5 motive să iertăm
Când vine vorba despre iertare, aproape toți ‘iertăm, dar nu uităm.’ Adică știm să iertăm din minte, gândindu-ne că am trecut peste acel episod, însă emoția rămâne reprimată undeva în corpul emoțional și ea este cea care ne face să nu uităm.
Poate că acum este momentul să te hotărăști să ierți cu adevărat, să ierți din inimă. Știu că eu am făcut-o prima oară acum câțiva ani când, gândindu-mă cum cineva ‘mi-a irosit ani buni din tinerețea mea’, au început să se reverse înaintea ochilor mei toate ‘nenorocirile’ pe care persoana respectivă mi le făcuse. După câteva minute de ‘pierdut mințile’ a venit în mintea mea întrebarea salvatoare ‘Dar eu unde eram în tot acest timp? Eram în celălalt capăt al Universului și nu știam ce mi se întâmplă?’ Atunci a fost momentul când am realizat că eu am lăsat să se întample tot ceea ce am trăit, că eu am fost acolo prezentă și responsabilă. Atunci a fost momentul când am realizat că acea persoană a fost doar o unealtă în mâinile divinității pentru ca eu să experimentez anumite lucruri și să-mi învăț niște lecții. Atunci a fost momentul când am iertat total și profund. Din inimă.
Iată câteva motive pentru care merită să începi să te gândești la a ierta din inimă:
- Meriți să trăiești în Bucurie
Se spune că a nutri sentimente negative pentru cineva este ca și cum ai înghiți tu otrava și a aștepta să moară celălalt. Exact asta se întâmplă și atunci când nu iertăm. Ne pedepsim pe noi înșine, iarăşi și iarăşi, pentru ceva ce s-a întâmplat demult, asupra căruia nu mai putem interveni decât dacă ne eliberăm de povară. Merităm mai mult decât o viață plină de ură, resentimente în care, periodic, fantomele trecutului ne intersectează calea.
- Meriți să te eliberezi
Când refuzăm să iertăm o persoană ne poziționăm ca victimă. Și mereu va exista o legătură subtilă între noi și celălalt tocmai datorită acestei victimizări. Iertând, ne eliberăm pur și simplu din poziția de victimă și ne recăpătăm puterea personală.
- Meriți să trăiești în prezent
Când nu iertăm dăm voie unui eveniment vechi să ruleze continuu în viața noastră. Însă ceea ce ne-a rănit atunci, acum nu ne mai poate răni, pentru că în prezent acel lucru nu se mai întamplă. Ce ne rănește, în schimb, este repetarea la nesfârșit a evenimentului în mintea noastră, repetiție care ne împiedică să trăim în prezent.
- Meriți să lași în urmă tipare vechi
Toate resentimentele ne țin legați de trecut și de tipare vechi. Ne leagă de povești și evenimente trecute, dar și de noi cei care eram cândva. Acum suntem alții. Mai experimentați, mai buni. Ne-am transformat și merităm să lăsăm în urmă vechi tipare comportamentale și de gândire. Dacă am găsit ‘de ce-ul’ din spatele a tot ceea ce s-a întâmplat, este cazul să mergem mai departe. Să iertăm și să ne eliberăm. Să ne trăim viața fiind noi cei de astăzi, nu cei din trecut.
- Meriți să te debarasezi de energiile nebenefice ție
Toată ranchiuna și resentimentele pe care le trăim sunt parte din noi. Ies la iveală în mod neașteptat din cauza unui cuvânt, a unui ton al vocii, a unei priviri etc. Toate au rădăcini emoționale foarte puternice ce nu-și vor găsi sfârșitul decât dacă iertăm. Ca ființe spirituale este important să căutăm în adâncul nostru puterea de a trece dincolo de tiparele vechi, pentru a putea beneficia de experiențele, relațiile și oamenii pe care îi merităm în prezent.
Dacă te-ai hotărât că meriți să te eliberezi și să trăiești în Bucurie, atunci iartă. Iartă pur și simplu sau folosește orice metodă care te-ar putea ajuta să ierți. Una dintre ele este Imageria Inimii. Intră în inimă și odată ajuns acolo cheamă în inima ta pe cel pe care dorești să îl ierți. Te asigur că dacă realizezi cu adevărat coerența minte – inimă, o vei ierta pe respectiva persoană ‘ca prin minune’.
În articolul următor, voi veni cu mai multe metode pe care le putem folosi pentru a ierta pe cineva cu adevărat.
Dana Burghel este fostă profesoară de matematică, absolventă de studii economice şi psihologie, cu un Master în Resurse Umane. Este prima femeie coach acreditată în România, cu o experienţă de peste 17 ani în Executive&Team Coaching şi Life Coaching. Are o experienţă în companiile multinaţionale de 10 ani, iar în mediul antreprenorial de peste 17 ani. Dana este Consilier de Dezvoltare Personală şi Teacher al Şcolii de Spiritualitate „The School of the Heart”, cu sediul în Canada. A urmat foarte multe căi spirituale până şi-a stabilit propria cale şi poate spune cu mâna pe inimă că acum este un Holistic Coach, îmbinând diverse metode potrivite persoanei, metode parcurse de ea însăşi înainte. Motto-ul ei este „Dăruiesc din cine sunt!”