Simona Voicescu: Masculinitatea nu înseamnă agresivitate, feminitatea nu înseamnă slăbiciune

Simona Voicescu este juristă și luptă pentru victimele violenței domestice. Am ales-o pentru coperta Psychologies pentru că se împlinește un an de la #metoo și vrem să discutăm despre valul acesta, și pentru că femeile ca ea trebuie să devină reperul altor fete și femei. Împreună putem schimba paradigma și putem face lumea mai prietenoasă pentru oricine, femeie, bărbat sau copil.

 

Cum ai defini „puterea la feminin?

Simona Voicescu: Independență. Respect. Siguranță. Demnitate. Puterea la feminin este, de fapt, dreptul la o viață decentă, dreptul de a visa, dreptul la demnitate.

M-am gândit puțin înainte să răspund la această întrebare, pentru că tot ce îmi venea în minte ar trebui să fie normalitate deja, dar știm cu toții că nu este așa.

Rolurile pe care noi ar trebui să le avem sunt atât de adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, încât puterea noastră este norocul de a avea o viață normală, cu speranțe, vise, împliniri, fără să existe nicio limitare în calea noastră.

Eu am fost întrebată de multe ori dacă nu mi-ar fi mai bine să fac un copil, să construiesc o casă, să plantez un copac… De ce să lupt pentru femei care nu luptă pentru ele?!

Puterea la feminin este statornicia cu care mergi pe drumul ales de tine, cu bune și rele, cu spatele drept și privirea înainte.

 

Campania #metoo și flirtul: cum a redefinit această mișcare relațiile dintre bărbați și femei? De ce mulți bărbați afirmă că se simt „castrați de această campanie care doar restabilește decența în relații?

S.V.: Pe mine mă întristează tare mult faptul că o mișcare care a reușit cu atât de multă greutate să iasă la suprafață și să vorbească deschis despre toate formele de hărțuire la care sunt supuse femeile este dusă în desuet.

Făcând asta, le spunem tuturor femeilor din jurul nostru și tuturor celor care și-au spus durerile în public, că durerea lor este o glumă exagerată și nouă oricum nu ne pasă îndeajuns de mult, încât să și facem ceva în acest sens.

Este foarte ușor să consideri o astfel de mișcare exagerată, este cea mai ușoară cale de a îngropa o realitate, o minimalizezi și o transformi într-o glumă.

Foarte mulți bărbați, din păcate, au ales să înțeleagă din această mișcare o limitare a drepturilor lor, o îngrădire a unor comportamente sociale pe care marea majoritate le percepe a fi normale și reprezentând dinamica unui flirt.

Bărbații nu sunt obișnuiți ca femeile din viața lor să-și ceară drepturile și nu sunt obișnuiți să li se spună că fluieratul pe stradă, claxonatul, o palmă dată peste fund, o atingere care depășește conduita unui contact amical și este ușor sexualizată, sunt de fapt forme de hărțuire.

Nivelul de frustrare a femeilor este foarte mare. Încă de mici, fetițele sunt privite prin prisma frumuseții lor și a potențialului fizic pe care acestea îl au.

De câte ori nu auzim cu toții epitetele care sunt adresate fetițelor: „va rupe inimi, „este o frumusețe, „va face ravagii, aveți grijă.

Frumusețea fizică pentru multe femei a devenit o povară, întreaga lor valoare fiind evaluată strict prin felul în care acestea arată și se îmbracă.

Mișcarea #metoo a deschis cutia Pandorei și poate au fost și povești exagerate, poate, dar esența acestei mișcări rămâne faptul că ne-am săturat să fim hărțuite, sexualizate, considerate bunuri de consum.

Dialogul dintre femei și bărbați trebuie să se schimbe, dinamica trebuie să se schimbe, trebuie să încetăm să privim comunicarea dintre doi oameni de sex opus prin prisma chimiei, a atracției și a dorinței sexuale.

