Dacă ai o relație de cuplu și cont pe Tinder… sunt șanse să fii psihopat
Un studiu recent arată că persoanele care sunt într-o relație, dar folosesc aplicația Tinder au șanse mari să prezinte profilul unui psihopat. Despre motivele prezenței lor pe această aplicație și trăsăturile identificate, aflăm în cele ce urmează.
Citește și:
Online dating, chiar functioneaza?
7 sfaturi de dating online pentru introverti
Aproape 1500 de persoane au fost intervievate în cadrul unui studiu, privind motivele pentru care apelează la aplicația Tinder și experiența personală cu acest mod de „cuplare”.
Mai mult de 22% dintre participanți au declarat că utilizează Tinder deși fac parte dintr-un cuplu stabil (aici, poate, ar trebui redefinit termenul „stabil”) și mai mult de jumătate dintre aceștia recunosc că au folosit aplicația pentru a „cunoaște pe cineva”. Și noi vorbim despre maturitate și relații securizante…
Se pare că cei cuplați deseori sunt curioși să afle ce se întâmplă pe aceste site-uri sau aplicații la care cei singuri au acces în ziua de azi. Nu că ar fi ceva fără de care să nu poți trăi sau că ar contribui major la educația ta de vreun fel…
Totodată, căutarea unui partener romantic este unul dintre interesele mai rar manifestate, întrucât au deja acasă unul, majoritatea afirmând că își fac noi prieteni (în cazul Tinder, ar fi vorba de prieteni de sex opus, nu-i așa?), că folosesc aplicația atunci când călătoresc sau pentru a-și îmbunătăți talentul de a flirta – necesar, cum știm cu toții, în special când ești într-o relație de cuplu…
Deopotrivă, singles și cuplați, stau pe Tinder pentru că au nevoie de validări, de distracție sau pentru… sex.
Revenind la cei cuplați, studiul compară persoanele care sunt într-o relație și au cont pe Tinder, cu cele care sunt într-o relație și… își văd de ea.
Primii au obținut scoruri mai scăzute la capitolul agreabilitate și scoruri crescute la nevroză și psihopatie. Iar cu cât scorul de psihopatie era mai crescut, cu atât acești „parteneri de cuplu” raportau un număr mai mare de aventuri de-o noapte avute prin intermediul aplicației.
Una dintre limitele studiului este faptul că acești parteneri de cuplu interesați de sex fără obligații nu au fost chestionați și în perioadele în care nu fac parte dintr-un cuplu. Este posibil să manifeste același comportament. De asemenea, nu se cunoștea durata cuplurilor respective.
Chiar și așa, nu e îmbucurător nici pentru cei singuri, aflați pe Tinder faptul că astfel de personaje fac și ele parte din joc. Asta dacă nu recunosc din start că nu caută altceva decât aventuri. În acest caz „fericit”, fiecare ia decizii pentru sine.
Foto: shutterstock.com
Foarte multi oameni sunt suparati si in depresie. Relatie stabila nu inseamna ca partenerul are ca scop vindecarea. Rugaciunea este ridiculizata. De aceea cautarea. Astfel ca ORICE mijloc de a dezvolta GANDURI BUNE ar trebui laudat. Sigur ca SEX este perceput ca o descarcare de rautati, dar poate fi o incarcare cu fericire. Desigur, e iad personal sau de grup (cuplu ?) daca e obsesie. Da, majoitatea nu au scopuri marete, nu studiaza, nu cauta raspunsuri. Acestia sunt bolnavii de care vorbiti. De ce sa-i tratati ?! (Miscarea ochilor ca in timpul viselor) „Invatati-i sa se roage si aruncati-i la lei !”, cred ca inteleg putini la ce ma gandesc…