Juliette Binoche – Incerc sa gasesc echilibrul in dezechilibru

9 martie 1964
Se naste la Paris. Este fiica lui Jean-Marie Binoche, actor, regizor si sculptor, si a lui Monique Stalnes, profesoara, regizoare si actrita.

1981
Se alatura unei trupe de teatru, si pleaca in turnee in Franta, Belgia si Elvetia, sub pseudonimul Juliette Adrienne.

2 septembrie 1993
Se naste Rapha«l, primul ei copil, cu André Halle. Cel de-al doilea, Hannah, este nascut la 16 decembrie 1999, tatal fiind actorul Benoit Magimel.

2010
Are in prezent o relatie cu regizorul si scriitorul argentinian Santiago Amigorena.

 

Juliette Binoche emana farmecul de neconfundat al actritelor frantuzoaice. Tot asa cum nu poti confunda o Brigitte Bardot cu nici una dintre blondele de serie din filmele americane (pe Catherine Deneuve si mai putin!), tot astfel, La Binoche e unica. Emana mister, o anumita melancolie care o face interesanta, un fel de indiferenta fata de lumea glamour a filmului de azi.

Intuiesti ca Juliette Binoche este mai mult decat o imagine, si pe buna dreptate. Are in spate o copilarie grea, momente de depresie si de indoiala, exaltari neevidente si meditatii amare. Cum altfel?! Debutul ei in lumea spectacolului s-a facut sub semnul lui Eugen Ionesco, maestrul indiscutabil al absurdului.

Juliette Binoche a acordat in exclusivitate revistei Psychologies Franta un interviu in care vorbeste mai mult despre biografia ei, despre copii, despre stilul ei de viata, cautat foarte simplu, despre trecut si despre viitor.

Prezenta din aceasta toamna pe ecranele din Romania cu filmul Copie conforme, pentru care a luat premiul pentru cea mai buna actrita la Cannes anul acesta, La Binoche apare din nou in lumina reflectoarelor drept gratia intruchipata a varstei a doua, asa cum este ea: complexa, profunda, meditativa.

Sa-ti exprimi talentul

Pentru Juliette Binoche, arta este ceva care tine de domeniul evidentei. Are toate talentele: actrita recunoscuta pe plan mondial, pictorita, dansatoare…

„Cand eram mica, ma simteam pierduta la scoala in lumea notelor si a propozitiilor de genul «trebuie/nu trebuie». Apoi, nici nu am invatat sa citesc laolalta cu ceilalti copii, din cauza despartirilor si a calatoriilor din timpul copilariei mele. Curtea de recreatie era iesirea mea de urgenta, acolo eram fericita si puteam sa exist. Puteam sa-mi las imaginatia sa zboare si sa-mi creez vieti posibile. Si sa-mi fac prieteni, desigur. Jocul, pentru mine, era un colac de salvare. Cand am montat Regele moare de Eugen Ionesco, la liceu, la varsta de 17 ani, la finalul reprezentatiei mi-a fost clar.

Chiar daca nu stiam inca ce voi face, voi juca sau voi regiza, voi face decoruri sau cinema, ei bine, actoria era ceva care venea din familie. Imi gasisem dorintele de adancime: sa comunic prin intermediul artei.
Am crescut intr-o familie de artisti care lupta impotriva privatiunilor materiale, insa avea aceasta sete de nepotolit pentru arta.

De fapt, dupa toti anii acestia de actorie, astazi, simt nevoia sa ma deschid spre ceva nou. Cheful de a dansa ma surprinde si pe mine insami. Acum doi ani, eram la o sedinta de masaj, si maseuza m-a intrebat: «Vrei sa dansezi?» Am raspuns ca da. Nu stiam ca spun, dar era evident. Mai tarziu am aflat ca era sotia coregrafului Akram Khan! Si mi-am spus mie insami: «Nu stiu sa dansez» si «nu am dansat in viata mea, n-o sa indraznesc!»“

Sa-ti asumi alegerile pe care le faci

Juliette a trecut printr-o proba grea atunci cand a turnat Amantii de pe Pont Neuf (1991) cu regizorul Leon Carax si toata echipa lor, timp de doi ani. Angajandu-se total in acest proiect, ea refuza la acea vreme multe alte proiecte cinematografice. Din acel moment, Juliette se declara mai mult in acord cu vocea interioara, care ii spune ce sa aleaga si ce sa refuze…

„Alegerile de filme pe care le fac nu sunt atat de dificile, in ciuda probelor si dilemelor. Cel mai dificil de gasit este masura, armonia intre viata mea de actrita, de mama si de iubita. Devenim regizorii propriei vieti si fiecare decizie are consecinte. Acest echilibru este adesea instabil, este un exercitiu intuitiv, in care este nevoie sa ne aruncam, sperand ca totul va merge bine. Refuz un film si sper ca am facut alegerea cea buna.

Actorul traieste in neregularitate, in pasiune, in cautare. Nu exista an care sa semene cu cel din urma, si uneori iti spargi capul incercand sa afli cum sa gasesti un echilibru pentru copiii care trebuie sa traiasca in rutina si regulile vietii sociale. Uneori am impresia ca fac acrobatii, ca incerc sa gasesc echilibrul in dezechilibru.

Ca sa rezisti, iti trebuie o forta nemaipomenita! Am avut perioade de alergie teribila, care erau pentru mine momente de intrebari permanente, momente cand aruncam totul la gunoi, clipe de descurajare, cand aveam chef sa ma las de actorie.

Apoi, intr-un moment de gratie, totul se lumina. Regretele sunt o forma de melancolie, dar ceea ce urmeaza nu are comparatie. O alegere este o alegere. In iubire este la fel. Cand spunem cuiva «da», unei alte fiinte, sau un «da» adresat sinelui, nu exista regrete posibile.“

Sa inveti de la copii

Juliette este mama a doi copii, Rapha«l, de 14 ani, pe care l-a avut cu scufundatorul André Halle, si Hannah, de 8 ani, al carei tata este actorul Benoit Magimel.

„Cand aveam 11 ani, ma gandeam deja la fiul meu, eram in dialog cu el, il idealizam, ma gandeam inainte sa adorm la educatia pe care i-o voi da. Niciodata arme jucarie, il voi duce la muzeu… Opt ani mai tarziu, nu a fost la fel ca in visele mele! Am avut instincte materne de foarte devreme.

Aveam multe papusi, dar nu Barbie. Aveam papusi stricate, pe care le recuperam de la sora mea si de la verisoare. Organizasem un spital in patul meu, eram doctorita si le reparam. Uneori, papusile erau vagaboande, iar eu le primeam, le hraneam si le vindecam! Marturisesc mirarea cand vad cum copiii mei m-au ajutat sa devin mama lor. Ei m-au facut sa ma maturizez.

Copiii sunt cea mai buna scoala. Am impresia ca ei m-au invatat sa vorbesc. Cand eram tanara, eram atat de timida, nu stiam sa-mi exprim emotiile, problemele, mai ales pe cele legate de despartire…“