Imi ascund sentimentele

Este frustrant trebuie sa recunosc ca ma regasesc cu nevoia de a cere ajutor cuiva dupa 5 ani…. Mda, dupa o pauza de un an si ceva, am permis unei persoane sa intre in viata mea, sa-mi tulbure linistea si ritmul normal al fiecarei zi. M-am impotrivit initial si am fost suficient de indiferenta pana cand am obosit sa evit sa raspund la telefon si intr-o seara am acceptat invitatia de a iesi „la o cafea”, sperand ca voi fi suficient de recalcitranta si nesuferita incat sa nu mai fiu deranjata vreodata. Trebuie sa mentionez ca prietena mea a contribuit foarte mult la acest joculet, individul fiind un vechi prieten si coleg din facultate. A avut grija bineanteles sa ma faca atenta ca este un om nemaipomenit, cu un suflet mare si o functie pe masura, neinteresant desigur pt mine. Boom-ul si dezgustul dupa cafea, a venit desigur in momentul in care am dat un search pe google la numele lui – putere, bani, femei si sotie inselata. Dupa cafea, in momentul in care a sunat, i-am zis parerea mea despre oamenii ca el si ca nu sunt de acord cu relatiile extraconjugale. Mi-a cerut o sansa, mi-a cerut sa vreau sa-l cunosc si sa ma conving ca ma insel. Intr-adevar, o mare parte din articole sunt baliverne scrise de un ziar care pe asta functioneaza, mi-a recunoscut ca a fost insurat dar a divortat si m-am convins de asta. Am incercat in toata perioada asta de cunoastere, sa fiu cea mai reticenta si indifirenta persoana, insa…coplesita de atentiile, cadourile fata de mine si baietelul meu, inteligenta si nevoia de a fi iubita pe care o neg si ascund bine, inevitabilul s-a produs… da, m-am indragostit de un barbat de 42 ani, controversat si cu o mare functie, eu care mereu am trait in umbra si ascunsa in marea gluga a paltonaselor negre, camuflata in jeansi rupti si unghii negre pentru a respinge orice se apropie de mine. Dumnezeule, eram atat de bine doar eu cu mine… sunt vulnerabila, mi-e frica sa iubesc, mi-e frica sa pierd iar, mi-e frica sa cad iar, sunt orgolioasa, foarte, poate cea mai orgolioasa fiinta pe care o stiu, sunt eu… Ideea e ca a simtit si simte toate aceste lucruri, simte cum bat in retragere cu toate ca o parte din mine vrea sa mearga inainte, dar sunt mandra, prea mandra, si iau precum o mare umilinta orice sentiment de iubire recunoscut. Aseara, s-a rupt, m-a acuzat ca nu stiu ce vreau, ca a obosit, ca nu il apreciez, nu il respect, ca nu ma obosesc sa il inteleg si ca a hotarat ca e mai bine sa-i punem capat. Uimita, dar prea mandra pentru a argumenta ca se insala, am spus: ” OK”. Un mare si sec OK, cum vrei!!! La plecare am incercat sa il sarut, a refuzat, am incercat a doua si a treia oara, inutil, atunci m-am enervat, am trantit usa masinii si fara un salut am plecat. I-am trimis un mesaj in care am atacat cu toata convingerea, ma simteam ranita, respinsa, mi-a raspuns cu aceeasi arma, ba mai rau, a spus ca este usurat ca e liber… de parca l-a tinut cineva vreodata!!!!!!! Da… nu-mi place ce simt si nu stiu ce vreau acum, sunt totusi convinsa ca nu sunt pregatita inca sa renunt la aceasta relatie, ma intriga si ma enerveaza, il vreau si nu il vreau. Ce trebuie sa fac? Cum sa il abordez si cum sa las orgoliul jos, cum sa-i arat ca totusi imi pasa, doar ca nu vreau sa devin marioneta lui, sunt inteleasa gresit si asta ma doare cel mai tare, pentru ca am invatat prea bine sa-mi ascund trairile si simt ca de data asta el merita o sansa. Vreau sa ies din confuzie!!!!!

