Nu este prea mare pentru desene animate?

Sunt mama a doi baieti de 14ani respectiv 1an/8luni. Am intrerupt facultatea dupa anul II, in 2005. Dupa 1 an am ramas fara job, apoi m-am imbolnavit, hipertiroida autoimuna…, iar ca urmare a tratamentului hormonal am ramas insarcinata: rezultatul -al diolea baietel! Revigorare a bateriilor fizicului si psihicului. Cum rezultatul analizelor glandei tiroide sunt in limite normale, nu-mi ramane decat sa ma concentrez asupra familiei si carierei. Am multe de recuperat… dar nu reusesc sa ma descurc in situatii conflictuale, divergente de opinii, lucruri obisnuite intre mama si un adolescent in clasa aVII-a. Este un copil cuminte in general dar nu stiu cum sa-i distrag atentia de la calculator si televizor (numai jocuri si desene animate). NU ESTE PREA MARE PENTRU DESENE ANIMATE? La scoala se mentine cam pe la nota 8 daca ia note mai mari are grija ca media sa fie tot pe la 8; imi pierd rabdarea si tip la el, dar acum din ce in ce mai des. Trebuie sa ma controlez, dar imi e din ce in ce mai greu. Probabil ca am devenit exagerata si de aceea nu mai reactioneaza? I-am cumparat si un aparat multifunctional pentru exercitii fizice dar nu arata un interesfoarte mare. Am vrut sa-l trimit o luna la sala sa invete cum si ce sa lucreze la aparat dar nu am reusit… finantele… NU STIU… Poate frustrarea mea ca nu reusesc sa ma realizez pe plan profesional, de unde si limitarea optiunilor de a iesi din casa (de a merge la un spectacol de teatru, divertisment, expozitii, film etc.), ma face sa fiu cu nervii incordati tot timpul si sa explodez la cel mai mic semn ca pierd controlul si ca lucrurile nu urmeaza fagasul dorit? Ceva nu merge! Nu-i ascult suficient pe el si pe ceilalti? Imi place sa fiu o persoana independenta financiar si acum stau acasa incercand sa-mi gasesc de lucru. Nu stiu … Ce credeti ca trebuie sa fac? Poate ma concentrez prea mult pe tot ce este negativ in viata si nu vad de fapt ca am o casa, o familie, ceea ce este mai important? Dar eu, ca persoana? Anii trec…
Va multumesc anticipat pentru raspuns si toate cele bune!

Intrebare pusa de: Negut, 37

Raspunsul psihologului:

Din pacate trebuie sa va spun ca nu exista retete feneral-valabile pentru situatii de urgenta in familie. Asadar atentia mea se va indrepta rand pe rand asupra membrilor familiei dv.
As incepe evident cu dv, cea care ati scris scrioarea aceasta plina de ambivalenta, dezamagire, dar, in care am gasit si doza aceea de umor, de detasare, atat de necesara unei analize introspective. Asadar puteti avea „distanta' fata de lucrurile care vi se intmapla si le puteti discuta. Insa ele nu pot fi abordate toate in acelasi timp, pentru ca lupta pe toate fronturile poate fi cu o cheltuiala mare de resurse si rezultatele nu vor fi neaparat cele dorite.

Probabil ca daca dv veti reusi sa va gasiti linistea in aria profesionala care se pare ca a suferit cel mai mult (din cele mentionate de dv), poate ca si celelalte, fara a le acorda o atentie speciala, se vor calma pentru a le putea vedea apoi poate mai putin dramatic decat in prezent. Asadar, aveti o directie clara in acest sens? Stiti de unde sa incepeti?

Un lucru deloc de neglijat este noul rol matern pe care il aveti. Acest copil, desi aparut in urma tratamentului, are nevoie de atentia dv. Poate ca nu ati spus chiar tot in scrisoare, dar simt ca acest copil retrezeste in dv sentimente confuze. Poate ca retraiti cu aparitia acestui nou copil in viata dv ceva ce nu a fost clarificat nici la prima sarcina. A vedea dihotomic viata dv -intre a fi o mama si o femeie de cariera- pare usor fortat, evident ca astfel, oricare dintre cele doua veti alege o veti neglija pe cealalta. Oare nu exista cale de mijoc?

In ceea ce priveste baiatul de 14 ani, lucrurile sunt si aici un pic mai complicate. Odata cu aparitia unui copil intr-o familie, fratii au in general o atitudine ambivalenta. Noua aparitie capteaza atentia adultilor si evident el trece de pe primul plan pe un plan secund, ceea ce se asorteaza cu diverse nemultumiri, frustrari, furii. Poate ca ar trebui sa discutati un pic acest aspect cu el si sa il asigurati in continuare de dragostea dv. Desenele animate pot fi un mod de relaxare dar pot fi un semn de regresie, de reintoarcere in timp pentru a concura cu pozitia fratelui mai mic si evident, pentru a va atrage atentia asupra lui. Incurajati-l in continuare in zona sportului, a grupurilor de joaca, a gasirii unor hobbiuri care sa il reinvesteasca ca persoana. De asemenea nu uitati si de cateva momente comune de timp, de joaca cu dv sau cu sotul dv, pentru reasigurarea legaturii si importantei sale in familie.