Mecanismele mentale, atracția, „chimia despre care se tot vorbește nu trebuie să fie determinate într-un dialog. Există o diferență foarte clară între relații intime, personale și relații amicale, profesionale.

O femeie nu-și modifică atitudinea profesională doar pentru că partenerul ei de dialog este sau nu plăcut din punct de vedere fizic.

Castrarea ține de impotență, de incapacitatea unui bărbat de a înțelege respectul față de partenera lui de dialog, de a-i înțelege spațiul personal și limitele unei comunicări decente.

Am urmărit cu mare interes felul în care mișcarea #metoo s-a manifestat la noi în țară și m-a bucurat felul în care mulți bărbați au înțeles că ei sunt atât parte din problemă, cât și din soluție.

Am văzut nenumărate postări în mediile online, articole scrise de bărbați, prin care recunoșteau că și ei au greșit și că și ei se simt responsabili pentru nivelul de umilire și frustrarea la care au ajuns femeile din jurul lor.

Această poziționare este un mare pas înainte, este semnul unui început de schimbare a mentalităților. Dar am văzut și femei care au fost foarte vocale împotriva acestei mișcări.

M-am gândit mult de ce o femeie ar nega cu atâta vehemență ceea ce știm toate că ni se întâmplă mergând pe stradă, participând la o întâlnire sau făcându-ne cumpărăturile. Îmi este foarte greu să cred că există o femeie în țara asta care să nu fi fost niciodată fluierată, claxonată.

Citește și:

Mirela Oprișor – Fiecare cuplu e diferit. Dar cred că îți trebuie mult umor și răbdare…

Monica Petrică – Îmi păstrez partea ludică, inocența sufletului, copilul interior

Ai fost victima unor atacuri serioase odată cu implicarea împotriva violenței domestice. Când, cum și de ce?

S.V.: Atacuri grave, din fericire, nu. Avem buton de panică montat la birou, pază în clădire, nu am avut parte de incidente violente, dar am primit telefoane de amenințare, au fost agresori care ne-au vizitat la birou încercând să ne arate cât de galanți și echilibrați sunt ei comparativ cu victimele lor.

Mail-uri și apeluri telefonice prin care ni s-a spus că nu cunoaștem decât o versiune a realității. Ce m-a surprins este tocmai că acei agresori, parteneri violenți ai doamnelor noastre, nu ne-au căutat pentru a întări declarațiile persoanelor vătămate, nu în mod agresiv direct, ci pentru a încerca să ne facă să vedem în ei o victimă.

Dar violența se putea simți și din felul în care își controlau comportamentul în prezența noastră. Într-unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am avut până acum, agresorul a venit și ne-a adus un buchet de flori la birou…

Încercăm să nu judecăm pe nimeni, nici măcar pe agresori, încercăm – atât cât putem – să le ajutăm pe acele femei care fac acel pas și să vină să ne ceară ajutorul.

Dar, când ea vine cu un certificat medico-legal pentru 45 de zile de îngrijiri medicale, eu nu mai pot să înțeleg și, da, cred că locul lui ar trebui să fie după gratii.

Ne-am exprimat mereu opiniile foarte deschis și asta ne-a atras opinii diverse, dar ne asumăm ceea ce facem și mergem mai departe.

Viața mi s-a schimbat în mod radical, activitatea desfășurată la Asociația Necuvinte mi-a schimbat modul de a gândi și a percepe situațiile și oamenii din jurul meu.

Oameni cu care vorbeam de ani de zile au dispărut din viața mea, grupul de prieteni apropiați a trecut, și el, printr-o transformare, m-am trezit într-o zi că nu mai avem vederi comune despre viață, subiecte de discuție, chiar și gusturile s-au schimbat.

 

Ce înseamnă „masculinitate toxică și cum poate ea să fie eliminată?

S.V.: Mentalitatea patriarhală a creat – și încă mai creează – generații întregi de băieți, bărbați robotizați rupți de emotivitate și se definește prin forță fizică și control.

