Dorotheea Petre – „Ma sprijin pe ceea ce mi se impotriveste“

E miniona si delicata ca o gheisa. Dar Dorotheea Petre – sau Theea, cum ii spun prietenii –, e o forta. Mama unei fetite de zece ani, actrita cu premii internationale care se „inventeaza“ numai pentru ea, fiinta voluntara si care se impune, ea traieste o viata plina si fericita, pe care si-o croieste dupa plac.

 

 

Psychologies : Ce mai faci, draga Dorotheea? Care mai este viata ta? Si ce ne povestesti?

Dorotheea Petre: Viata mea este o combinatie de miracol si rutina, este linistita si surprinzatoare, am grija sa mi-o fac frumoasa. Pot spune ca ma simt privilegiata pentru ceea ce mi-a oferit viata pana acum.

In curand voi avea premiera la ultimul film in care interpretez rolul principal, Le miracle de Tekir, lucrez la niste proiecte frumoase si ma bucur de prezent cu oamenii dragi mie. Mi-as dori si o gradina, ca sa fie tabloul complet, dar si asta o sa se intample cat de curand.

 

Am vazut ca te-ai apucat de predat teatru copiilor. De ce crezi ca este important sa invete teatru? Cu ce contribuie la educatia lor?

D. P.: Am deschis acum cinci ani o scoala de actorie si de atunci impartasesc dragostea mea pentru aceasta meserie cu toti cei care au si ei, la randul lor, ca pasiune actoria.

Scoala se adreseaza adultilor care vor sa se redescopere prin intermediul actoriei, care este si cea mai eficienta forma de dezvoltare personala.

Sa te dezvolti ca actor si ca om sunt sinonime, este moto-ul scolii „Fii Actor“ si acesta este principiul dupa care lucram. Actoria este un miracol, este o oportunitate de a plonja total in mintea ta si a celorlalti, este arta suprema, pentru ca lucreaza cu mintea si chipul uman.

Sa inveti sa le coordonezi si sa le stapanesti presupune un proces complex de autocunoastere si autocontrol.

Deocamdata, timpul nu-mi permite sa lucrez si cu copiii, dar este un proiect pentru viitor. Actoria este folositoare oricui, indiferent de pregatire sau varsta, pentru ca porneste de la sinceritate.

Asta inseamna sa fii conectat cu tine, cu trairile si emotiile tale, la modul cel mai intim si onest. Este si o forma de terapie extrem de eficienta.

Cand vad entuziasmul si bucuria copilareasca a oamenilor care abia descopera miracolul numit „arta actorului“, sunt fericita ca am reusit sa aduc o schimbare in vietile lor.

Este incredibil cum arta conecteaza oamenii, le deschide sufletele si ochii in fata posibilitatilor vietii si ale propriilor calitati de care nu aveau habar.

 

Oare e cea mai placuta amintire din copilarie?

D. P.: Este dificil de ales una singura, am avut o copilarie de basm, pe malul marii, impreuna cu fratii si prietenii mei, dar daca ar fi sa aleg una, ar fi momentul cand bunicul meu mi-a adus pe furis, intr-o punga, toate bijuteriile bunicii mele.

Erau bijuterii vechi, de familie, bijuterii pretioase stranse intr-o viata, pentru ca eu sa-mi fac o punguta cu nestemate, asa cum imi doream, inspirata de povestile copilariei.

Le-am scos pietrele, una cate una, cu cutitul, departandu-le gherutele de metal care alcatuiau montura, si am strans o gramajoara de minunatii pe care le-am pus intr-o punguta de catifea cusuta de mine.

Inutil de adaugat supararea bunicii si a mamei mele cand au descoperit bucati de bijuterii dezasamblate prin cosul cu jucarii.

Dar sclipirea din ochii bunicului meu, vazandu-ma impresionata de comoara stransa, mi-a ramas in amintire drept cea mai mare dovada de dragoste.

 

Mi-ai spus ca esti de ani de zile cititoare de Psychologies. Te intereseaza domeniul?

D. P.: Actoria este strans legata de psihologie, trebuie sa fii un bun cunoscator al naturii umane ca sa poti sa reproduci caractere si sa conturezi un personaj credibil.

