Now Reading
Angelina Jolie: „Incerc sa-mi dau seama cine sunt in lume…“

Angelina Jolie: „Incerc sa-mi dau seama cine sunt in lume…“

Revista Psychologies

Jolie, frumusetea orbitoare care tocmai a implinit 40 de ani pe 4 iunie, a scos in lume al doilea film, Unbroken, bazat pe best-seller-ul despre viata atletului olimpic „Louie“ Zamperini. Aceasta femeie remarcabila, sotia lui Brad Pitt si mama a sase copii, este castigatoare a unui Oscar, filantroapa, Ambasador al Bunavointei la Comisia pentru Refugiati a ONU, constant nominalizata pentru titlul de Cea mai frumoasa femeie din lume…

 

E la fel de spectaculoasa ca si atunci cand a luat Oscar pentru Girl Interrupted. Inhibant de frumoasa, de puternica, de interesanta. Pare ca le are pe toate, dar, cu toate acestea, nu este straina de suferinta.

A provocat controverse, din nou, prin decizia de a-si extirpa uterul si sanii, pentru ca are o gena care o predispune la cancer. Cu toate acestea, feminitatea ei stranie este intacta…
 

Ce inseamna religia pentru tine, Angie? Cum vezi tu religia in schema larga a vietii?

Angelina Jolie: Azi, se vad cu siguranta partile negative ale religiei, vedem cum religia este folosita ca un instrument pentru agresiuni si violenta.

Eu, in ceea ce priveste acest film, am vrut sa ma axez pe credinta, asa ca a fost important sa folosim teme care sunt universale in orice religie, indiferent cum este El, indiferent ce mod alegi sa il percepi pe Dumnezeu si ce inseamna El pentru tine. 
 

Filmul asta ne arata ca este un erou in fiecare dintre noi pe care il putem descoperi singuri. Poti sa ne impartasesti un moment din viata ta in care ai aflat ca esti mai puternica decat ai crezut? Sunt sigura ca au fost multe.

A.J.: Da, in fiecare zi ma intreb. Cand am devenit mama – pentru ca, in mod evident, a fost o cu totul altfel de experienta pentru mine, mai ales ca nu il nascusem pe primul meu fiu si, dintr-o data, a fost acolo, eu l-am luat de la aeroport!

El avea sase luni si eram intr-o camera, singuri amandoi in casa. Eram in Africa si nu mi-am dat seama exact cum aveam sa reactionez la acea provocare, nu-mi venea sa cred ca sunt mama cuiva.

In acel moment, am realizat dintr-o data ca viata ta apartine altcuiva si ca fiecare alegere pe care o faci va afecta acea alta persoana.

Asa ca, de acum, vei lua atitudine si vei fi cea mai buna versiune a ta, pentru ca trebuie sa fii. Si imi amintesc prima data cand s-a lovit, iar eu i-am zis: „Stai linistit, este in regula, o sa fie totul bine“.

Apoi am realizat ca, da, „de acum, sunt acea persoana, mama…“. Devii acea persoana care spune ca totul o sa fie bine cu o incredere totala si vei face ca totul sa fie bine, pentru ca, de acum, asta e treaba ta: sa faci sa fie bine. De acum, nu vei mai fi tu cea care plange.
 

Cum a fost perioada asta, in care ai trait departe de ochii tuturor? O lume departe de Hollywood?

A.J.: A fost o experienta minunata. Copiii mei au invatat sa faca surf, si chiar daca tatal lor nu a vrut sa stie cand erau in apa (are o teama legata de rechini), pentru ca el filma Fury in Anglia si ii povesteam, nu ii spuneam chiar momentul in care erau in apa.

Si a fost un grup atat de grozav si am avut atatea lumi in care am putut trai! Australia a fost extraordinara pentru ca puteam merge in apa si erau trei bazine diferite – aveam apa, aveam peisaje atat de vaste si de diferite, unde sa filmam….

Cred ca asta se datoreaza si stilului de viata de aici, sunt oameni foarte inimosi, foarte inteligenti, foarte puternici, asa ca, atunci cand aveam atat de multe de facut, foarte multa munca, pur si simplu ne descurcam; o multime de momente in care ne-am suflecat manecile si ne-am apucat de ce aveam de facut.

