Mama si sotie dar…

Foarte mult timp am fost singura. Nu reuseam sa atrag atentia niciunui barbat. Cel putin 15 ani m-am simtit neiubita si nedorita. Tin minte ca cel putin un an de zile nu am fost nci macar stransa in brate. Asteptam cu emotie sa fac cunostinta cu cineva, ca sa pot da mana. Ca sa pot atinge pe cineva. Tresaream si parca ma durea si pielea (clar si sufletul) cand accidental atingeam pe cineva. Sexualitatea era un capitol total inexistent. Ceea ce ajunsesem sa-mi doresc era atingerea umana. Plangeam cu orele… Si acum ma emotioneaza cand vad si intalnesc tandrete. Admiram cuplurile. Admiram femeile care reuseau sa se faca iubite. Am respectat mereu institutia casatoriei si le-am condamnat pe acele femei care interveneau ca terta persoana, in viata unei familii. Indiferent de problemele sau trainicia acesteia. Apoi, catre varsta de 30 de ani, am inceput sa-mi doresc un copil din ce in ce mai mult. Atat de mult, incat eram dispusa sa il fac cu cineva cu „gena” buna, fara a-l implica cu nimic in viata copilului daca el nu si-ar fi dorit. Targetul era sa devin mama si sa-mi asum copilul cu tot ce inseamna el. In acelasi timp, am cunoscut pe cineva care se potriveste dorintelor mele si, mai ales neavand nicio obligatie de genul casatoriei sau relatii serioase sau copii din alte relatii, l-am considerat barbatul potrivit cu care sa fac copilul mult dorit. Ne-am tatonat din 2005. I-am acordat timp sufient sa iasa firesc si „vindecat” din toate relatiile declarate ca nesatisfactoare in care a fost, iar in 2008 am ramas avut fericirea si am ramas insarcinata. Chiar daca nu eram casatoriti, chiar daca era rusinos sa fiu mama necasatorita si cu un partener mai mult absent, dorinta de a fi mama mi-a dat puterea sa merg inainte, orice-ar fi. Am fost o graviduta mai mult singura, caci familia si stabilitatea nu erau lucruri si de el dorite (afirmate si promise, dar mereu amanate pentru „momentul potrivit”). Ma consumau, insa acel „orice” la care as fi fost dispusa pentru a avea un copil, includea si asta. Asa ca rational am fost mereu pregatita. In 2009 am nascut o minune de baiat! Asa cum mi-am dorit mereu. Prima zi de la sosirea mea si a copilului acasa din spital, si-a petrecut-o cu o femeie. (Acum regreta si isi cere mereu scuze). Dupa cateva luni de la nastere, insa, tatal copilului a inceput sa „se mai adune”. Sa ne considere o familie. In cele din urma, dupa 1 an jumatate, ne-am si casatorit. Am ales impreuna data, insa de pregatiri m-am ocupat doar eu. El a mentionat clar doar ce vrea: nunta foarte restransa (am fost 16 persoane), ca vrea doar o cina, ca nu vrea sa se danseze, ca nu vrea sa se imbrace in costum, ca nu participa financiar, ca nu mergem in luna de miere ca nu avem timp etc. Dar ce conta? Ma asezam in sfarsit la casa mea cu tatal copilului meu. Ma casatoream! Ei… in seara nuntii am facut greseala sa-i atrag atentia ca a petrecut cam mult timp in drum spre bucataria restaurantului, pentru a comanda personal o supa de la chelnerita preferata. Si ca toti au sesizat lipsa lui. Ii cerusem doar discretie. Poate ca nu s-a intamplat ceea ce-mi trecuse mie prin cap, insa multe gesturi si vorbe ale lui, ale ei, au fost nepotrivite. Detalii. Era atat de furios pe mine, incat m-a amenintat ca imi distruge noaptea. Ca pleaca. In momentul in care a vazut ca nu reactionez cu plansete, s-a hotarat si nu mi-a mai vorbit. Trei zile. I-am devenit abia atunci sotie, printre lacrimi de durere sufleteasca si aburi de alcool care sa ma faca sa-i uit insesibilitatea. 10.10.10 era ziua din care se presupunea sa fiu fericita. Mama. Sotia barbatului cu gena buna. De atunci il simt mai responsabil. E drept ca acum el e cel care lupta pentru familia noastra. Insa aceesi zi e ziua din care simt ca s-a rupt ceva in sufletul meu. Nu-l mai iubesc demult. Tin la el. Il doresc in viata copilului nostru, insa nu mai am entuziasmul de a-mi petrece si eu timpul cu el. Viata sexuala s-a inrautatit dupa nasterea copilului. Datorita meseriei lui ne si vedem rar. Uneori doar 24 de ore intr-o luna puse cap la cap. Mi-e bine fara el. Insa tot nu ma simt fericita. Stiu ca traiesc acel „orice” dar sunt mama. Si nu-mi regret decizia. Insa, atentie viitoare mame, pretul la „orice” il plateste in final copilul! El e cel care va avea alaturi o mama frustrata, care s-a simtit mereu neiubita si un tata vizitator, care-si „rupe din carne” ca sa plateasca gradinita.

