refuz

Cum poți da dovadă de asertivitate

Cum poți da dovadă de asertivitate

Când vorbim despre asertivitate, ne referim la calea sănătoasă de comunicare, prin care știm să ne exprimăm opiniile fără a deveni agresivi, știm să ne susținem un punct de vedere și să
Citește
Răni emoționale: Rana de abandon sau masca dependentului

Răni emoționale: Rana de abandon sau masca dependentului

Copii fiind, dacă nu primit regulat ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care noi avem nevoie, ajungem să dezvoltăm anumite răni emoționale. Au fost distinse cinci răni cărora
Citește
Greșesc atunci când insist să fac totul singură

Greșesc atunci când insist să fac totul singură

Sunt independentă și mare parte din viața mea m-am ocupat singură de mine și nevoile mele. Din păcate, chiar și atunci când am fost căsătorită. Pentru că am crescut cu părinți
Citește
Parenting: De ce au copiii nevoie de limite

Parenting: De ce au copiii nevoie de limite

Ca părinți este important să ne situăm în zona permisivă, dar și să prezentăm anumite limite, fără a le impune. În funcție de vârstă, acestea ajută copilul să descopere treptat
Citește
Uneori, un compliment poate produce un reflux gastroesofagian. Zău!

Uneori, un compliment poate produce un reflux gastroesofagian. Zău!

Nu caut atenția oricărui bărbat și nici validări în masă. Din partea unui bărbat care îmi place, un compliment e îmbucurător. Dacă nu mă interesează cine e, amabilitatea devine
Citește
Învață să spui NU! Cum să ai un comportament asertiv

Învață să spui NU! Cum să ai un comportament asertiv

Chiar dacă știi cât de important este să ai un comportament asertiv, nu înseamnă că e simplu să spui nu. Iată câteva sfaturi. Citește și: 5 trucuri pentru mai multă fericire 5
Citește
4 tehnici de manipulare de care să te ferești

4 tehnici de manipulare de care să te ferești

Chiar dacă ai învățat să spui nu, poți rămâne vulnerabilă altor tehnici de manipulare, mai subtile. Iată cum să le recunoști. Citește și: Cum ne dă încredere în sine sentimentul
Citește
Parenting: 6 lucruri pe care să nu le interzici copilului tău

Parenting: 6 lucruri pe care să nu le interzici copilului tău

Cu cele mai bune intenții putem face greșeli mari în educația copiilor noștri. Iată câteva repere de parenting în privința lucrurilor pe care nu ar trebui să le interzicem. Citește
Citește
5 secrete ale oamenilor fericiți

5 secrete ale oamenilor fericiți

Cu certitudine unora le este mai ușor să fie mulțumiți de ei înșiși și mai optimiști, dar oare care sunt secretele lor? Iată câteva secrete ale oamenilor fericiți. Citește și: Cum
Citește
Test: Știi să comunici asertiv?

Test: Știi să comunici asertiv?

Vrei să refuzi, dar îți este teamă de ce va spune sau crede celălalt? Îți este greu să îți susții opiniile sau o faci fără să ții cont de reacțiile celorlalți? Fă acest test și
Citește
Cum am ajuns să refuz un bărbat care îmi plăcea

Cum am ajuns să refuz un bărbat care îmi plăcea

Nu mă gândeam că pot să refuz un bărbat, mai ales dacă îmi place. Dar asta a fost lecția pe care trebuia să o învăț. Uneori, nu tot ce îmi place e bun pentru mine. Citește
Citește
De ce continuăm să ne gândim la bărbații care ne resping

De ce continuăm să ne gândim la bărbații care ne resping

Fie că vrem sau nu, avem eșecuri amoroase. Și este recomandat să uităm cât mai repede bărbații care ne resping. Dar uneori, acest lucru este extrem de complicat. Iată câteva
Citește
Cine e bine să facă primul pas? Bărbatul sau femeia?

Cine e bine să facă primul pas? Bărbatul sau femeia?

Ești îndrăzneață și nu ai o problemă să faci tu primul pas sau aștepți ca bărbatul să aibă inițiativa și preferi să fii curtată timp îndelungat? Psihoterapeutul Cătălin Dandeș ne
Citește
Invata sa refuzi fara sa te simti vinovata

Invata sa refuzi fara sa te simti vinovata

Unora le este imposibil sa spuna nu – un comportament toxic atat pentru relatia cu sine, cat si cu cei din jur. Invata sa refuzi, si iti vei recastiga siguranta si increderea in tine! Cum, ne spune
Citește
Test: Tu cum raspunzi unor avansuri nedorite?

Test: Tu cum raspunzi unor avansuri nedorite?

