Melania Medeleanu – „Am nevoie de o cauza, sa ma simt utila“
Preda cursuri de dictie si se ocupa de copiii defavorizati, folosindu-si toata stiinta si formatia de psiholog pentru a-i ajuta. Pentru Melania Medeleanu celebritatea nu este un scop, ci un mijloc de a-i inalta pe altii. Cum reuseste sa faca asta? Afla din acest interviu…
Psychologies: Ce mai reprezinta pentru tine televiziunea? Ce rol mai are televiziunea azi in vietile oamenilor?
Melania Medeleanu: Daca ma uit la studiile facute anul trecut, televiziunea este inca foarte importanta pentru romani – peste 80% dintre noi se uita in fiecare zi la televizor si aproape jumatate dintre acestia au doua televizoare in gospodarie.
Cred ca televiziunea ramane cea mai ieftina distractie. Pe de alta parte, tot aceste studii spun ca cei mai multi oameni se uita la Stiri (adevarul este ca, uneori, e mult umor – negru! – la Stiri).
Marturisesc ca in jurul meu sunt tot mai multi cei care-mi spun fie ca televizorul merge ca radioul, doar sa bazaie ceva acolo, fie ca nu se mai uita deloc.
Pentru mine, televiziunea ramane un loc in care ma simt in largul meu si din care am fost adesea martor al schimbarilor, al indreptarii nedreptatilor, al slefuirii mentalitatilor.
Au fost vremuri bune, in care imaginea si informatia au facut mult bine celor din jur, dupa cum, daca sunt cinstita, nu pot sa nu recunosc si impactul negativ pe care informatia si imaginea l-au avut asupra oamenilor.
Dar asta are mai putin legatura cu televiziunea si mai mult cu conditiile si cu felul in care alegem sa ne facem meseria.
Ai absolvit Psihologia. Cum se reflecta aceasta experienta in viata ta?
M. M.: Se intampla cu aproape 20 de ani in urma si marturisesc ca nu-mi amintesc prea mult din aceasta experienta. Ce-mi amintesc, e ca am intrat in facultate cu o multime de intrebari si am iesit cu si mai multe.
Cu mult mai util mi-a fost masterul in terapie logopedica, pe care l-am facut tarziu, dupa 30 de ani, ceea ce a fost foarte bine – m-a prins mai pregatita, stiam mai bine ce vreau, nu ma mai interesa o diploma, ci chiar sa invat.
Iar azi, cand lucrez cu copiii sau cand predau dictie adultilor, atat logopedia, cat si elementele de terapie ma ajuta enorm – inteleg mai bine si nevoia celui din fata mea si tipul de abordare potrivit fiecarei personalitati in parte.
Faci media training, public speaking si lucrezi cu vocile oamenilor (dictie). Ce spune vocea despre om?
M. M.: De multe ori, vocea este o carte de vizita. Gandeste-te la o banala conversatie telefonica: iti suna telefonul si vocea de la celalalt capat al firului iti propune ceva; o voce neplacuta te face sa vrei sa inchizi imediat telefonul.
Pe cand una asezata, cu timbru placut, calda, te poate convinge sa asculti mai departe si sa fii receptiv la eventuala propunere.
Azi, cand timpul e atat de pretios, felul in care vorbesti (ca e vorba despre voce, pronuntie, ritm, expresivitate), vorbeste despre tine.
Oamenii iti pot acorda increderea lor sau iti pot intoarce spatele in functie de aceste „ingrediente“. Nu mai e suficient sa stii ce spui, e important si cum spui, cum iti structurezi mesajul, ce spune corpul tau, in timp ce vorbesti.
Si, uneori, succesul sau insuccesul poate depinde de ele. Vestea buna e ca toate acestea se invata. Iar resurse sunt destule (www.melania-medeleanu.ro).
Recomanzi tuturor acest tip de activitate? Este pentru noi, toti, sau doar pentru cativa?
M. M.: Eu n-as ezita sa introduc in scoli cursuri de dictie si de public speaking: sa poti sa vorbesti liber, clar, coerent, concis, sa fii expresiv si sa te simti in largul tau, cand o multime de perechi de ochi este atintita spre tine.
Toate astea, invatate din timp, te pot ajuta enorm la serviciu sau in proiectele personale, in care crezi si pe care vrei sa le sustii. Daca observi la copilul tau ca are un defect de pronuntie, nu-l lasa sa se accentueze.
Atunci cand ceilalti copii vor rade de el, increderea in propriile forte se poate diminua considerabil. Unii se pot inchide in ei, altii, din dorinta de a se impune, pot deveni aroganti. Nu e mai simplu sa corectezi asta in doar cateva sedinte de logopedie?!
Ce satisfactii iti aduc aceste cursuri?
