Cât am uitat și cât mai ținem minte?

Duminică am revăzut “Gaițele”.

Oare câți dintre noi am avut în familie o Aneta Duduleanu? Nu cumva suntem foarte mulți? Ne dăm voie să vedem cum ne-a influențat? Și câte generații a influențat? Dacă s-ar fi născut copilul Margaretei, ce viață ar fi avut? Și dacă acesta ar fi avut la rândul lui un copil, cum ar fi fost viața lui? Câte generații mai târziu încă s-ar fi simțit prezența Anetei Duduleanu?

Putem face un exercițiu de imaginație? Sau nici nu e nevoie pentru că știm exact cum a fost? Cât am uitat și cât mai ținem minte? Multe întrebări… Dar oare vrem să aflăm răspunsul la ele? Oare vrem să ne amintim sau mai bine nu?

MERITĂM să fim bine, să respirăm, să fim liberi, să pășim ușor prin viață, să râdem în hohote, să fim fericiți, să ni se întâmple lucruri bune, să fim iubiți, văzuți, auziți, înțeleși, respectați!

Câți copii/ nepoți/ strănepoți ai “Anetelor” umblă prin lume și caută iubirea în locurile nepotrivite? Câți nu au învățat încă să (se) iubească?

Mi-aș dori să știe că nu sunt singuri, că au o voce și că povestea lor merită să fie auzită. Pentru ei am creat grupul “Cafeneaua Inimii” , un loc drăguț și cald unde să poată primi o îmbrățișare, o vorbă bună, o încurajare.

Oare câți dintre ei nu au primit niciodată așa ceva?