Bulimia si neacceptarea de sine

Bulimia este o tulburare a comportamentelor alimentare care se manifesta prin episoade recurente de alimentare excesiva insotite de un sentiment de pierdere a controlului alimentatiei.

La fel ca si in cazul anorexiei nervoase, persoana prezinta comportamente neadaptate de control al alimentatiei sale, al greutatii si al corpului sau, care o conduc spre o alterare semnificativa a sanatatii sale fizice, a confortului sau psihic si a capacitatii sale de adaptare la mediu.

Crizele de bulimie sunt asociate unor comportamente compensatorii pentru prevenirea oricarei cresteri in greutate: perioada de restrictie alimentara si de post, vomismente autoprovocate, abuz de laxative sau de diuretice, de exercitiu fizic excesiv.

Bulimia se diferentiaza de „rontaiala” sau de mancatul excesiv in timpul meselor, comportamente asociate in mod frecvent cu obezitatea.

Inca de dimineata, persoana bulumica este preocupata de hrana, stie ca va ceda inca o data si considera acest comportament inevitabil si de necontrolat. Criza apare, de obicei, la sfarsitul zilei, dupa orele de serviciu sau de scoala. Ceea ce va urma este un sentiment de vinovatie, fiindca a cedat din nou.

Aceasta tulburare caracteristica femeilor, incepe de obicei in adolescenta sau la inceputul varstei adulte. Conform teoriei lui Stice (2001), presiunea socioculturala a siluetei filiforme si internalizarea idealului de subtirime induc un sentiment de insatisfactie corporala tinerelor fete. Aceasta conduce la aparitia unor efecte negative si comportamente de regim alimentar care accentueaza si mai mult emotiile negative asociate imaginii negative despre corpul lor.

Pentru Bardone-Cone (2006), bulimia este rezultatul interactiunii dintre trei factori:
1. perfectionism;
2. lipsa de incredere in propria persoana;
3. insatisfactie corporala.

Oricare ar fi combinatia acestor factori, persoanele bulimice se simt ratate ca femei si proiecteaza acest aspect asupra corpului, tinand dieta. Prin reducerea greutatii corporale si prin modificarea formei corporale, persoana crede ca se schimba ea insasi.

Femeile care se considera prea grase, care sunt perfectioniste si nesigure pe ele insele ar reprezenta mai multe riscuri de a dezvolta crize de bulimie. Persoana bulimica se considera (Shafran, 2002) ca ar suferi de o forma particulara de “perfectionism clinic”: urmarirea cu insistenta a unui control alimentar strict si a unui corp zvelt. Aceasta are tendinta de a aprecia valoarea personala predominant sau exclusiv in functie de alimentatia, de greutatea si de silueta sa si nu se autoapreciaza in functie de performante: calitatea relatiilor interpersonale, rezultate profesionale, abilitati sportive sau alte tipuri de aptitudini. Aceasta modalitate de a functiona dupa principiul “totul sau nimic” ar determina-o sa urmeze regimuri alimentare stricte.

Inaintea unei crize de hiperfagie (alimentare excesiva), persoana trece printr-o stare emotionala negativa – anxietate, tristete, sentimente de singuratate sau vid – emotii pe care incearca sa le diminueze prin consum excesiv de alimente. Nevoia de dulciuri are semnificatia unui tranchilizant, o modalitate rapida de a reprima emotiile.

In mod alternativ, alimentele sunt folosite pentru a umple golul existentei, aproape ca un stimulent. Chiar daca, initial, emotivitatea negativa scade si persoana se simte mai bine, ulterior emotiile negative revin mai intens si cu un registru mai complex: rusine, culpabilitate, disperare.

Cercetarile au evidentiat faptul ca terapia cognitiv-comportamentala reprezinta cel mai eficient mod de abordare a acestei tulburari. Motivul pentru care acest tip de psihoterapie s-a dovedit eficient il constituie faptul ca persoanele care sufera de bulimie au un model cognitiv caracterizat de ganduri si credinte irationale, de tipul:

• „Cand ma simt deprimata, frustrata, singura, trebuie sa mananc.”
• „Dupa ce am mancat, trebuie sa scap imediat de hrana inghitita.”
• „Daca ma ingras cu 1kg, am impresia unui esec.”
• „Ca sa fiu seducatoare si fericita, trebuie sa fiu slaba.”
• „Valoarea mea ca persoana este legata de greutatea pe care o am.”
• „Nu exista decat reusita deplina sau esec total.”

De aceea, in tratarea acestei tulburari, este foarte important nu doar inlocuirea mancatului compulsiv cu un model stabil de alimentare regulata si corecta, ci si o restructurare cognitiva: identificarea si modificarea gandurilor, credintelor irationale, acceptarea neconditionata de sine, tehnici de rezolvare a probelmelor si a afirmarii de sine.

De Marinoiu Daniela, psiholog
CLINICA AQUAMARIN
Bd. Decebal. Nr.6, sect. 3, Bucuresti
Tel : 021.326.52.90 ; 0745.633.474 ; 0724.222.522
www.aquamarin.ro
[email protected]