M. M.: Sa vezi o persoana, ca e copil sau adult, cum evolueaza de la o intalnire la alta, sa-l simti cum se lasa in mana ta si-ti da voie sa-l slefuiesti iar la sfarsit sa-i vezi reactia … sunt putine lucruri care se pot compara cu satisfactia asta. Mi-e drag sa o fiu o particica din ce-i face pe oameni sa fie mai buni.
Faci munca de caritate pentru copii defavorizati. Ce anume faci si ce satisfactie iti aduce?
M. M.: Imi suna asa de straniu „faci munca de caritate“! Si stiu exact ce vrei sa spui, dar tot straniu imi suna. Asociez termenul „munca“ cu „serviciu“, si cred ca de-aia in mintea mea, nu se „pupa“.
In echipa in care sunt (voluntari, medici, asistente, sponsori), toata lumea spune ca face o tabara. Si deodata are alta rezonanta.
Facem MagiCAMP, o tabara pentru copii bolnavi de cancer. Pentru ca ne-am dat seama cat de important e psihicul in lupta cu boala, le pregatim in fiecare an copiilor un loc magic, in care sa uite de citostatice si de branule si sa-si aminteasca acel ceva la care fiecare copil ar trebui sa exceleze: joaca din greu!
Acesta e, de altfel, si motto-ul nostru. Avem grija sa rada in hohote, sa descopere cat de puternici sunt si cat de multe lucruri pot, in continuare, sa faca. Iar rasul lor descatusat e satisfactia noastra. (www.magicamp.ro). Anul acesta, vor fi 120 de copii in MagiCAMP.
Pe de alta parte, Colectiv ne-a cam lasat urme pe suflet. Oameni pe care i-am cunoscut si care nu mai sunt, prieteni cu chipurile sau bratele chircite de foc – toate aceste imagini ne-au facut sa ne gandim serios la traumele cu care acesti oameni vor ramane, probabil, o buna bucata din viata.
Ne-am intrebat: oare cum gestioneaza un copil o astfel de situatie? Cautam acum raspunsul impreuna cu medici si psihologi si speram ca anul acesta sa putem avea o tabara pentru copii care au trecut printr-o asemenea experienta nimicitoare – trupeste si sufleteste.
Eu am nevoie de o cauza, sa ma simt utila. Trebuie sa recunosc ca 2015 a fost un an greu de digerat pentru mine si pentru echipa din care fac parte.
Am pierdut cativa dintre copiii din MagiCAMP, am pierdut prieteni la Colectiv, am fost inconjurati destul de mult de doliu.
Si daca asta e greu pentru noi, ca adulti, nici nu pot sa-mi imaginez cum e pentru un copil sa-si piarda mama, tatal, sora; ce simte, cum isi vede viitorul, cum se descurca prin labirintul de furie, vinovatie, tristete.
Pentru ei lucram acum cu o echipa de psihologi care sa creeze un plan conceput special pentru copiii cu o trauma de acest fel.
Si tare ne-am dori ca proiectul sa se nasca in vara acestui an! Daca ne ies toate aceste proiecte si daca fiecare dintre acesti copii va reusi sa rada din nou, pentru noi va fi nu munca de caritate, ci sens in vietile noastre.
Care e motto-ul tau? Nu iubeste de-ajuns cel ce poate spune cat iubeste. Ce hobby-uri ai?
M. M.: Adevarul e ca nu mai stiu. Nu mai am pasiuni care sa ma devoreze (sau pe care sa le devorez). Obisnuiam sa joc sah sau sa citesc in fiecare zi. Obisnuiam si sa calatoresc.
Dar, din toate astea, am ajuns sa fac tot mai putin. Pe de alta parte, fac cu pasiune aproape fiecare dintre activitatile in care ma implic: fie ca e vorba despre cursurile de dictie si public speaking, media training, moderare de evenimente, tabere pentru copii, proiecte sociale sau televiziune.
Cand nu voi mai gasi energie pentru vreuna dintre ele, voi sti, fie ca am nevoie de o vacanta, fie ca trebuie sa renunt.
Care a fost cel mai important sfat primit in viata? De la cine?
M. M.: La inceput a fost „sa nu renunti, indiferent de piedici. Renuntarea este echivalenta cu esecul“. Apoi a fost „invata sa renunti cat nu e prea tarziu.
Sa stii cand sa pleci (dintr-un proiect imposibil, dintr-o relatie nociva), poate fi diferenta dintre senin si drama“. Sfatul nu mi l-a dat nimeni. Sunt lectiile pe care mi le-a predat, the hard way, viata.
Foto: Andreea Goia
Make-up: Marian Tanase
Hairstyle: Adonis Enache
Stilism: Irina Hartia
Vestimentatie: rochie Framboise, bijuterii H&M
A consemnat Iuliana Alexa