Oricat ne-ar flata, avansurile unui barbat pe care nu il placem pot deveni incomode. Fa acest test si afla cum raspunzi unor avansuri nedorite, dar si ce poti schimba la reactiile tale. Foto:
Citește
Revista Psychologies, editia iulie 2016

Revista Psychologies, editia iulie 2016

Editia de iulie Psychologies este acum disponibila la punctele de vanzare a presei! Invata sa spui “nu”, afla ce ascund oamenii care sunt rautaciosi si cum ne afecteaza lupta pentru putere in
Citește
Esti aproape de burnout? 8 sugestii pentru a te organiza mai bine

Esti aproape de burnout? 8 sugestii pentru a te organiza mai bine

Programul te solicita mai mult decat poti duce, si pana la burnout mai e un pas. Fara ca ziua sa aiba 30 de ore, iata cum poti castiga mai mult timp pentru tine.   Timpul nostru In realitate,
Citește
Special pentru tati: cum ramai implicat in viata copilului dupa divort

Special pentru tati: cum ramai implicat in viata copilului dupa divort

Chiar daca dupa divort copiii raman alaturi de mama, rolul tatalui este in continuare foarte important. Iata un set de reguli pentru ambii parinti, in beneficiul copilului.   Informarea
Citește
Modalitati de a-ti constientiza propriile nevoi si dorinte

Modalitati de a-ti constientiza propriile nevoi si dorinte

Deseori renuntam la noi in favoarea celor din jur. Pentru a nu ne indeparta de propriile nevoi si dorinte, iata cateva recomandari pe care este bine sa le urmam.   O problema de obisnuinta Se
Citește
Limite sanatoase pentru copilului tau

Limite sanatoase pentru copilului tau

Vedem adesea parinti care se culpabilizeaza ca au interzis ceva odorului. Interdictia este sanatoasa iar impunerea de limite, necesara, daca vrem sa crestem viitori adulti
Citește
Cum ne revenim dupa o respingere

Cum ne revenim dupa o respingere

Atunci cand suntem interesate sentimental de o persoana, putem sa ne facem curaj sa o abordam. Totusi, acest lucru nu garanteaza reciprocitatea. Iata ce poti face pentru a-ti reveni dupa o
Citește
Invata sa refuzi

Invata sa refuzi

Este important sa stii sa refuzi intrucat, de multe ori, ne incarcam si stresam inutil, incercand sa fim pe placul tuturor. Pentru a-ti putea gestiona mai bine timpul si resursele, ocazional, este
Citește
Cum sa avem un copil mai ascultator

Cum sa avem un copil mai ascultator

Cooperarea este dificila cand ne este greu sa intelegem perspectiva unui copil. Foarte probabil atunci cand ii ceri sa faca ceva anume, nu se grabeste sa iti dea ascultare. Intrucat uneori avem
Citește
Cum depasim teama de respingere

Cum depasim teama de respingere

Teama de respingere ne poate afecta serios viata, atat in cuplu, cat si in familie, la job sau in relatia cu prietenii. Iata cateva strategii pentru a o depasi.   Cultivarea unei bune imagini
Citește
Patru pasi pentru a depasi un esec

Patru pasi pentru a depasi un esec

Putine dureri sunt la fel de intense precum cea cauzata de un esec. Fie ca este vorba despre o petrecere la care nu am fost invitati, de faptul ca nu am primit un job dupa interviu sau de respingerea
Citește
Cum ne salvam copilul de rutina scolara

Cum ne salvam copilul de rutina scolara

Dimineata este o adevarata drama, pentru ca nu vrea sa mearga la scoala, refuza sa-si faca temele si sa se culce devreme, iar in camera lui parca a explodat o bomba. Multi parinti trec prin aceste
Citește
Cum sa treci peste refuzul de la interviu

Cum sa treci peste refuzul de la interviu

Cu totii ne-am lovit candva, in tumultuosul drum al carierei, de zidul invizibil din calea obtinerii job-ului mult visat – „feedback-ul negativ“, „incetarea colaborarii“ sau un „nu“
Citește
Cum ne schimba durerea

Cum ne schimba durerea

Durerea este o experienta comuna noua, tuturor, dar care ramane singulara pentru fiecare dintre noi. Frica, furie, refuz – durerea modifica intreaga noastra relatie cu lumea si cu ceilalti. Si
Citește
Sa acceptam timpul doliului

Sa acceptam timpul doliului

Timp de mai multe saptamani M., 34 de ani, se trezea noaptea si plangea in baie, cu suspinele inabusite intr-o batista. „Nu voiam sa il trezesc pe sotul meu si nici sa o ingrijorez pe fetita mea
Citește
Nu suport animalele

Nu suport animalele

„Nu cred ca animalele sunt dragute. Atunci cand merg pe la prietenii care au catei sau pisici, ii rog sa le inchida in alta camera“, povesteste E., 27 de ani. Fara a avea o fobie, aceasta
Citește