Medeea Marinescu: „Sunt hachitoasa si cam rasfatata, dar nu sunt un om rau…“

I-a cucerit pe copii si pe parinti in rolul Mirabelei, in Maria Mirabela (1981). Azi, este o femeie matura si implinita pe toate planurile si care se poate lauda cu o cariera internationala. Medeea Marinescu este una din acele actrite de scoala veche ce merita urmarite si admirate, pentru a avea sub ochi un model feminin autentic. Iat-o in cateva ipostaze deopotriva ludice si glamour.

 

Psychologies: Cine esti tu, Medeea? Ce anume te defineste azi?

Medeea Marinescu: In primul rand, sunt ceea ce mi-am dorit sa fiu. Sunt copilul-matur care si-a dorit sa faca din joaca o cariera si a reusit.

Sunt adolescenta care a visat mereu o casa in care galagia si dezordinea pline de viata facute de copil sa ii dea adevaratul sens – si are parte de asta din plin acum, la maturitate.

Sunt femeia care si-a dorit langa ea un om cu un spirit tanar, dar mai ales liber, proiectand in minte imaginea rockerului rebel cu plete si tinuta dezordonata – si l-a gasit pe cel care i-a devenit sot, directorul de imagine (aceeasi profesie ca a tatalui meu, intamplator sau poate ca nu!), George Dascalescu.

Sunt omul echilibrat care se trage de maneca atunci cand „vedeta din el incearca sa iasa in fata.

Sunt muzicianul ratat care inca mai viseaza la un mare concert de pian… Conturul meu e dat de tot ce am trait pana acum, fie ca au fost experiente fericite sau nu, e dat de bucurii si esecuri, de vise si sperante esuate, de indoieli si multa naivitate.

Ce ti-a adus in viata fiul tau? Cum te raportezi la maternitate si, mai mult, la ideea de a transmite ceva cuiva peste timp? Il vezi ca pe o proiectie a ta sau nu?

M. M.: Maternitatea sau sentimentele care se nasc odata cu nasterea copilului tau sunt greu de prins in cuvinte. Pentru ca sunt mult mai puternice decat orice cuvant.

Pentru ca sunt atat de profunde si de personale, incat am sentimentul ca, atunci cand incerc sa le descriu, orice as face, ele se banalizeaza.

O buna prietena de-a mea, Mariana Mardale (un intelectual de o mare calitate pe care, din nefericire, am pierdut-o acum cativa ani) mi-a spus la un moment dat, inainte cu putin timp sa nasc, un lucru care mi-a ramas insurubat in memorie.

Neavand copii, pentru ca se daruise in profesia ei de psiholog pacientilor, dar mai ales prietenilor, mi-a spus asa: „Medi, toate cartile marilor biblioteci pe care le-am citit, doctorat, studii de pian, conferinte, congrese sunt nimic in fata experientei pe care o femeie cu patru clase o traieste dand nastere unui prunc.

Asadar, eu zic ca e o mare sansa sa pot trai o asemenea experienta. Ii datorez lui Luca totul, inclusiv felul cum m-am repozitionat fata de propria cariera, m-am echilibrat – sincer, am o mai mare bucurie de a trai decat o aveam pana la sosirea lui in viata noastra.

Acum, in orice parinte zace, mai bine sau mai putin bine camuflat, orgoliul unui mic demiurg.

Sigur ca am vrea cumva sa continuam sa traim, cand nu vom mai fi prin ei, ceea ce consideram a fi calitatile noastre, sa le regasim, daca se poate amplificate, in copiii nostri… E un pic egoist.

Eu nu ma supar nici daca Luca nu ar semana cu mine (desi seamana), nici daca nu ar avea talent artistic (desi are!), nu as vrea ca el sa traiasca demonstrandu-mi lucruri sau incercand sa fie propria mea proiectie…

Vreau doar sa ii pot darui dragostea mea si sa cladesc un om educat, care sa impartaseasca valorile parintilor sai. Asta incercam sa facem, e un drum lung aici, insa cred ca e cea mai mare provocare a vietii noastre de parinti.

 

Ce valori te definesc?

M. M.: Am un profund respect fata de valorile fa­miliei. Cred ca ceea ce este sadit bine inca de la inceput in sanul familiei – dragoste, generozitate, intelegere, educatie – este baza devenirii noastre.

Si-am mai invatat inca ceva de la tata: ca daca vreau sa izbandesc in viata, trebuie sa ma pot baza pe mine. „Prin tine insuti a devenit si deviza mea, pentru asta trebuie sa ai constiinta muncii si sa fii responsabil.

 

Ce amintiri din copilarie ai si cum te-a influentat copilaria ta?