Termeni precum ,,putere, ,,forță, ,,control, ,,independență, ,,autoritate, ,,tărie, ,,inteligență, ,,agresivitate, ,,siguranță de sine, ,,raționalitate, ,,rezistență, ,,dominare compun masculinitatea recunoscută și legitimată de către patriarhat.

Masculinitatea toxică este o tipologie de comportament prin care bărbații își manifestă puterea și controlul asupra femeilor, precum și în relațiile cu alți bărbați percepuți a fi mai slabi, și se concretizează și printr-un comportament aparent pozitiv și care vine să împlinească așteptările femeilor (susținerea economică a familiei, asumarea rolului de tată etc.)

Ce face, de fapt, acest tipar comportamental este să se muleze pe așteptările pe care societatea l-a învățat că trebuie să le atingă, rolurile pe care a fost învățat că trebuie să și le asume.

Este vorba despre o asumare a rolului în care a fost educat și o acceptare a agresivității ca definiție a masculinității.

Forța fizică este un element central al masculinității patriarhale. De mici, femeile și bărbații sunt ,,socializați că puterea fizică este apanajul bărbaților ,,adevărați.

Bărbații trebuie să fie în stare să se apere pe ei înșiși și, totodată, să fie protectori ai persoanelor vulnerabile (femei, copii, bătrâni).

Femeile sunt educate să învețe să se lase apărate, iar bărbații sunt învățați că sensibilitatea emoțională și fragilitatea fizică nu sunt elemente ale unui bărbat puternic, ci aparțin feminității sau bărbaților slabi, feminini, care nu reprezintă un model de masculinitate sănătoasă și corectă într-o societate patriarhală, ci un contra-exemplu, de ,,așa nu.

Am lansat, de curând, un mic sondaj – mai mult printre prieteni – și 90% dintre răspunsuri confirmă ceea ce am spus aici: oameni faini, educați, de toate vârstele, în mare majoritate angajați, implicați în relații sau căsătoriți se privesc pe ei și noțiunile de„masculinitate, „bărbăție prin intermediul puterii și al rolului pe care ei îl au ca susținători ai acelei relații.

Rolurile de gen provin din relații de putere inegale între femei și bărbați. Femeile nu se nasc vulnerabile, supuse, elegante, cu abilități de a-i îngriji pe ceilalți, ci sunt condiționate social pentru a se mula pe aceste roluri.

În aceeași idee, bărbații învață că trebuie să fie puternici, independenți, responsabili, dominatori și să se diferențieze total de felul în care sunt femeile.

Întrebarea vine în legătură directă cu cea legată de educarea fetițelor ș a băiețeilor. Și ca să dau un răspuns ferm la întrebare: singura modalitate pentru a reuși să eliminăm masculinitatea toxică în generații, de acum înainte, este să eliminăm rolurile de gen din educație.

 

Lucrezi pentru victimele violenței domestice. Care sunt cele mai dramatice cazuri întâlnite?

S.V.: Fiecare femeie care ne-a trecut pragul a lăsat o urmă în viața noastră. Grave au fost majoritatea, dar drastice încât să le pună viața în pericol în mod iminent, cu toate că, din nefericire, au fost mai multe, sunt trei femei care mi-au rămas pregnant în minte.

Toate trei educate, independente financiar de partenerii de viață, având parteneri din același mediu educațional, economic și social.

Vreau să încep cu cea de-a treia poveste, pentru că nu este una cu un final fericit, în sensul în care ea se află în continuare în acea relație.

La ea, violența nu se manifestă fizic sau nu asupra ei și a copiilor lor, ci asupra mobilierului din casă. Umilințe, bătaie de joc, sistem de valori distrus, încrederea în sine distrusă.

Am lucrat mult cu ea, ne-a trimis luni de zile înregistrări audio pe mail, s-a creat o legătură și apoi… a dispărut. Am încercat să aflăm ce s-a întâmplat cu ea, și este în continuare cu același partener abuziv psihologic.

