu am cunoscut o fata pe internet, vorbesc cu ea la telefon in fiecare zi si deja simt ca am inceput sa ma indragostesc de ea. Desi nu am vazut-o niciodata, doar pe internet, ne juram unul altuia iubire, dar ea este mult prea departe de mine. Pot primi un sfat sau o incurajare? Sa lupt in continuare pentru ea sau doar sa ramanem amici?

    Shop & Hauer spune:

    @ Grigore 25, fugi, traieste-ti viata ta si lasa-l pe prietenul tau sa-si consume propria-i experienta de viata. Nu va fi singur, va fi cu Dumnezeul lui caruia tu nu ii poti tine locul.

Adaugă un comentariu

Recomandări
Rochia de seara
Rochia de seara

Banuiesc ca in orice adult traieste un copil si acel copil cu bucurie asteapta cea mai frumoasa perioada a anului: sarbatorile iernii. Pentru o femeie, aceste sarbatori aduc si griji suplimentare: eu ce rochie de seara aleg? Si daca este una cu un dress code ciudat: black tie?…

Citeste
Neurastenie

Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
 

Citeste
Nu ma plac parintii lui

Acum 2 luni am inceput o relatie cu un barbat mai mare cu 7 ani decat mine, eu am 23 de ani, iar el 30. Problema este ca parintii lui nu ma plac, desi nu m-au vazut decat de 2 ori si nici macar nu au incercat sa ma cunoasca. Si ii tot spun partenerului meu ca nu sunt pentru el, ca sunt prea mica, o sa ma plictisesc repede. Partenerul meu a avut inainte o relatie cu o fata de varsta mea care l-a inselat, el suferind mult dupa. Ma gandesc ca parintii lui incearca sa fie protectori, dar totusi nu trebuie sa generalizeze si sa imi rapeasca mie sansa. Nu pot sa zic ca momentan partenerul meu e foarte influentat de parerea lor, dar cred ca daca o sa mai insiste mult parintii lui pana la urma o sa cedeze… Ce ar trebui sa fac ca sa nu se ajunga la asta?

Citeste
Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Citeste
Certuri si reprosuri

Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.

Citeste
Relatie la distanta

Am un vis care se repeta obsesiv si care pare sa puna stapanire si pe viata zilnica. In vis, se face ca prietenul meu ma inseala si apoi ma paraseste fara sa vrea sa mai vorbeasca cu mine. Iar eu il tot caut sa discutam si nu-l gasesc. Acest vis variaza uneori in sensul ca ne inselam reciproc, iar el nu ma poate ierta. Mentionez ca visele apar in special cand trebuie sa stam departe unul de celalalt macar o perioada (de exemplu cand pleaca acasa la parinti sau cand plec eu). As vrea sa mai adaug ca el e primul meu iubit (si cel mai bun prieten) cu care ma vad in fiecare zi (celelalte doua relatii de lunga durata au fost la distanta, dar nu aveam vise de genul asta). Am inteles ca (la sugestia dvs, si va multumesc sincer si din inima pentru asta) in relatiile acelea ma „protejam” de a ma implica prea tare si dupa multe analize, eu si prietenul meu am hotarat sa ne dam o sansa de a fi ceva mai mult decat prieteni buni. A fost o alegere minunata fiindca ne intelegem bine si am reusit sa ne invingem partial temerile si teama de angajament pe care amandoi o aveam. Si totusi, eu ma tem uneori ca il voi pierde si alte ori chiar imi doresc sa ma indepartez. Cum sa-mi gasesc echilibrul si sa scap de visele astea care ma chinuie mai ales acum in vacanta cand fiecare este la el acasa ?

Citeste