Intrebare pusa de: Br, 34

Raspunsul psihologului:

Pare o scrisoare de prezentare, atentionare si nu o cerere de consiliere psihologica, pentru ca nu am reusit sa o gasesc ca atare.

Insa va pot spune ce am citit printre randuri, adica in mesajul ascuns al acestei scrisori. Mi-a atras atentia faptul ca lipseste descrierea sentimentelor dvs pentru acest barbat, cu o exceptie, cand in fila, cand s-a rupt ceva in sufletul dv' brusc nu-l mai iubeati. Nu a aparut pana atunci mentiunea pozitiva ca l-ati iubit!!!

Plangerea ca EL nu face ceea ce dvs v-ati dorit este strict povestea si problema dvs, relatia aceasta este strict rodul creatiei si controlulului pe care dvs l-ati exercitat. Este povestea imaginata si regizata de dvs.

Acest barbat a avut doar rol reproducator si nu unul de partener, iar el a raspuns favorabil la aceasta cerere, asigurandu-va de ‘marfa dorita.

Totul mi s-a parut a fi distant, lipsit de emotie, rece dar cu o multime de asteptari. Faptul ca el nu v-a indeplinit dorintele, fantasmele si asteptarile nu este vina lui, daca este sa mentionez ceva legat de vina.

Nu mi-a fost clar de ce pana la urma a vrut sa se casatoareasca cu dvs, poate ca isi dorea (ideal) o familie dar nu putea sa si-o asume?! Speculatii, dar macar a incercat ceva constructiv.

Cred ca ceea ce vorbeste in acesta scrisoare este vocea sentimentului de vina, a frustrarilor acumulate si poate, nu in ultimul caz, a unei femei care se uraste, invidiindu-i si urandu-i pe altii.

Va multumesc, in numele cititoarelor, pentru indrazneala si sinceritatea de care ati dat dovada, cat si pentru semnalul de alarma dat tinerelor si mai putin tinerelor femei de a fi mai atente si mai mature, mai asumate atunci cand doresc cu orice pret realizarea unui anumit vis nemaitinand cont de altceva in jur!
 

Comentează și tu

Adaugă un comentariu

Recomandări
Rochia de seara
Rochia de seara

Banuiesc ca in orice adult traieste un copil si acel copil cu bucurie asteapta cea mai frumoasa perioada a anului: sarbatorile iernii. Pentru o femeie, aceste sarbatori aduc si griji suplimentare: eu ce rochie de seara aleg? Si daca este una cu un dress code ciudat: black tie?…