Dar noi vom fi aici oricând se va decide să iasă din acea relație. Pentru primele două doamne, pericolul real la adresa vieții lor a fost adus din cauza violenței fizice. Cazurile sunt, într-un mod trist, similare.

Bătăi crunte, coaste rupte, fractură craniană, sarcină pierdută… Au fost reduse la nivelul unui sac de box, în care ei și-au vărsat toate frustrările și problemele.

Cu ambele am mers până în pânzele albe, ca să spun așa, le-am reprezentat în absolut toate dosarele pe care le-au avut, chiar dacă o parte nu mai intra în serviciile pe care asociația le putea oferi atunci.

Una dintre cele două, a fost internată involuntar la Spitalul de Psihiatrie, pentru evaluare, pentru că, în momentul în care a ajuns echipajul de poliție, ea țipa, nu părea a fi coerentă și se tăvălea pe jos. Avea două coaste rupte.

Nimeni nu a avut răbdare să înțeleagă întreg contextul. Drept urmare, a fost internată și diagnosticată cu depresie profundă.

Ce m-a bucurat în acest caz, este că instanța de judecată a avut maturitatea să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat între cei doi și i-a oferit mamei custodia totală a celor doi copii.

Cu multă greutate, traume și umilințe, sistemul a reușit, până la urmă, să înțeleagă ce i s-a întâmplat ei, o femeie victimă a unor abuzuri de nedescris.

Povești triste sunt mult prea multe și mai multe sunt sunt printre cele care nu vorbesc despre asta. Cele care încă nu au încredere în nimeni, în instituțiile statului, în organizații neguvernamentale, în prieteni, în nimeni. Ele sunt „cifra neagră a violenței, cuvinte extrem de potrivite, chiar dacă cinice.

Aș vrea ca, prin intermediul acestui articol, să transmit și un apel la încredere, să nu uite că nu sunt singure, să-și ia inima în dinți și să intre într-o secție de poliție, să povestească cuiva ceea ce trăiesc. Nimeni nu merită să trăiască în abuzuri și umilințe!

 

Cum ar trebui să ne educăm fiicele pentru ca ele să nu aibă niciun complex și să poată schimba lumea în bine?

S.V.: Oare de ce băieții cresc crezând că sunt invincibili și că pot muta munții din loc? Pentru că nimeni nu le spune că sunt lucruri pe care nu le pot face, dacă asta vor cu adevărat!

Trebuie să ne creștem fiicele să creadă în ele, în imposibil, în puterea lor de a schimba lucrurile și istoria. Nu într-un mod nerealist, ci într-un mod asumat, în care să înțeleagă că, dacă vor să devină astrofizicieni și vor studia în acest sens, pot și vor deveni astrofizicieni.

Trebuie să le vorbim de mici despre femeile extraordinare care au schimbat istoria în perioade în care nu aveau nici dreptul să voteze sau să studieze.

Să le spunem de mici că nu au un rol anume în această viață – de mamă, soție ori casnică – și că pot fi și toate aceste lucruri, dar, mai important, că pot fi absolut orice își doresc și că alegerea drumului lor în viață le aparține lor și numai lor!

Să vorbim mai puțin despre roluri de gen și mai mult despre vise, pasiuni, hobby-uri, pentru că ele sunt cele care se pot transforma în meserii, în misiuni în viață.

Trebuie să încetăm să privim totul în albastru și roz, în mașinuțe și păpuși. O fetiță căreia îi plac mașinile mai mult decât păpușile, poate că va inventa motorul ecologic al viitorului, nu avem cum să știm dacă îi limităm joaca și dezvoltarea.

Trebuie să le învățăm să aibă curajul propriilor lor opinii, să stea drepte și să poată privi pe oricine în ochi. Să înțeleagă din frumusețea fizică un atu, dar nu un mijloc prin care să obțină ceea ce își doresc.