M. M.: Amintirile mele sunt legate fie de platourile de la Buftea, Disneyland-ul copilariei mele, fie de cartierul in care am copilarit; de parfumul Strazii Parfumului, unde locuiam; de gasca de copii cu care ma jucam nestingherita pana se facea noapte; de Scoala de muzica si de concertele din sala de festivitati.

Era in 1987, la scurta vreme dupa rebeliunea anticomunista de la Brasov, care fusese inabusita, apoi musamalizata. Si, intr-o dupa-amiaza destul de calda si linistita, suntem chemati la Scoala de muzica de catre profesori, pentru ca au venit niste musafiri importanti.

M-am prezentat in costum de pionier si am asteptat. La un moment dat, doua autocare imense au oprit in fata scolii si de acolo a inceput sa coboare ceva care mie imi semana foarte mult cu defilarile de pe covorul rosu din noaptea Oscarurilor.

Nicicand nu vazusem atatea smochinguri impecabile si rochii de seara pline de paiete, coafuri si machiaje care mi-au taiat respiratia. Era corul unei Universitati din America, care trebuia sa concerteze la Conservatorul din Bucuresti.

Insa neincrederea autoritatilor si teama (mai ales in acel context) fata de ce ar putea declansa un concert sustinut de americani, au dus la deturnarea lor intr-o scoala obscura de cartier, unde sigur nu era niciun pericol politic.

Asa se face ca acel cor a ajuns sa cante (minunat!) pe o scena unde nu au incaput toti, o parte au stat in picioare in fata scenei (ei fiind peste o suta) si sa sustina, cu cel mai mare profesionalism, concertul lor, in fata unui public mut de uimire si de admiratie care insuma, cu tot cu femeia de serviciu, cam 30 de oameni.

A fost, poate, prima data cand simteam pe viu distanta uriasa care ne desparte: hainele ponosite si desuete ale celor din public pe langa cele glamour de pe scena; zambetele noastre crispate, pe langa cele pline de nonsalanta si relaxare de pe scena.

Tin minte paharele de plastic pline cu brifcor care asteptau ca un simbol al ospitalitatii noastre fata de interpretarea exceptionala a muzicii lor si cumplita mea stanjeneala ca purtam espadrile rosii, care, dintr-o data, mi se pareau foarte urate…

La sfarsitul concertului, directorul scolii, simtind solemnitatea momentului, a propus ca, in semn de recunostinta, elevii scolii (in ordine crescatoare) sa le multumeasca distinsilor invitati interpretand si ei cate o mica bucata muzicala.

Fiind cea mai mare (treceam in clasa a VIII-a), am incheiat micul concert improvizat interpretand Preludiul nr. 5 op. 23 in sol minor de Rahmaninov.

Nu stiu nici acum cum mi-au zburat degetele pe claviatura, nici nu i-am vazut atunci cand ei s-au ridicat in picioare aplaudand, tin minte doar ca auzeam insistenta cu care cereau un bis si panica mea cautand o piesa care sa fie pe placul lor.

Am cantat un studiu de Chopin. Pare ca ma laud – si intr-o mica masura e adevarat.

Dar ce-am inteles atunci a fost ca mica noastra oaza de libertate prin arta a fost acea care a facut (si face si azi) ca orice diferenta sa dispara, ca ea poate fi sansa de a ne salva, de a depasi bariere nascute din teama si complex.

 

Cum ai fi ca barbat?

M. M.: Sigur as fi mic de statura. Dar cred ca as pu­tea surmonta acest neajuns cu simtul umorului, as fi un imprastiat visator, un sentimental cu joie de vivre si, nu in ultimul rand, un sot iubitor si un tata responsabil, dedicat total fiilor sai.

 

Care este momentul tau preferat din zi?

M. M.: Serile cand nu am spectacol si stau acasa cu ai mei, povestim, ne uitam la desene. Apoi, dupa ce ii citesc lui Luca o poveste si il culc, ne asezam obositi la un film pe care, de cele mai multe ori, nu reusesc sa-l vad pana la capat pentru ca adorm.

 

Ce crede ingerul tau pazitor despre tine?

M. M.: Stie cu siguranta ca sunt hachitoasa si cam ras­fatata, cateodata impulsiva si nerabdatoare, dar pentru ca, in esenta, nu sunt un om rau, ingerul meu pazitor are mereu grija de mine.

Stie sa ma fereasca, dandu-mi din cand in cand cate o mica lectie pe care eu, ca un elev cuminte, incerc s-o deslusesc si s-o inteleg.

 

Ce ai face ca sa salvezi lumea?

M. M.: Pai ce fac si acum in calitate de Ambasador al Climei 2015: incerc sa-i conving pe oameni ca fiecare gest al lor de a proteja natura, de a fi atenti si responsabili fata de mediul inconjurator poate insemna, pe viitor, cea mai de pret mostenire pe care o vor lasa copiilor lor.