Spencer Tracy zicea ca actoria nu este complicata, tot ceea ce ai de facut este sa-ti inveti replicile si sa ai grija sa nu te lovesti de mobila.

Am vrea cu totii sa fie atat de simplu, dar, lasand gluma la o parte, actorul se foloseste de imaginatie, de empatie, de controlul emotiilor si al corpului si le face pe toate deodata.

Toata lumea vine cu emotiile de acasa la serviciu, de exemplu. Dar cand job-ul tau este sa simti un anume lucru, atunci trebuie sa gasesti o cale sa-ti controlezi emotiile personale si sa le inlocuiesti cu cele care sunt potrivite job-ului.

Ca sa faci asta, ai nevoie de capacitati complexe, inclusiv cunostinte de psihologie; pentru a crea portrete credibile de caractere recunoscute de ceilalti ca fiind… role models.

La scoala de actorie „Fii Actor“, studiem cum actorii fac asta si cum putem folosi aceste skill-uri in viata reala. Descoperi in tine mult mai mult decat ai crezut vreodata ca exista, inveti sa te intelegi pe tine si pe ceilalti.

Deci, psihologia este cel mai important instrument al actorului. De multe ori, m-am surprins absorbita de cate un titlu de pe coperta revistei Psychologies, am cumparat-o, mi-a placut si am inceput sa o citesc in mod regulat.

 

Ce relatie ai cu celebritatea? Te-a schimbat in vreun fel? Te-a ajutat sau te-a stanjenit?

D. P.: Am o relatie love-hate cu celebritatea. Imi place si nu-mi place sa fiu in centrul atentiei. Intr-a­de­var, devine obositor si te simti expus inutil de cele mai multe ori.

Totusi, sa fii in centrul atentiei, sa seduci publicul si sa fii admirat fac parte din simptomele acestei boli pe care o dezvolti atunci cand esti infectat cu microbul actoriei.

N-am ce face, pasiunea este prea mare ca sa mai tin cont de dezavantaje. Ador sa se uite lumea la mine, recunosc, si nu o pot conditiona sa se uite doar pe ecran.

Actoria este despre relatii, despre cum le creezi si le negociezi, si un actor este in permanenta relatie cu publicul sau. Pentru el si cu el joci.

 

Citesti carti de dezvoltare personala? Ce te intereseaza cu precadere?

D. P.: Citesc tot ce imi pica in mana, nu am o preferinta pentru ceva anume, si imi plac si cartile de dezvoltare personala. Desi recunosc ca le prefer pe cele de beletristica, am si cateva carti de dezvoltare personala in biblioteca, si le datorez mult.

 

Ce te pasioneaza? Ai un hobby? Care e acesta si ce satisfactii iti aduce?

D. P.: Hobby-ul meu este descoperirea. Descoperirea in sensul explorarii si cunoasterii oamenilor si a relatiilor dintre ei, descoperirea de locuri si de senzatii noi, de ipostaze inedite.

Arta, in general, in toate formele ei ma pasioneaza, mai ales muzica. Imi place sa cant, muzica este o alta parte foarte importanta a vietii mele. Si, recunosc, ador si shopping-ul…

 

Ai un motto? Un intelept care te inspira?

D. P.: Am multe motto-uri, poate ca preferatul meu ca principiu de viata ar fi Nitor in adversum, adica „ma sprijin pe ceea ce mi se impotriveste“ (din cate stiu, e un citat din Ovidiu, din Metamorfoze). Mai degraba as mentiona scriitori care m-au inspirat, cum e Kurt Vonnegut.

 

Ce ai descoperit despre tine intr-un moment  crucial al vietii si te-a surprins?

D. P.: Ca atunci cand ma simteam matura, eram de fapt doar un copil, ca cea mai mare suferinta venea din ambitie si ca, atunci cand trebuie, am o vointa de fier.

 

Care este rolul cu care te identifici, din cele jucate de tine?  De ce?

D. P.: Ma identific cu toate rolurile pe care le-am interpretat, pentru ca fiecare personaj este cladit pe experienta personala si constelatia mea emotionala. Pot spune ca fiecare personaj reflecta o latura a personalitatii mele si este firesc sa fie astfel.

 

A consemnat Iuliana Alexa
Foto: Andreea Goia