Andi Vasluianu: „Femeile sunt mai presus de barbati“

Andi Vasluianu este baiatul simpatic din reclama la vopsea. Dar si din multe filme excelente si piese de teatru ce se joaca cu sala plina. Hiperexpresiv, tonic si versatil, s-a jucat intr-o dupa amiaza cu expresiile in fata camerei foto si a vorbit, pentru Psychologies, despre rolurile sale din viata cotidiana. Iata in cele ce urmeaza cum se manifesta expresivitatea lui Andi si personalitatea lui de baiat bun.

 

Psychologies: Draga Andi, vei fi coperta unui numar dedicat barbatilor. Cu articole despre felul cum vad barbatii diverse chestii din lumea de azi. Cum se raporteaza ei la feminism, la paternitate, la viata profesionala, etc. Tu cum privesti feminismul si feministele?

Andi Vasluianu: Cu umor. Sigur, nu stiu toate revendicarile acestui curent. Pe unele le cunosc, pe altele – nu. Dar cred ca ceea ce a generat curentul are sens, femeile au avut dreptate sa ceara ceea ce au cerut! Si e ca o gura de oxigen de care femeile aveau nevoie.

Timp de mii de ani ati fost tinute departe de educatie, de activitate politica, etc. Femeile nu sunt mai prejos decat barbatii, dimpotriva, eu cred ca sunt mai presus.

Datorita voua, femeilor, noi am creat lucruri, pentru ca voi ati fost muze, tinta iubirii in povesti de amor… Chiar si discutiile cu o femeie la masa sunt sursa de inspiratie.

 

Ce au discutiile cu o femeie in plus fata de discutiile cu cel mai bun prieten?

A. V.: Femeia inspira. Pe barbat il inspira o femeie, el devine cautator, creativ, inovator datorita ei. Datorita elanului pe care il da o femeie!

Voi mai aveti si o capacitate mare de toleranta. Eu am trait printre femei si cred ca inteleg femeile. Si am si o fiica, deci destinul nu ma lasa sa ma indepartez de natura feminina.

 

Care sunt exagerarile feminismului?

A. V.: Sunt exagerarile firii umane. O nerabdare si o iesire din natural si din normalitate. Ca atunci cand vrei rosii iarna. Sari niste etape.

 

O femeie-soldat este la fel de datatoare de inspiratie? Apropo de roluri…

A. V.: Da, evident. Poate fi, de multe ori, mai buna decat un barbat. Asta tine de indivizi, nu putem generaliza.

 

O femeie cu un plus de putere nu pierde din feminitate?

A. V.: Depinde cum te schimba puterea, in bine sau in rau. Eu vad femeia si barbatul drept complementari. Eu nu cred, asa cum spun clericii, ca femeia trebuie sa asculte de barbat. Pe bune? De ce?

De ce nu invers?! Care e argumentul? Nu e nimic argumentat. Nu mai traim in acea lume veche si imi place ca azi s-au spart niste tabuuri si ramane esenta lucrurilor. Si viata e mai relaxata.

 

Dar o femeie care castiga mai mult? Banii sunt un levier de putere…

A. V.: Nu cred ca asta iti dreptul sa judeci, banul nu iti da un statut special. E aberant sa faci regulile pentru ca ai mai multi bani. Nu am doua maini in plus sau capacitati suplimentare daca am mai multi bani. Nu ne dau nimic in plus, doar ne relaxeaza.

Eu, cand am mai multi bani, sunt un actor mai bun. Cand am mai putini, ma ingrijorez pentru intretinere, nu pentru rol. Daca as fi putut sa platesc intretinerea cu un monolog, as fi fost cel mai fericit.

 

Ce ai invatat de la femeile din familia ta?

A. V.: O forma de onestitate pe care o au femeile si barbatii – nu. Voi sunteti mai sincere. Sau, ma rog, asa a fost in familia mea. Mai transparente. Blandete, care vine cu feminitatea la pachet. E si toleranta.

E o vorba care are pe undeva un fundament: daca se nasc multe femei pe lume, sunt mai putine razboaie.

 

I-am intrebat pe barbati cum se raporteaza in ziua de azi la ideea de paternitate. Tu ai o fata. Cum s-a transformat experienta paternitatii, in timp, fata de bunicul tau, tatal tau?

A. V.: Parintii de azi sau generatia mea, sa zicem, sunt mult mai atenti, informati si toleranti, nu impun reguli aberante fara sa se gandeasca ce impact au asupra copilului. Nu te enervezi ca are o criza, un tantrum intre doi si trei ani.

