Now Reading
Autocunoaștere și sensul vieţii

Autocunoaștere și sensul vieţii

Avatar photo
autocunoaștere-și-sensul-vieţii

Se spune că într-un trecut nu prea îndepărtat, un călugăr creștin a mers în vizită la un lama tibetan, cu intenția de a face schimb de cunoștințe, de a descoperi care era calea spirituală a unei culturi atât de îndepărtate și care era stilul lor de a se ruga și a medita. Răspunzând la o întrebare directă în acest sens, lama a explicat că scopul final al oricărei metode de meditație este atingerea unei stări de prezență și conștientizare cosmică, în care divinitatea nu mai există, ci doar propria existență este percepută. Călugărul creștin, surprins și indignat, a răspuns „Mi se pare o aberație și o greșeală. Eu cred că scopul ultim al oricărei meditații și rugăciuni ar trebui să fie dispariția existenței personale și percepția absolută a existenței lui Dumnezeu!” „Oh, bine, este exact la fel”, a replicat Lama.

γνῶθι σαυτόν, Gnothi seauton, gr. (cunoaște-te pe tine însuți) este celebra maximă pe care pelerinul o găsea la intrarea în templul lui Apollo din Delphi, în Grecia Antică. O maximă care la prima vedere ar putea părea banală, dar care reprezintă, în schimb, cel mai înalt vârf al cunoașterii: așa cum scria alt filosof din vremea respectivă „a te cunoaște pe tine însuți înseamnă a cunoaște universul și zeii.”

Dar ce înseamnă „a se cunoaște pe sine” și ce ar trebui să mai descoperim ce nu cunoaștem deja, având în vedere că, aparent, suntem în contact cu noi înșine 24 de ore pe zi?

Uneori, cea mai rapidă cale de a ajunge la adevăr este să mergi prin excludere: așa cum îi explica Sherlock Holmes asistentului său „când imposibilul a fost înlăturat, ceea ce rămâne, oricât de improbabil pare, trebuie să fie adevărul”. Așadar, începem să ne întrebăm ce „nu suntem”?

„Eu” nu sunt mâna mea. La fel cum nu sunt genunchiul sau ficatul meu.

Limbajul în sine este cel care subliniază separarea care există între „eu” și componentele corpului meu și, prin urmare, este ușor să admitem că „eu” nu sunt corpul meu, mai ales că celulele se schimbă constant și – în cazuri nefericite – se pot pierde părți ale corpului fără senzația că „eul” ar fi afectat cumva.

Citește articolul integral în ediția de iunie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top