Să le învățăm să se valorifice prin intermediul educației, nu al aspectului fizic, și să-i valorifice pe cei pe care îi vor alege să le fie alături în viață pe aceleași considerente.

Cum ar trebui să ne educăm băieții pentru a avea o societate echilibrată în relațiile de gen?

S.V.: Să-i creștem cum creștem și fetele: să creadă în ei și în puterea binelui din ei, dar să încetăm să le mai inoculăm ideea că ei pot face absolut orice, pentru că nimeni nu se va supăra pentru că boys will be boys, nu?!

De aici cred eu că pleacă multe derapaje: băieții cresc crezând că, dacă fac o prostie, este o etapă normală în procesul lor de maturizare, că face parte din ajungerea la „a fi bărbat.

Trebuie să fie puternici fizic, să fie agresivi, să se poată apăra, este ok dacă consumă băuturi alcoolice și au cât mai multe partenere sexuale. Ăștia sunt, toți, pași spre a deveni bărbat. Aici cred eu că greșim.

Nu sunt comportamente acceptabile pentru niciunul dintre sexe. Trebuie să fim oameni, să ne respectăm spațiul personal, pe noi, pe cei de lângă noi și să-i facem să înțeleagă că a fi decent nu înseamnă că este mai puțin bărbat.

Poate că dacă în școală am vorbi puțin despre noțiunile de „bărbat „femeie, „masculinitate și „feminitate, am reuși să schimbăm câte ceva.

Un element esențial al masculinității rămâne puterea acesteia de a exercita control asupra celor percepuți ca fiind inferiori sau mai slabi și de a se opune la încercarea de control asupra sa.

O parte din identitatea masculină o presupune experimentarea violenței și agresiunii în interacțiunile între oameni. Încă de mici, bărbații învață că violența este justificabilă și deseori sunt încurajați – de alte figuri masculine, dar și feminine – să și-o manifeste.

Violența vorbește despre putere, iar puterea, despre masculinitate. Masculinitatea este și despre celebrarea agresivității ca o experiență importantă și necesară în procesul de a deveni bărbat.

Trebuie să minimalizăm educația bazată pe inocularea rolurilor de gen, eu aș elimina genul cu totul dacă s-ar putea. Să vorbim despre oameni, competențe, talente, introvert și extrovert, abilități și capacitate de a relaționa cu cei care sunt diferiți de ei.

Este important să îi educăm pe băieți și pe fete, că pot fi camarazi în copilărie, în adolescență, dar și la maturitate. Prietenia dintre un bărbat și o femeie este la fel de valoroasă și frumoasă ca și cea dintre două femei sau cea dintre doi bărbați.

 

De ce fuge lumea de eticheta „feminist?

S.V.: În România, feminismul trece prin aceleași greutăți prin care a trecut peste tot în lume. Când începi să vorbești despre feminism, deranjezi „ordinea secular instalată a lucrurilor, bruschezi „sensibilitățile patriarhatului, „lezezi stereotipurile de gen.

Mișcările feministe au scos oameni în stradă, au cerut dreptate, respectarea drepturilor omului, au cerut, nu au mai rugat frumos. Feminismul a pornit cu revoltă, furie, necesitatea imediată ca lucrurile să se schimbe.

De aici au plecat multe înțelegeri greșite ale noțiunii de „feminism. Mulți bărbați (și, din nefericire, și femei) consideră feminismul drept o dorință a femeilor de a domina bărbații, de a strica acea ordine „naturală a lucrurilor despre care vorbeam mai devreme.

Nu, feminismul, în cel mai simplu mod explicat, este despre egalitate, echitate, armonie, dialog și respect. Nu este vorba despre o retorică a puterii, ci despre echilibru, egalitate și parteneriat.

Cred că am ajuns la un punct în care putem încerca să dialogăm mai mult, să aducem bărbații la masă, alături de noi. Cred că trebuie să învățăm să comunicăm, să vorbim, dar și să ascultăm ce au alții de spus. Nimic din ce vine în exces, nu poate duce la o construcție sănătoasă.