Citeste
Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Citeste
Neurastenie

Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
 

Citeste
Mama si sotie dar…

Foarte mult timp am fost singura. Nu reuseam sa atrag atentia niciunui barbat. Cel putin 15 ani m-am simtit neiubita si nedorita. Tin minte ca cel putin un an de zile nu am fost nci macar stransa in brate. Asteptam cu emotie sa fac cunostinta cu cineva, ca sa pot da mana. Ca sa pot atinge pe cineva. Tresaream si parca ma durea si pielea (clar si sufletul) cand accidental atingeam pe cineva. Sexualitatea era un capitol total inexistent. Ceea ce ajunsesem sa-mi doresc era atingerea umana. Plangeam cu orele… Si acum ma emotioneaza cand vad si intalnesc tandrete. Admiram cuplurile. Admiram femeile care reuseau sa se faca iubite. Am respectat mereu institutia casatoriei si le-am condamnat pe acele femei care interveneau ca terta persoana, in viata unei familii. Indiferent de problemele sau trainicia acesteia. Apoi, catre varsta de 30 de ani, am inceput sa-mi doresc un copil din ce in ce mai mult. Atat de mult, incat eram dispusa sa il fac cu cineva cu „gena” buna, fara a-l implica cu nimic in viata copilului daca el nu si-ar fi dorit. Targetul era sa devin mama si sa-mi asum copilul cu tot ce inseamna el. In acelasi timp, am cunoscut pe cineva care se potriveste dorintelor mele si, mai ales neavand nicio obligatie de genul casatoriei sau relatii serioase sau copii din alte relatii, l-am considerat barbatul potrivit cu care sa fac copilul mult dorit. Ne-am tatonat din 2005. I-am acordat timp sufient sa iasa firesc si „vindecat” din toate relatiile declarate ca nesatisfactoare in care a fost, iar in 2008 am ramas avut fericirea si am ramas insarcinata. Chiar daca nu eram casatoriti, chiar daca era rusinos sa fiu mama necasatorita si cu un partener mai mult absent, dorinta de a fi mama mi-a dat puterea sa merg inainte, orice-ar fi. Am fost o graviduta mai mult singura, caci familia si stabilitatea nu erau lucruri si de el dorite (afirmate si promise, dar mereu amanate pentru „momentul potrivit”). Ma consumau, insa acel „orice” la care as fi fost dispusa pentru a avea un copil, includea si asta. Asa ca rational am fost mereu pregatita. In 2009 am nascut o minune de baiat! Asa cum mi-am dorit mereu. Prima zi de la sosirea mea si a copilului acasa din spital, si-a petrecut-o cu o femeie. (Acum regreta si isi cere mereu scuze). Dupa cateva luni de la nastere, insa, tatal copilului a inceput sa „se mai adune”. Sa ne considere o familie. In cele din urma, dupa 1 an jumatate, ne-am si casatorit. Am ales impreuna data, insa de pregatiri m-am ocupat doar eu. El a mentionat clar doar ce vrea: nunta foarte restransa (am fost 16 persoane), ca vrea doar o cina, ca nu vrea sa se danseze, ca nu vrea sa se imbrace in costum, ca nu participa financiar, ca nu mergem in luna de miere ca nu avem timp etc. Dar ce conta? Ma asezam in sfarsit la casa mea cu tatal copilului meu. Ma casatoream! Ei… in seara nuntii am facut greseala sa-i atrag atentia ca a petrecut cam mult timp in drum spre bucataria restaurantului, pentru a comanda personal o supa de la chelnerita preferata. Si ca toti au sesizat lipsa lui. Ii cerusem doar discretie. Poate ca nu s-a intamplat ceea ce-mi trecuse mie prin cap, insa multe gesturi si vorbe ale lui, ale ei, au fost nepotrivite. Detalii. Era atat de furios pe mine, incat m-a amenintat ca imi distruge noaptea. Ca pleaca. In momentul in care a vazut ca nu reactionez cu plansete, s-a hotarat si nu mi-a mai vorbit. Trei zile. I-am devenit abia atunci sotie, printre lacrimi de durere sufleteasca si aburi de alcool care sa ma faca sa-i uit insesibilitatea. 10.10.10 era ziua din care se presupunea sa fiu fericita. Mama. Sotia barbatului cu gena buna. De atunci il simt mai responsabil. E drept ca acum el e cel care lupta pentru familia noastra. Insa aceesi zi e ziua din care simt ca s-a rupt ceva in sufletul meu. Nu-l mai iubesc demult. Tin la el. Il doresc in viata copilului nostru, insa nu mai am entuziasmul de a-mi petrece si eu timpul cu el. Viata sexuala s-a inrautatit dupa nasterea copilului. Datorita meseriei lui ne si vedem rar. Uneori doar 24 de ore intr-o luna puse cap la cap. Mi-e bine fara el. Insa tot nu ma simt fericita. Stiu ca traiesc acel „orice” dar sunt mama. Si nu-mi regret decizia. Insa, atentie viitoare mame, pretul la „orice” il plateste in final copilul! El e cel care va avea alaturi o mama frustrata, care s-a simtit mereu neiubita si un tata vizitator, care-si „rupe din carne” ca sa plateasca gradinita.

Citeste
Competitie in cuplu

Formez un cuplu cu un coleg de facultate de aproape 3 ani. Inainte sa fim impreuna am fost foarte buni prieteni si ce m-a atras si m-a apropiat cel mai mult de el este inteligenta lui si faptul ca este un tip foarte ambitios. Tot timpul cumva mi-am dorit sa il depasesc (in principal la invatatura), insa mereu era putin deasupra mea. Cand am fost impreuna in America cu work and travel, el era cel care castiga mai mult (avea job cu bacsis si muncea mult mai putin decat mine), insa nu-mi spunea asta niciodata. Acum ca am terminat facultatea si dam la master, el a reusit sa-si gaseasca un job foarte bun, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc inca nimic. Desi este prietenul meu cel mai bun, dincolo de a-mi fi iubit, si mereu ma sustine si ma incurajeaza, relatia asta incepe sa ma frustreze din ce in ce mai mult. Mai mult, stiu ca acum n-o sa se mai intoarca in SUA (tot cu W&T) cu mine cum mi-as fi dorit eu (si el, partial) fiindca n-o sa renunte la un job serios pentru asta. Sunt intr-o mare ceata, fiindca desi il iubesc si simt ca e sufletul meu pereche, nu pot trece pestre frustrarile astea si peste competitia care exista mereu intre mine si el (din partea mea fiindca el nu a vazut vreodata o competitie intre noi).

Citeste
Certuri si reprosuri

Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.

Citeste