 

Daca viata ta ar fi un film sau o carte, care film ori carte ti-ar placea sa fie?

M. M.: Una cu happy-end, cu siguranta! Ca finalul car­tii minunate a lui Garcia Marquez Dragoste in vremea holerei.

 

Daca ai avea toti banii din lume, cum ti-ai trai viata?

M. M.: N-as vrea sa am toti banii din lume… ar fi prea multa bataie de cap. Dar mi-ar placea sa am bani suficienti sa-mi cresc si educ copilul, sa calatoresc in lumea asta mare si sa produc un film pe care sa il regizez chiar eu.

 

Care este cea mai mare temere a ta?

M. M.: Teama de a-i pierde pe cei pe care ii iubesc…

 

Care crezi ca este ingredientul unei vieti implinite?

M. M.: Iubirea impartasita.

 

Stilism: Irina Hartia (vestimentatie: Pas du Tout, Musette, H&M, Maria Marinescu – Molecule-F)
Make-up: Marian Tanase

Coafura: Cristina Trohani

Foto: Andreea Goia

A consemnat Iuliana Alexa

Comentează și tu
Recomandări
Simona Voicescu: Masculinitatea nu înseamnă agresivitate, feminitatea nu înseamnă slăbiciune
Simona Voicescu: Masculinitatea nu înseamnă agresivitate, feminitatea nu înseamnă slăbiciune

Simona Voicescu este juristă și luptă pentru victimele violenței domestice. Am ales-o pentru coperta Psychologies pentru că se împlinește un an de la #metoo și vrem să discutăm despre valul acesta, și pentru că femeile ca ea trebuie să devină reperul altor fete și femei. Împreună putem schimba paradigma și putem face lumea mai prietenoasă pentru oricine, femeie, bărbat sau copil.

Citeste
Liliana Țuroiu - Povestesc despre mine, prin ceea ce fac, acelora care doresc să vadă
Liliana Țuroiu – Povestesc despre mine, prin ceea ce fac, acelora care doresc să vadă

De la conferențiar universitar dr. la UNArte, la președinte al Institutului Cultural Român și de la șevalet, la biroul din Aleea Alexandru, Liliana Țuroiu este o prezență discretă, care crede că munca vorbește pentru lucrurile în care crede ea. Muncește enorm, dar nu se plânge. Deschide expoziții, lansează cărți și se întâlnește cu diplomați de nivel înalt. Cum arată activitatea unui înalt demnitar?

Citeste
Mirela Oprișor - Fiecare cuplu e diferit. Dar cred că îți trebuie mult umor și răbdare...
Mirela Oprișor – Fiecare cuplu e diferit. Dar cred că îți trebuie mult umor și răbdare…

Pe Mirela Oprișor o știm din rolul Aspirinei din serialul Las Fierbinți, făcut de PRO TV. O femeie simpatică și caldă, amatoare de simplitate, pentru care celebritatea e doar un pretext de a chema oamenii să audă mesajul ei, nu un scop în sine. O filozofie bună de luat cu împrumut.

Citeste
Medeea Marinescu: „Sunt hachitoasa si cam rasfatata, dar nu sunt un om rau...“
Medeea Marinescu: „Sunt hachitoasa si cam rasfatata, dar nu sunt un om rau…“

I-a cucerit pe copii si pe parinti in rolul Mirabelei, in Maria Mirabela (1981). Azi, este o femeie matura si implinita pe toate planurile si care se poate lauda cu o cariera internationala. Medeea Marinescu este una din acele actrite de scoala veche ce merita urmarite si admirate, pentru a avea sub ochi un model feminin autentic. Iat-o in cateva ipostaze deopotriva ludice si glamour.

Citeste
Roxana Lupu – Am învățat să sper că ceea ce va veni îmi va surprinde așteptările
Roxana Lupu – Am învățat să sper că ceea ce va veni îmi va surprinde așteptările

Roxana Lupu o interpretează pe Regina Elisabeta a II-a în documentarul BBC Inside Windsor Castle. Este o performanță, nu? Mai cu seamă că e româncă. Iată ce are de spus această actriță talentată despre englezi, emigrare și regine.

Citeste
Monica Petrică - Îmi păstrez partea ludică, inocența sufletului, copilul interior
Monica Petrică – Îmi păstrez partea ludică, inocența sufletului, copilul interior

Este prim-balerina Operei Naționale. Are o grație care nu e doar de ordin fizic. Până și felul cum articulează consoanele, cu fraze ca niște piruete, este grațios. Monica Petrică vorbește, în cele ce urmează, despre balet și filozofia ei de viață.

Citeste