E pur si simplu un loc extraordinar pentru copii! Am petrecut multe seri in gradina zoologica si eram toti imbracati in costume de animale. Copiii nostri au vrut sa ne potrivim, asa ca, pe la sfarsitul serii, dormeam cu totii in Gradina Zoologica Taronga si toti aveam salopete pe noi, fiind o varietate de animale.
 

Mie mi se pare ca in viata asta a ta, in cariera, in viata personala, publica, in munca, le ai pe toate. Ai castigat un Oscar, putere, bani, faima, un sot superb, o familie fantastica…

A.J.: Suna foarte bine cand o spui tu!
 

Mai exista ceva ce nu ai facut? Ce te motiveaza?

A.J.: Prioritatea mea acum este fiul meu care tocmai a implinit 13 ani si vreau sa ma asigur ca va ajunge un barbat minunat.

Sunt ca orice alta mama, am sase copii si vreau sa ma asigur ca vor creste asa cum trebuie. Vreau o familie grozava si vreau ca, peste ani, sa ii vad mereu fericiti si sanatosi si sa fiu sigura ca nu le lipseste nimic.

Am inteles de curand ca premiile si banii si toate celelalte nu te fac fericit; cu siguranta, te ajuta sa stii ca vei avea un nou job si ca vei munci, e minunat, da, dar esti fericit atunci cand esti folositor, cand ai un scop.

Esti fericit atunci cand faci lucrurile pe care le simti ca ti-e dat sa le faci, asa ca voi incerca in continuare sa-mi dau seama si sa gasesc locurile in care pot face lucruri bune. Stiu cine sunt acasa si incerc sa-mi dau seama si cine sunt in lume.

Toata munca umanitara sau orice alte proiecte politice exista pentru ca incerc sa ma fac utila si sa fac lucrurile de care sunt capabila, pentru ca nu stiu ce pot, dar continui sa incerc si sa invat. Sa ma verificati si peste cinci ani.
 

Cum te-ai descrie ca inotatoare?

A.J.: Asta e o intrebare interesanta. Sunt o inotatoare buna, dar sunt genul ala de mama care isi pune copiii sa invete inot de foarte mici, pentru ca am o teama legata de inec la copii.

Sunt paranoica cand vine vorba de apa. Si se intampla foarte des in L.A., de aceea cred ca trebuie sa fii sigur. Asa ca i-am invatat pe ai mei cat de repede s-a putut. Dar nu am mai inotat in ocean pana acum si cred ca deja a trecut destul de mult timp.

Cred ca, pur si simplu, e timpul sa ma duc si sa inot si in ocean, pentru ca toti facem asta in viata, nu? Vietile noastre sunt prea pline si trec prea repede, iar noi uitam cum este sa te duci si pur si simplu sa te bucuri de un inot in ocean.
 

Ai fost un exemplu, pentru puterea interioara de care ai dat dovada. Te-ai gandit vreodata sa iti scrii autobiografia si sa faci un film bazat pe experientele tale?

A.J.: Simt ca mai am atatea de invatat si inca ma implic si ma identific cu persoana care ar trebui sa fiu. Apreciez ceea ce imi spui si cred ca am invatat niste lucruri si am facut unele lucruri.

Dar nu stiu, ma simt ca si cand… in fiecare dimineata, cand ma trezesc, ma intreb daca ma straduiesc indeajuns si ce ar trebui sa mai fac cu viata mea.
 

Te referi la partea rebela din tine?

A.J.: Putin. Nu lua in calcul asta.
 

Cum te relaxezi dupa o zi plina de stres in care lucrezi la un asemenea proiect important?

A.J.: Probabil ca daca l-ai fi intrebat pe Brad ti-ar fi raspuns ca nu ma odihnesc niciodata. Adica, inca lucrez la asta. Nu imi place sa stau degeaba. Deci, sunt incantata ca in doi ani am invatat tot ce am putut despre fiecare aspect al vietii acestui om, Louie Zamperini.