Intrebare pusa de: Anton, 27

Raspunsul psihologului:

Asa cum va dati seama foarte bine si singura, pare ca intre voi doi se petrece un joc al respingerilor. Mai mult, constientizati teama dvs de a nu fi ranita sau de a nu va lasa dominata in timp de… functia (si prin urmare autoritatea) lui. O parte a dvs vrea sa se lase iubita si sa iubeasca la randul ei, dar cand apare la suprafata, cealalta parte a dvs, cea orgolioasa si speriata de o potentiala suferinta, cea care n-are incredere ca veti face fata oricum, isi iteste capul si va izoleaza sau va face sa respingeti.

Acestei parti orgolioase i-as spune ca pana la urma suferinta e trecatoare, iar dupa ce trece, chiar fortifica. I-as mai spune si ca e suficient ca dvs sa va pastrati preocuparile, prietenii, competenta etc, adica intr-o relatie sa ramaneti ca identitate aceeasi cu cea care ati fost si inainte de ea. Si ca nu-i nevoie de critici, respingeri sau de desconsiderarea partenerului pentru a va pastra imaginea de femeie pe picioarele ei.

Insa eu i-as spune cate ceva si celeilalte parti a dvs, cea care isi doreste iubire, intelegere, relatii importante. Si anume ca responsabilitatea unei despartiti sau separari nu apartine niciodata doar unui singur membru al cuplului. Intotdeauna amandoi au participat cu ceva la crearea unei situatii, desi nu tot timpul acest lucru este vizibil. Mai concret, nu-i neaparat sigur ca partea dvs orgolioasa este unica responsabila pentru faptul ca el s-a rupt.'

Se poate sa-si fi pierdut rabdarea, dar la fel de bine se poate si ca el sa faca acelasi joc ca dvs, sa participe (poate fara sa-si dea seama) la un joc al respingerilor. Unii oameni doresc pe cineva doar atata timp cat acea persoana ii respinge, cand se simt acceptati, isi pierd orice interes. Alti oameni se simt iubiti doar cand sunt laudati si ridicati in slavi. Percep simpla tacere ca pe o critica sau un atac.

Numai dvs sunteti in masura sa va dati seama cum sunteti dvs, cum este el si ce fel de roluri ati avut amandoi in acest joc. Incercati sa va delimitati contributia de a lui, sa intelegeti cum ati participat amandoi la crearea situatiei actuale si poate atunci veti gasi singura raspunsul pe care-l cautati.
 

Comentează și tu

Adaugă un comentariu

Recomandări
Rochia de seara
Rochia de seara

Banuiesc ca in orice adult traieste un copil si acel copil cu bucurie asteapta cea mai frumoasa perioada a anului: sarbatorile iernii. Pentru o femeie, aceste sarbatori aduc si griji suplimentare: eu ce rochie de seara aleg? Si daca este una cu un dress code ciudat: black tie?…