 

Azi vezi tati mai relaxati?

A. V.: Da, mai atenti si mai implicati. Nu mai exista impartirea veche: tu, femeie, stai cu copiii, si eu vin si mai impun niste reguli. Avem echitate.

Am retinut ce a spus un copil la radio: ca isi dorea ca tatal lui sa se joace mai mult cu el. Eu sunt atent la asta, nu as vrea ca fiica-mea sa simta lipsa mea, sa simta ca nu o bag in seama; ea este pentru mine centrul atentiei.

Oricat de obositi am fi, si eu, si sotia, ne jucam cu ea. Imi da energie.

 

Ce ai vrea sa ii transmiti?

A. V.: Sa iubeasca oamenii. Sa fie blanda. E o chestie abstracta iubirea asta, dar si o actiune, un verb,
ceva ce faci pentru cineva. Daca ai iubire, ai si pentru oamenii pe care nu ai vrea sa ii ai in preajma.

Iubirea te ajuta sa-i iei pe oameni asa cum sunt, sa ii intelegi, din perspectiva copilariei lor, de exemplu. As vrea sa aiba rabdare cu oamenii. Eu nu am avut mereu, dar am capatat-o in timp.

Mie imi plac oamenii, sunt atent la ei. Si buni si rai. Sunt un sociabil, imi place sa-i vad pe oameni luminosi. Chiar daca sunt intunecati, vreau sa stiu de ce. Tine si de meseria mea. Caut in spatele actiunilor motivatia gesturilor.

 

Si cum vei gestiona situatii problematice de genul: copilul X de la scoala are ultimul tip de telefon, iar tu nu vrei sa-i cumperi pentru ca vrei sa aiba alte valori decat cele materiale…

A. V.: Nu stiu. Voi vedea atunci. Dar sper sa invete prin imitatie, si de la mine va vedea ca nu prefer astfel de lucruri, altele sunt valorile mele.

Ii voi spune ca nu conteaza, ca este materie. Sper sa invete valorile mele, fara sa i le impun. Daca vede la mine ca nu-mi doresc aceste lucruri, poate ca va intelege.

 

Care sunt valorile netrecatoare? Ce e mai important in viata? Din punctul tau de vedere.

A. V.: Relatia cu mine insumi. Cea mai reala. Restul sunt speculatii sau chestii necontrolabile. Sa fiu integru.

Orice filozofie despre viata ai avea, ca te-ai nascut si mori si gata, ca ai mai multe vieti, tot numai tu cu tine faci lucrurile astea, de trecut prin experientele astea.

Si poti sa treci prin aceste vieti numai daca esti impacat si echilibrat. Atentia sa fie realmente pe tine, sa fii atent si la ce nu ai invatat, si la ce mai trebuie sa inveti…

 

Esti introspectiv? Te ajuta in meserie?

A. V.: Da. E o nevoie de a ma urmari, de a ma intelege. E ca la condus masina: poti vorbi cu cel de langa tine, atentia e, insa, la condus. Atentia mea permanenta e pe ceea ce mi se intampla mie.

 

Cum te raportezi la trecerea timpului?

A. V.: Ce ador eu la trecerea timpului e ca imi dau seama ca parca sunt la inceput. Invat mereu ceva nou.

 

Ai momente in care nu intelegi lumea?

A. V.: Da. Dar imi dau seama ca de la mine pleaca. Si ma retrag. Mai discut cu sotia, cu tata, sora mea, cu prietenii… oricine are niste oameni-pilon de care se sprijina.

Dar nu cred o secunda ca viata e intr-un fel sau altul. Cred ca viata este asa cum esti tu.

 

Deci nu crezi in nesansa, cineva care are ghinioane indiferent de bunele sale intentii?

A. V.: Cred, da. Aici am niste chestii la care inca mai meditez. Cred ca exista o Putere suprema. Sunt atat de multe lucruri inexplicabile incat e imposibl sa nu fie ceva.

Sunt un cautator in zona spiritualitatii, cred ca e ceva acolo. Poate ca nesansa si ghinioanele traite de cineva au un sens in alt sistem.

 

Esti deschis catre explicatii orientaliste?

A. V.: Da, fac yoga si meditatie.

 

Cu ce ai ramas de la tatal tau?

A. V.: Si cu bune, si cu rele, de ce sa mint… cu cautarea, legatura cu mine. Eram un pusti, aveam 11 ani, si el a spus ca eu am „Dumnezeul meu“. In timp, mi-am dat seama ca a fost exact asa.

Mi-am dat seama ca asta e realitatea, fiecare il percepe pe El in felul sau.