Faptul că mulți bărbați nu înțeleg corect noțiunea de „feminist, nu mă deranjează atât de tare precum mă deranjează să aud tinere fete spunând că ele „nu sunt feministe.

Aici avem și noi, organizațiile din domeniu, poate, o vină, pentru că, printre toate acțiunile și proiectele noastre, nu ne dedicăm mai mult timp educării tinerei generații.

 

Ce femei admiri?

S.V.: Michelle Obama, Meryl Streep.

 

Comentează și tu
Recomandări
Liliana Țuroiu - Povestesc despre mine, prin ceea ce fac, acelora care doresc să vadă
Liliana Țuroiu – Povestesc despre mine, prin ceea ce fac, acelora care doresc să vadă

De la conferențiar universitar dr. la UNArte, la președinte al Institutului Cultural Român și de la șevalet, la biroul din Aleea Alexandru, Liliana Țuroiu este o prezență discretă, care crede că munca vorbește pentru lucrurile în care crede ea. Muncește enorm, dar nu se plânge. Deschide expoziții, lansează cărți și se întâlnește cu diplomați de nivel înalt. Cum arată activitatea unui înalt demnitar?

Citeste
Mirela Oprișor - Fiecare cuplu e diferit. Dar cred că îți trebuie mult umor și răbdare...
Mirela Oprișor – Fiecare cuplu e diferit. Dar cred că îți trebuie mult umor și răbdare…

Pe Mirela Oprișor o știm din rolul Aspirinei din serialul Las Fierbinți, făcut de PRO TV. O femeie simpatică și caldă, amatoare de simplitate, pentru care celebritatea e doar un pretext de a chema oamenii să audă mesajul ei, nu un scop în sine. O filozofie bună de luat cu împrumut.

Citeste
5 scriitoare despre lectură, literatură și viață
5 scriitoare despre lectură, literatură și viață

În lumea aceasta plină de vedete de televiziune, noi ne-am gândit că trebuie să le promovăm pe cele din bibliotecă. Sau, în fine, pe cele care au stat mult acolo (și mai stau încă). Într-o lume de Kardashians, să mai vedem ce au de spus și doamnele intelectuale, scriitoarele…

Citeste
Simona Voicescu: Masculinitatea nu înseamnă agresivitate, feminitatea nu înseamnă slăbiciune
Simona Voicescu: Masculinitatea nu înseamnă agresivitate, feminitatea nu înseamnă slăbiciune

Simona Voicescu este juristă și luptă pentru victimele violenței domestice. Am ales-o pentru coperta Psychologies pentru că se împlinește un an de la #metoo și vrem să discutăm despre valul acesta, și pentru că femeile ca ea trebuie să devină reperul altor fete și femei. Împreună putem schimba paradigma și putem face lumea mai prietenoasă pentru oricine, femeie, bărbat sau copil.

Citeste
Monica Petrică - Îmi păstrez partea ludică, inocența sufletului, copilul interior
Monica Petrică – Îmi păstrez partea ludică, inocența sufletului, copilul interior

Este prim-balerina Operei Naționale. Are o grație care nu e doar de ordin fizic. Până și felul cum articulează consoanele, cu fraze ca niște piruete, este grațios. Monica Petrică vorbește, în cele ce urmează, despre balet și filozofia ei de viață.

Citeste
Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu - „Lider este cel care influențează în bine viața altora“
Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu – „Lider este cel care influențează în bine viața altora“

Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu sunt fondatorii proiectului MagiCAMP, tabăra dedicată copiilor cu afecțiuni oncologice, de care se bucură anual tot mai mulți copii pe care viața nu i-a răsfățat. Amândoi muncesc pe brânci, se luptă cu sistemul, cu reglementările nefericite ale statului, dar spun că e cel mai semnificativ lucru din viețile lor.

Citeste