Turism: Cairo și Luxor, printre zei și faraoni

Îngropate adânc sub pătura deșertului și prinse sub pietrele templelor, dorm cheile civilizației faraonice. Nu uiți ușor o vacanță în Cairo.

Citește și:

Turism: Chang Rai, în Triunghiul de Aur din Thailanda de nord

Nilul e totul. Uităm că el că este o matrice a culturilor. Acum cinci mii de ani începea în această vale istoria artelor, școala unde învățau grecii. Dar este, în același timp, o experiență inițiatică.

În jurul bărcii se simte un curent rece, curat. Ne coborâm privirea și gândurile către râu. Nilul nu este un râu oarecare, este Corabia Egiptului.

Intre fluxuri, inundații și refluxuri, fluviul depozitează de mii de ani mâlurile care transformă câmpul necultivat și arid de pe maluri în teren fertil.

Grădini, palmieri, arbori fructiferi, plantații de papirus, sfeclă de zahăr, toate defilează prin fața ochilor călătorului.

O lume dublă, cu Nilul ca punct de legătură, care adună și separă în același timp viața și moartea. În partea de vest, acolo unde soarele moare în fiecare după-amiază, se ridică templele funerare și mormintele.

În partea de răsărit, unde astrul-rege renaște în fiecare dimineață, ne primesc sanctuarele zeilor, lumea celor vii.

„Salam alikum“, îmi spune cu voce joasă cineva, peste umărul meu. Este vocea chelnerului nubian care în fiecare zi urcă mesele pentru dejun pe terasă. Aroma cafelei înfășoară toată puntea.

Ghicindu-mi dorințele, omul se apropie și intră zâmbind fără dinți, oferindu-mi o tavă aburindă. Apoi întoarce privirea roată și îmi spune, după ce-l întreb, că Luxor, escala cea mai importantă a voiajului meu, se află aproape.

Sorbind cafeaua, mă gândesc la Cairo, punctul de plecare al acestui voiaj. Masa lui urbană, gigantică, ni se șterge din minte în această seară.

Doar o amintire în care plutesc piramidele, moscheile și imaginile care defilează dezordonat prin memorie.

Închizi ochii, îți amintești cum traficul haotic se împleticește printre străduțele înguste ale cartierului copt, zgârie-norii se amestecă cu obiectele din Muzeul Național al Egiptului.

Din întuneric apare bazarul Kan-el-Kalii, cu oameni leneși, fără treabă, care fumează pipă și vorbesc neîncetat. Imaginile ți se blurează în minte, se diluează unele în altele.

Incerci să te concentrezi și este aproape imposibil. Atenția se învârte în jurul unui scenariu fascinant: cerul, apa, aerul pur, deșertul, vegetația. Se aude un măgăruș în mijlocul unui câmp și ni se șterge de sub ochi Cairo, cu lumile lui pestrițe.

„Timpul este relativ“, îți spui în același timp, trezindu-te din vrajă și făcându-ți curaj pentru debarcare. „Percepția, un joc al emoțiilor și al memoriei“.

La Luxor, unde domnește Hatshepsut

Luxor este un oraș de provincie foarte animat care trăiește de pe urma turismului. Ocupă o parte a Tebei, a cărei măreție este dată de faraonii dinastiilor a XVIII și XIX: Amenofis, Tutmosis, Setis, Ramses, care au guvernat pe timpul Imperiului Nou (1580-1070 î.d.H.) și și-au extins domeniile de la Egipt la Nubia și Siria.

Din la cele o sută de porți și de bogății nemaipomenite menționate de către Homer, nu a rămas nimic. Dar apar aici ruinele cele mai interesante și mai prestigioase care se pot contempla pe malul Nilului.

Partea stângă, identificată drept „orașul morților“, este o metaforă mistică. După ce se termină porțiunea cultivată, peisajul se deschide arid și gol, cu coline de înălțime mică și cercuri de piatră abruptă, care formează o parte a unui apendice întrerupt de cordiliera libiană.

În această panoramă pleșuvă, se ridică necropole, temple funerare până la resturile unui sat locuit pe vremuri de muncitorii care oficiau riturile funerare.

În partea cea mai dezolantă și mai îndepărtată a acestui loc se deschide Valea Regilor, un loc îngust de unde au fost scoase mormintele faraonilor și al reginei Hatshepsut, singura femeie – faraon, care împarte clădirea cu iubiții fii ai lui Ra.

În total se cunosc 69 de morminte. Toate au aceeași structură, invadată de aerul uscat al deșertului, care în perioade de arșiță este sufocantă.

De la intrare, un coridor larg suspendat care se întinde și împarte în secțiuni, în el apar vestibule și puțuri adânci pentru inducerea în eroare a tâlharilor și profanatorilor de morminte.

Tunelul coboară și se termină în numeroase camere susținute de piloni. Cea mai mare încăpere adăpostește sarcofagul cu mumia și restul încăperilor este destinat ofrandelor.

Sfătuiți de ghidul care merge înaintea noastră, alegem încăperile lui Seti I, Tutmosis III și pe cea a lui Amenofis II. Prima prezintă coridoare laterale iar celelalte două formează litera „L“.

Cea a tânărului Tutankamon este un mormânt mai mic și se taxează separat. Importanța acestuia rezidă în faptul că a fost singurul care a scăpat de lăcomia tâlharilor.

Dar, pentru a admira tezaurele splendide pe care le-au găsit arheologii în interiorul sarcofagului trebuie să mergeți la Muzeul Național al Egiptului.

Chiar dacă sunt lipsite de mumii, tezaure și bogății, mormintele regale sunt adevărate opere de artă legate de ritul funerar egiptean. Pictura acoperă pereții, pilaștri și uneori și scările care urcă până la tavane.

Nici una dintre ilustrații nu este fără sens. Picturile reproduc pasaje din diverse cărți sfinte, între care se numără Cartea Soarelui, Cartea Deschiderii, Cartea lui Hades și Cartea Porților.

Scopul este ajutarea defunctului în viața de după moarte, a spiritului său, în învierea mumiei și în călătoria sufletului pe drumurile infernului. Pași care nu pot fi evitați, pentru a ajunge în casa subterană a lui Osiris, zeul morții și al Nilului.

Aici sufletul așteaptă judecata și proba psihostaziei (greutatea inimii), înainte de a câștiga viața eternă. Dar, ironia destinului, procesul lasă pe altă dată moralitatea defunctului.

Grotele dezgropate din pământ au fost loc de întâlnire pentru tâlhari și apoi pentru arheologi. În fine, despre suflet nu putem spune nimic dar corpurile s-au oprit undeva, în muzeele din lumea de mijloc.

Mergem spre necropola vecină, destinată marilor dregători: scribi, purtători de steag, servitori din Valea Regilor, sau la cele dedicate prinților și soțiilor lor.

În ambele edificii, festinul artistic se simplifică, cu excepția mormântului lui Nefertari, soția lui Ramses II, acolo unde toate temele picturale se întâlnesc cu pasajele din Cartea Morților.

Text de Iuliana Alexa

Foto: 123rf.com