Apropos de sot, el NU apare deloc in mesajul dv, ma intreb oare de ce s-a intamplat lucrul acesta? De ce l-ati omis sau poate ca l-ati omis inconstient. Poate ca si asupra acestui lucru mai trebuie sa reflectati.
Se pare ca nu sunteti impacata foarte tare cu viata dv care nu a curs conform unui plan comun, obisnuit, si faptul ca nu sunteti ca ceilalti va nemultumeste, va marcheaza.
Poate ca ar trebui sa va asumati faptul de a avea o alta viata, diferita, cu alte bucurii si impliniri decat marea masa a oamenilor, si de a nu va mai simti prinsa intre doua lumi, dar de fapt neapartinad niciuneia. Poate ca trebuie sa aveti propriul drum, diferit si asumat, care sa va dea sansa sa fiti implinita si sigura ca este drumul pe care IL ALEGETI.

Comentează și tu

Adaugă un comentariu

Recomandări
Rochia de seara
Rochia de seara

Banuiesc ca in orice adult traieste un copil si acel copil cu bucurie asteapta cea mai frumoasa perioada a anului: sarbatorile iernii. Pentru o femeie, aceste sarbatori aduc si griji suplimentare: eu ce rochie de seara aleg? Si daca este una cu un dress code ciudat: black tie?…

Citeste
Cum sa procedez?

Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!

Citeste
Neurastenie

Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
 

Citeste
Nu este prea mare pentru desene animate?

Sunt mama a doi baieti de 14ani respectiv 1an/8luni. Am intrerupt facultatea dupa anul II, in 2005. Dupa 1 an am ramas fara job, apoi m-am imbolnavit, hipertiroida autoimuna…, iar ca urmare a tratamentului hormonal am ramas insarcinata: rezultatul -al diolea baietel! Revigorare a bateriilor fizicului si psihicului. Cum rezultatul analizelor glandei tiroide sunt in limite normale, nu-mi ramane decat sa ma concentrez asupra familiei si carierei. Am multe de recuperat… dar nu reusesc sa ma descurc in situatii conflictuale, divergente de opinii, lucruri obisnuite intre mama si un adolescent in clasa aVII-a. Este un copil cuminte in general dar nu stiu cum sa-i distrag atentia de la calculator si televizor (numai jocuri si desene animate). NU ESTE PREA MARE PENTRU DESENE ANIMATE? La scoala se mentine cam pe la nota 8 daca ia note mai mari are grija ca media sa fie tot pe la 8; imi pierd rabdarea si tip la el, dar acum din ce in ce mai des. Trebuie sa ma controlez, dar imi e din ce in ce mai greu. Probabil ca am devenit exagerata si de aceea nu mai reactioneaza? I-am cumparat si un aparat multifunctional pentru exercitii fizice dar nu arata un interesfoarte mare. Am vrut sa-l trimit o luna la sala sa invete cum si ce sa lucreze la aparat dar nu am reusit… finantele… NU STIU… Poate frustrarea mea ca nu reusesc sa ma realizez pe plan profesional, de unde si limitarea optiunilor de a iesi din casa (de a merge la un spectacol de teatru, divertisment, expozitii, film etc.), ma face sa fiu cu nervii incordati tot timpul si sa explodez la cel mai mic semn ca pierd controlul si ca lucrurile nu urmeaza fagasul dorit? Ceva nu merge! Nu-i ascult suficient pe el si pe ceilalti? Imi place sa fiu o persoana independenta financiar si acum stau acasa incercand sa-mi gasesc de lucru. Nu stiu … Ce credeti ca trebuie sa fac? Poate ma concentrez prea mult pe tot ce este negativ in viata si nu vad de fapt ca am o casa, o familie, ceea ce este mai important? Dar eu, ca persoana? Anii trec…
Va multumesc anticipat pentru raspuns si toate cele bune!

Citeste
Competitie in cuplu

Formez un cuplu cu un coleg de facultate de aproape 3 ani. Inainte sa fim impreuna am fost foarte buni prieteni si ce m-a atras si m-a apropiat cel mai mult de el este inteligenta lui si faptul ca este un tip foarte ambitios. Tot timpul cumva mi-am dorit sa il depasesc (in principal la invatatura), insa mereu era putin deasupra mea. Cand am fost impreuna in America cu work and travel, el era cel care castiga mai mult (avea job cu bacsis si muncea mult mai putin decat mine), insa nu-mi spunea asta niciodata. Acum ca am terminat facultatea si dam la master, el a reusit sa-si gaseasca un job foarte bun, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc inca nimic. Desi este prietenul meu cel mai bun, dincolo de a-mi fi iubit, si mereu ma sustine si ma incurajeaza, relatia asta incepe sa ma frustreze din ce in ce mai mult. Mai mult, stiu ca acum n-o sa se mai intoarca in SUA (tot cu W&T) cu mine cum mi-as fi dorit eu (si el, partial) fiindca n-o sa renunte la un job serios pentru asta. Sunt intr-o mare ceata, fiindca desi il iubesc si simt ca e sufletul meu pereche, nu pot trece pestre frustrarile astea si peste competitia care exista mereu intre mine si el (din partea mea fiindca el nu a vazut vreodata o competitie intre noi).

Citeste
Certuri si reprosuri

Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.

Citeste