Citeste
Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Citeste
Neurastenie

Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
 

Citeste
Imi ascund sentimentele

Este frustrant trebuie sa recunosc ca ma regasesc cu nevoia de a cere ajutor cuiva dupa 5 ani…. Mda, dupa o pauza de un an si ceva, am permis unei persoane sa intre in viata mea, sa-mi tulbure linistea si ritmul normal al fiecarei zi. M-am impotrivit initial si am fost suficient de indiferenta pana cand am obosit sa evit sa raspund la telefon si intr-o seara am acceptat invitatia de a iesi „la o cafea”, sperand ca voi fi suficient de recalcitranta si nesuferita incat sa nu mai fiu deranjata vreodata. Trebuie sa mentionez ca prietena mea a contribuit foarte mult la acest joculet, individul fiind un vechi prieten si coleg din facultate. A avut grija bineanteles sa ma faca atenta ca este un om nemaipomenit, cu un suflet mare si o functie pe masura, neinteresant desigur pt mine. Boom-ul si dezgustul dupa cafea, a venit desigur in momentul in care am dat un search pe google la numele lui – putere, bani, femei si sotie inselata. Dupa cafea, in momentul in care a sunat, i-am zis parerea mea despre oamenii ca el si ca nu sunt de acord cu relatiile extraconjugale. Mi-a cerut o sansa, mi-a cerut sa vreau sa-l cunosc si sa ma conving ca ma insel. Intr-adevar, o mare parte din articole sunt baliverne scrise de un ziar care pe asta functioneaza, mi-a recunoscut ca a fost insurat dar a divortat si m-am convins de asta. Am incercat in toata perioada asta de cunoastere, sa fiu cea mai reticenta si indifirenta persoana, insa…coplesita de atentiile, cadourile fata de mine si baietelul meu, inteligenta si nevoia de a fi iubita pe care o neg si ascund bine, inevitabilul s-a produs… da, m-am indragostit de un barbat de 42 ani, controversat si cu o mare functie, eu care mereu am trait in umbra si ascunsa in marea gluga a paltonaselor negre, camuflata in jeansi rupti si unghii negre pentru a respinge orice se apropie de mine. Dumnezeule, eram atat de bine doar eu cu mine… sunt vulnerabila, mi-e frica sa iubesc, mi-e frica sa pierd iar, mi-e frica sa cad iar, sunt orgolioasa, foarte, poate cea mai orgolioasa fiinta pe care o stiu, sunt eu… Ideea e ca a simtit si simte toate aceste lucruri, simte cum bat in retragere cu toate ca o parte din mine vrea sa mearga inainte, dar sunt mandra, prea mandra, si iau precum o mare umilinta orice sentiment de iubire recunoscut. Aseara, s-a rupt, m-a acuzat ca nu stiu ce vreau, ca a obosit, ca nu il apreciez, nu il respect, ca nu ma obosesc sa il inteleg si ca a hotarat ca e mai bine sa-i punem capat. Uimita, dar prea mandra pentru a argumenta ca se insala, am spus: ” OK”. Un mare si sec OK, cum vrei!!! La plecare am incercat sa il sarut, a refuzat, am incercat a doua si a treia oara, inutil, atunci m-am enervat, am trantit usa masinii si fara un salut am plecat. I-am trimis un mesaj in care am atacat cu toata convingerea, ma simteam ranita, respinsa, mi-a raspuns cu aceeasi arma, ba mai rau, a spus ca este usurat ca e liber… de parca l-a tinut cineva vreodata!!!!!!! Da… nu-mi place ce simt si nu stiu ce vreau acum, sunt totusi convinsa ca nu sunt pregatita inca sa renunt la aceasta relatie, ma intriga si ma enerveaza, il vreau si nu il vreau. Ce trebuie sa fac? Cum sa il abordez si cum sa las orgoliul jos, cum sa-i arat ca totusi imi pasa, doar ca nu vreau sa devin marioneta lui, sunt inteleasa gresit si asta ma doare cel mai tare, pentru ca am invatat prea bine sa-mi ascund trairile si simt ca de data asta el merita o sansa. Vreau sa ies din confuzie!!!!!

Citeste
Competitie in cuplu

Formez un cuplu cu un coleg de facultate de aproape 3 ani. Inainte sa fim impreuna am fost foarte buni prieteni si ce m-a atras si m-a apropiat cel mai mult de el este inteligenta lui si faptul ca este un tip foarte ambitios. Tot timpul cumva mi-am dorit sa il depasesc (in principal la invatatura), insa mereu era putin deasupra mea. Cand am fost impreuna in America cu work and travel, el era cel care castiga mai mult (avea job cu bacsis si muncea mult mai putin decat mine), insa nu-mi spunea asta niciodata. Acum ca am terminat facultatea si dam la master, el a reusit sa-si gaseasca un job foarte bun, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc inca nimic. Desi este prietenul meu cel mai bun, dincolo de a-mi fi iubit, si mereu ma sustine si ma incurajeaza, relatia asta incepe sa ma frustreze din ce in ce mai mult. Mai mult, stiu ca acum n-o sa se mai intoarca in SUA (tot cu W&T) cu mine cum mi-as fi dorit eu (si el, partial) fiindca n-o sa renunte la un job serios pentru asta. Sunt intr-o mare ceata, fiindca desi il iubesc si simt ca e sufletul meu pereche, nu pot trece pestre frustrarile astea si peste competitia care exista mereu intre mine si el (din partea mea fiindca el nu a vazut vreodata o competitie intre noi).

Citeste
Certuri si reprosuri

Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.

Citeste