Am invatat ce a insemnat chiar perioada anilor ’20 in California, am invatat despre italo-americani, despre Jocurile Olimpice din timpul lui Hitler, m-am documentat despre Jesse Owens si despre perioada res­pectiva si mi-a facut o nemaipomenita placere.

Deci, de obicei nu ma relaxez. Copiii mei sar in pat si sunt mai zgomotosi decat mine. Deci haosul ni se potriveste.
 

Tu si Brad lucrati la drame istorice: el face Fury si tu lucrezi la filmul acesta. Faceti fata situatiei?

A.J.: Da, lucram la Unbroken si el a vrut sa creeze Fury. De fapt, a fost pentru prima data cand am lucrat separat.

El nu a fost prezent cand filmam Unbroken. Deci a fost interesant, dar am incercat sa inveselim situatia si, in stilul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ne scriam scrisori din Europa, pana la Pacific.
 

Privind inapoi, raportandu-ne la decizia neasteptata, cand s-au schimbat lucrurile pentru tine? Ai vorbit mult in trecut despre mama ta, ea te-a ajutat sa distingi raul de bine. Cand ai facut alegerile care te-au transformat in regizoarea de azi?

A.J.: Sunt la fel de rebela cum am fost dintotdeauna, intrucat, atunci cand calatoresc, imi iau viata si copiii cu mine. Este vorba de a controla o energie pe care o putem controla.

Pentru mine, cred ca schimbarea majora a fost sa ma indepartez cumva de mine si sa nu ma mai gandesc asa de mult la mine.

S-a intamplat asta cand am mers pentru prima data intr-o tara sfasiata de razboi. Atunci cand cresti, in special cand te maturizezi in LA, te superi din lucruri mediocre, stupide.

Esti inchis si deprimat si vrei sa ti se indeplineasca tot ceea ce iti doresti si apoi ajungi intr-un loc unde chiar iti doresti sa te plesnesti peste fata si sa iti spui: „Cum am putut fi atat de oarba incat sa ma plang si sa imi doresc mai mult, cand atatia oameni au atat de putin si sufera atat de mult?!“.

De indata ce am constientizat toate astea, mi-a fost rusine ca am fost atat de preocupata de propriile mele probleme. Astfel, m-am schimbat complet si imi voi aminti asta toata viata.

De aceea, ma trezesc si primul lucru pe care il fac dimineata este sa ma analizez, apoi sa stiu ce se intampla in lume si de unde ar trebui sa pornesc.
 

Daruiesti atat de mult si ai o familie mare si minunata, incat ar fi de inteles sa spui: „Baieti, sunt prea ocupata pentru orice altceva“. Dar tu te duci in acele zone afectate de razboi. Cat de frustrant este sa vezi care este realitatea, de fapt, si cat de putin poti ajuta uneori, chiar daca faci tot ce iti sta in putinta?

A.J.: Este mai mult decat frustrant. Acum cativa ani, am luat pranzul cu Jane Goodall. Cand i-am spus: „Este greu sa mai speri, pentru ca ai putine posibilitati“, ea a lovit cu pumnul in masa, spunand: „intotdeauna exista speranta“.

Adica, nu ai dreptul sa renunti la sansa de a imbunatati lucrurile, pentru ca te afli in postura in care poti face asta.

Pentru ceilalti oameni, nu ai voie sa te ridici si sa simti povara pe umeri, trebuie sa gasesti solutii. Deci, ma uit in jur si ma gandesc: „Ce poate fi mai rau?“.

In acelasi timp, cand privim inapoi si ne gandim la cele mai intunecate momente din istorie, ne dam seama ca lucrurile se schimba, lucrurile evolueaza.

Nu stiu cum se va intampla, dar simt ca ceva se va ruina, ca si cum s-ar sparge un baraj. Trebuie sa il reconstruim cumva si sa regandim felul in care ne apropiem unii de altii si felul in care lucram impreuna.

Avem nevoie sa ne conduca acele voci puternice, capabile sa ne ajute. Si trebuie sa cred ca e posibil, altfel Jane s-ar supara pe mine.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top