Turism: Temple budiste și Angkor Wat
Nu poți vizita Cambodgia fără să vezi Angkor Wat. Ruinele care îți taie respirația și care, dacă te încumeți să le sui, îți dezvăluie o priveliște pe care nu o vei mai vedea nicăieri.
Citește și:
Turism: Pernambuco sau Veneția Braziliană
Turism: Bolivia. La Santa Cruz de la Sierra
Când spui Cambodgia, te gândești probabil la Kmerii Roșii, Pol Pot și cele trei milioane (după unii) de cambodgieni uciși de acesta.
Sau, dacă istoria sud-estului Asiei nu te-a pasionat niciodată, tot îți amintești că Angelina Jolie a înfiat un băiețel cambodgian pe care mai apoi l-a americanizat în „Maddox”. Totul se leagă: dacă Angelina a filmat în Cambodgia „Tomb Raider”, și-a cunoscut viitorul fiu, și tot așa.
Ai mai citit probabil pe undeva despre „killing fields”, acele locuri unde populația cambodgiană, și așa săracă, a fost strămutată să muncească în ceea ce Pol Pot avea de gând să realizeze, anume un proiect agrar și marxist de proporții frisonante.
Sau, dacă te-ai uitat mai demult la Discovery, poate că ai văzut deja minunea numită Angkor Wat…
Cam acestea sunt elementele general cunoscute despre Cambodgia, acest teritoriu marcat de sărăcie, războaie locale, istorie antică și… cam atât.
Interesantă din punct de vedere turistic nu e decât de foarte puțin timp încoace, de când se prezintă ceva mai profesionist ceea ce Cambodgia are de oferit la capitolul istorie antică și timpuriu medievală.
Unii nici măcar nu știu unde e localizată pe hartă. Se crede că e în Africa… De fapt, Cambodgia este o ciudățenie geografică, un petic pitoresc altoit pe un teren fierbinte, roșu-marțian.
Temperatura diurnă nu coboară sub 40 de grade, jungla tropicală nu e deloc eficientă împotriva căldurii și, cu toate acestea, merită să ajungi acolo pentru că e o experiență nu doar exotică și estetică, ci și una morală: vezi astfel că există oameni care au traversat cele mai negre episoade ale istoriei, traume mari și foarte mari, dar care încet, încet, revin la viață, îți zâmbesc, se bucură că le vizitezi zona.
Desigur, ca în orice țară din lumea a treia, există și aspectul dur al exploatării copiilor, al sărăciei lucii, al mizeriei și lipsei de asistență medicală. Dar investițiile serioase din partea Chinei, SUA și UE dau speranță…
Oricum, odată ajuns la Siem Reap sau la Poi Pet, vei vrea să vezi templele budiste, așa-zisele „wat”. Și vei vrea să bifezi pe harta cuceririlor tale turistice Angkor Wat. Cu adevărat, acest loc are semnificația unei Mecca a turistului care vrea să simtă și altceva decât piscina și soarele pe piele.
Este unul dintre cele mai mari temple budiste din lume, o inimă a Imperiului Kmer și un simbol al țării. A fost construit în secolul XII de către Suryavarman al II-lea și la început a fost templu hinduist, dedicat lui Vishnu.
Stilul este kmer clasic și a fost proiectat să reprezinte muntele Meru, sălașul zeilor. Angkor a dat tonul restului templelor care înconjoară Siem Reap: Banteay Samre, Chao Say Tevoda, Preah Pithu…
Deși numele lor au sonoritatea misterioasă a credințelor vechi, dispărute, funcția lor religioasă este încă actuală.
Și astăzi se pot vedea în nișele acestor temple, printre picioarele puzderiei de turiști japonezi și chinezi, câteva călugărițe budiste, rase în cap, mestecând niște ierburi halucinogene și rostind incantații șoptite. Tropăitul prozaic al turiștilor de pe toate meridianele nu le deranjează…
Angkor este numele capitalei fostului Imperiu Kmer ce a înflorit în secolul XV. Templele enumerate mai sus au, de la un punct încolo, același aer. Aceleași capete uriașe de Buddha adormit într-un somn secular, faimosul „zâmbet de la Angkor“ încremenit pe buze.
Zeitatea populează toate colțurile templelor dantelate, alături de bobocul de lotus, celălalt simbol arhitectonic principal.
Intre capete de Buddha și lotuși, vei zări cozile maimuțelor obrăznicite de atâta atenție din partea turiștilor.
Nu te apropia de ele, sunt agresive și zgomotoase, dar completează simpatic tabloul de un exotism îmbătător al acestor plaiuri uitate de Dumnezeu și regăsite (doar de curând) de turismul ce invadează tot.
De Iuliana Alexa
Foto: northfoto.com
