Now Reading
Cipru, insula pe care s-a născut Afrodita

Cipru, insula pe care s-a născut Afrodita

Cipru este o insulă vrăjită, cu povești despre oameni, zei și pirați năbădăioși. Iar drumurile și istoriile aflate aici îți vor rămâne în suflet pentru totdeauna.

Citește și:

Turism: Temple budiste și Angkor Wat

Turism: Bolivia. La Santa Cruz de la Sierra

Aici a fost prima comunitate creștină din afara Israelului. Pavel, apostolul lui Iisus, ajunge în Cipru în anul 45 și activitatea lui misionară dă naștere celor mai vechi grupuri creștine.

Creștinismul numără în Cipru două mii de ani de istorie, e cel mai vechi din lume și poate de aceea e locul cel mai potrivit pentru a primi lumina Învierii.

Așadar nu e de mirare că insula e împânzită de mănăstiri, biserici și capele ortodoxe, unele foarte vechi, altele noi, unele mari și impresionante, altele mici și pitorești, pierdute într-un peisaj cu stânci, pământ roșiatic, arbuști firavi, pini bătrâni și vii înalte.

Agios Ioannis, catedrala măreață din Nicosia, este aflată în piața Arhiepiscopul Kyprianos. A fost ridicată la 1662 de arhiepiscopul Nikiforos al Ciprului și are fresce frumoase, întocmai ca în bisericile noastre.

De Paște, aici e lume multă, splendide focuri de artificii sunt trase după miezul nopții în mai toate orașele din Cipru, iar zgomotul clopotelor e dublat de salve de tun.

 

Cipru – vechea patrie a vinului

Vizitează mănăstirea Sfântului Gheorghe de lângă Sotira, un sat cu case albe din provincia Ammochostos. Una dintre primele bazilici creștine, aceasta îl cinstește pe Sfântul Gheorghe pe care localnicii îl iubesc nespus – sfântul lor, stăpân peste agricultură.

În Cipru, agricultura e îndeletnicire veche și Georgios înseamnă în greacă agricultor. Cipru pretinde că e cel mai vechi comerciant de vin din lume!

Pe monede din secolul al șaselea înainte de Christos, descoperite la Paphos, apare vița de vie, iar o inscripție și mai veche din Cipru îndeamnă: Fiți veseli și beți vin bun! În antichitate de aici cumpărau vin faraonii Egiptului și cezarii de la Roma.

În trecut, mănăstirile aveau podgorii întinse și păstrau în pivnițe vin vechi, preparat după rețete speciale.

La mănăstirea Chrysoriatissa s-a născut o astfel de rețetă. Vinul mânăstiresc e astăzi produs industrial și se numește Ayios Andronicos.

 

Carnavalul de la Limassol

În toate orașele din Cipru, oamenii cântă, dansează, se bucură. Carnavalul de la Limassol ține zece zile, mereu la început de post. E vechi de când lumea, nu a fost an în care, cu toată istoria zbuciumată, să nu se fi ținut.

Carnavalul are logica lui, dacă ești căsătorit, nimeni nu o să bârfească pentru că flirtezi în plină stradă cu o necunoscută. E drept că porți o mască sau un costum care ar trebui să te facă de nerecunoscut…

Ce nu e permis un an întreg e permis în zilele de carnaval. Vreme de zece zile, pe timp de carnaval, oamenii cuminți deveneau nebuni, oamenii cumpătați deveneau nesăbuiți, restricțiile sociale nu mai aveau importanță.

Carnavalul era condus de un rege nebun, pentru că autoritățile își încetau oficial misiunea și nu puteau pedepsi pe nimeni pentru nicio faptă săvârșită în zilele de carnaval. Astăzi a rămas doar spectacolul…

Dar e un spectacol splendid, deschis de o procesiune a unei rege de jucărie, urmat de un alai de copii îmbrăcați în toate culorile pământului.

Rădăcinile obiceiului sunt păgâne, originile sale coboară în timp dincolo de epoca creștină, în jocul antic de teatru pe care vechii greci i-l închinau zeului Dyonissos.

De la greci l-au luat romanii și de la romani l-au moștenit popoarele Europei, din Europa a migrat până în Brazilia și alte colțuri ale lumii.

 

Paphos – locul de baștină al Afroditei

Din spuma mării s-a născut Afrodita, zeița frumuseții și a plăcerilor trupești. Locul unde s-a întâmplat această minune e o stâncă undeva în apele de lângă Cipru.

Pe coastă, în dreptul acelui loc, există astăzi un oraș ce poartă numele Paphos. Într-o grotă de lângă Paphos ghidul arată fiecărui grup de turiști locul unde zeița se îmbăia goală.

UNESCO a pus orașul pe lista monumentelor de patrimoniu modial, și asta nu datorită zeiței capricioase, ci templelor, ruinelor vechi, mozaicurilor și jumătăților de coloane ce pot fi vizitate în Paphos.

Există un templu al Afroditei, cu o legendă frumoasă, căci pe aici se plimba și sculpta Pygmalion. Pe fiul lui l-a chemat Paphos și el a dat numele orașului.

Totul are o legendă și o poveste. Dar nu totul e legat de Afrodita, pe lista monumentelor de patrimoniu mondial se află și morminte vechi din antichitate, așa-numitele morminte regale, datând din secolele 3 înainte de Christos – 4 după Christos, impresionante prin dimensiuni.

Orașul e important și pentru istoria creștină. Pot fi vizitate la Paphos câteva catacombe, superbe biserici bizantine și, nu departe de oraș, mânăstirea rupestră a schimonahului Neophytos, celebră pentru frescele sale din secolul al XII-lea.

La câțiva kilometri se află satul Emba, cu o biserică cu pictură exterioară. Tot către nord, Lempa e o interesantă colonie artistică.

La Yeroskipou poți asculta povestea grădinilor Afroditei sau poți intra în micuța biserică bizantină închinată Sfintei Parascheva. Nu e de neglijat nici castelul din Paphos, o fortăreață ridicată de bizantini prin secolul XI, distrusă de venețieni și refăcută de turci.

 

Răsfăț la spa

Din punctul nostru de vedere o vacanță reușită înseamnă mult vizitat, și astfel, de ce nu, îmbogățirea culturii generale, încântarea privirii cu peisaje deosebite, alături de muuultă relaxare la plajă și răsfăț binemeritat la spa-uri de cea mai bună calitate.

Hotelurile de top includ și propriul spa, așa că nu trebuie să faci drumuri lungi ori să îți fragmentezi programul în defavoarea ta.

Poți alege între Sentido Sandy Beach Hotel & Spa, St. George Hotel Spa & Golf Beach Resort – iar împătimiții golfului vor fi mai mult decât satisfăcuți, Azia Resort & Spa – unde se mai pot practica și yoga sau polo pe apă, Le Meridien Limassol Spa & Resort – cu un centru spa cu talasoterapie excepţional, pe o suprafaţă de 3000 mp, Cratos Premium Hotel, Casino, Port & Spa – masajul cu aur de 24 de karate trebuie încercat cel puțin o dată!

Text de Cătălina Cristescu

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top