Când spui Thailanda, spui „mâncare”

Se cuvine să vă povestesc cum am învățat eu să gătesc la Thai Farm Cooking School, o fermă organică, aflată la periferia orașului Chiang Mai din Thailanda.

Până în momentul când am ajuns să mănânc ce am preparat, a durat ceva, pentru că nu mai făcusem niciodată supă tomyam cu lapte de cocos (dar ce bună este când e făcută de localnici…) și îmi era deja foarte foame. Drept care mi s-a părut bună.

Deșiiii, cu toată bunăvoința profesoarei noastre rotunjoare (că nu degeaba preda cursuri de bucătărie thailandeză turiștilor) a ieșit o zeamă cam lungă.

Teoretic, nu aveam cum să greșesc, pentru că ingredintele erau deja așezate pentru fiecare cursant, în cantitatea și concentrația necesară. Sper că la a doua sesiune a cursului (sau la un eventual examen de supă TomYam voi fi expertă).

Momentul culminant al serii și al experienței mele de bucătăreală a fost mango și sticky rice. Este desertul meu preferat din toate timpurile și ariile geografice.

Mulți spun că sunt la fel de ahtiați după combinația aceasta de mango parfumat și orez cleios, fiert la abur, deci nu e doar obsesia mea.

E un orez special implicat aici, peste el se pune lapte de cocos cu un pic de zahăr caramel din trestie și alături să așază, cu indiferență și aroganță, o felie parfumată de mango. Iese ceva pentru care poți să ucizi.

Mă bătuse gândul să devin importator unic de mango și sticky rice (deși mă îndoiesc că ar rezista o zi măcar la drum, până în Europa, fie și în conservă – și la conservă pierde prospețimea aceea unică). Cred că m-aș îmbogăți repede, pentru că e așa de bun încât e adictiv ca un drog.

Sigur, aș putea să mă laud că am făcut mango și sticky rice, adevărul este că doar am ornat farfuria, adică am făcut un gogoloi de orez cleios, peste care am turnat lapte de cocos (cine nu poate să toarne lapte de cocos…) și am pus o floricică albastră peste toată combinația, după ce am însiropat maglavaisul cu un suc din aceeași floricică, astfel că orezul meu era albastru.

Treaba bună este că e un colorant organic floarea asta, 100% natural. Am mâncat tot ce era în farfurie, repede și fără maniere, așteptând, cu ochi rugători, o a doua porție. Nu am primit, pentru că ceilalți au fost și mai rapizi și au epuizat ei ce mai rămăsese. Dar mă răzbun eu.

Citește și:

Vrei o vacanță urbană? Hai în Chiang Mai

De ce să mergi la spa în Thailanda

Acum să vă mai spun câte ceva despre mâncarea thailandeză, căci e o lume cu totul separată

Mâncărurile ce conțin curry sunt mai frecvente în centrul Thailandei și sunt îmbogățite cu lapte de cocos. La aceeași masă poți avea pește, supă, legume sotate sau prăjite la wok, o salată (yam) cu dressing acru și dulce în același timp.

Thailandezii știu că echilibrul este calea perfecțiunii, așadar, dacă la masa ai un preparat care e deja foarte iute, atunci peștele va fi ceva mai puțin piperat. Și tot așa.

Influențele se recunosc, chiar și după mult timp. Bucătăria unui popor este, de obicei, rezultatul culturii acestuia. Astfel că vei găsi ecouri din bucatele portugheze, daneze, japoneze sau franțuzești, care s-au sedimentat de-a lungul vremii în preferințele thailandezilor.

Portughezii au adus în Thailanda ardeii iuți din America de Sud, pe la finalul secolului XVII, și această vegetală a devenit parte structurantă a bucătăriei thailandeze. Pe lângă ardeii iuți, alte arome pipărate au venit pe filieră indiană.

Dar thailandezilor nu le-a plăcut niciodată bucătăria grea și iute, așa că au înlocuit grăsimile din mâncărurile indiene cu variante mai slabe și mai sănătoase: laptele de cocos e cel mai cunoscut dintre acestea.

Thailandezii folosesc și ierburi locale, cum e lemongrass și galangal, pentru a da o notă de rafinament acestor mâncăruri indiene.

Thailandezii pun accent pe stimularea simțurilor prin mâncare, deci vei avea parte de o farfurie colorată, cu multe ingrediente și cu arome puternice și cât mai diferite.

Spre deosebire de alte bucătării din Asia, mâncarea thailandeză se mănâncă cu furculița.

În ceea ce privește ierburile aromatice, Thailanda este Cornul Abundenței. Cel mai cunoscut să fie lime? Pentru că aromează majoritatea mâncărurilor? Se folosește în supe, combinat cu usturoi, ghimbir, lemongrass și alte sosuri și sosulețe.

Orez… aici orezul înlocuiește tot ceea ce un european numește carbohidrați. Adică pâine și cartofi.

Vă rugăm să ne credeți, nimănui nu îi este foame, chiar dacă timp de câteva săptămâni nu pune gura pe pizza. Orezul mai are calitatea de a neutraliza anumite arome prea tari și iuți și face orice mâncare mai hrănitoare.

Se folosesc 2 varietăți de orez: Khao Suey, un fel de orez alb care nu se lipește, favoritul localnicilor din zonele centrale și de sud, și Khao Niao, un tip de orez galben și lipicios, preferat de rezidenții Thailandei în zona de Nord și Nord Est.

O mențiune special se cuvine pentru deserturi. Sunt foarte, foarte dulci! Asta ca să combată efectul asupra papilelor pe care l-a avut, să zicem, o supă prea iute.

Se știe că bucătăria thailandeză pune accent pe alimentele spicy. Uneori, cele mai neașteptate alimente pot avea acest gust foarte șocant pentru europeni.

Însă vei găsi și alimente mai aliniate cu gustul de acasă ori dressinguri… facultative, pe care poți să le omiți ca să poți mânca salata fără să îți ia gura foc.

Cel mai cunoscut dintre ingredient este nam pla (un sos aromat de pește) și kapi, un fel de pateu făcut din creveți.

Cam atât pentru azi. Mulțumesc Autorității Turistice a Thailandei și Qatar Airways pentru vacanța minunată și vă sfătuiesc să-mi călcați pe urme.

De Iuliana Alexa, redactor șef