Chemarea femeii din mine

Ce urmează să scriu se așterne cu intenția de împărtășire, dar și de susținere și oglindire pentru alte femei ca și mine, pe drumul lor, bogat și unic.

Simt această chemare, menționată în titlu. Adesea. Este profundă, adâncă. Aduce și daruri. Are greutate. Nu este o chemare obișnuită. Este genul de chemare inițiatică: care mă însuflețește, mă bucură, aprinde Viața în mine și, în același timp, mă îngrozește. Prin prisma naturii VII, neînduplecate și neiertătoare a razei energiei (deopotrivă blândă, dulce și puternică), ce urmează să mă șlefuiască. Spărgând, poate, de nenumărate ori Ființa proprie și ceea ce defineam drept „Acasă”.

Redau mai jos câteva rânduri, pe care am simțit să le scriu acum patru ani, după o profundă și susținută perioadă de practică energetică. Le transmit, ca pe o împărtășire.

Femeia din mine are multe ape… Este misterioasă, cu energia curgătoare. Cu o sclipire aparte, manifestată către Frumos și Creativitate, către Estetic și Rafinament. Are o energie puternică, pasională, are un Foc ce o animă. Mie mi-e frică de multe ori de acest Foc și de ce poate face.

Femeia din mine este Femeia Perlei Negre, Femeia Misterului și a energiei concentrate. Femeia din mine este o Forță și Forța ei mă sperie uneori.

Femeia din mine este Femeia Bărbatului. Nu în sensul în care este a lui – ea este și atât. Ci în sensul în care i se dăruiește și curge toată spre el, atunci când Ființa-i Sacră îi dă acceptul și cântă Simfonia Unimii.

Femeia din mine este învolburată. Ea este însăși Furtuna, ce se calmează și se odihnește tot în apele-i sale.

Femeia din mine e Neînfricată. Nu pentru că nu-i dau fricile târcoale, ci pentru că ea dansează cu ele, într-un dans hipnotic și transcendent.

Femeia din mine este Iubitoare. Nu în sensul copilăresc sau superficial. Ea iubește cu Limpezimea tuturor simțurilor, ghidând Bărbatul, fără ca măcar să-și propună. Ea doar curge.

Femeia din mine e Sacră. Ea dansează întru Unire și Contopire, prin Limpezimea simțurilor sale.

Femeia din mine onorează Totul.  Ea înțelege că Trufia îi știrbește curgerea și limpezimea.

Femeia din mine se înclină cu Smerenie. E o rugă pe care o aduce Mamei Pământ, pentru că a îngrijit-o, ghidat-o, protejat-o și hrănit-o până aici.

Am lacrimi în ochi.

Femeia din mine e o Forță, ce curge misterios și are multe ape. 

Mulțumesc!

Am curajul, în continuare, să împărtășesc și câteva reflecții ulterioare rândurilor de mai sus, completate atunci. Și raportate la războiul (în care, poate, mulți dintre noi ne găsim) care se dă în mine între fricile și limitările pe care le port și Femeia din mine, ce știe doar manifestarea liberă și radianța:

Scriind povestea despre Femeia din mine, am realizat că blocajele și fricile doar stau între mine și femeia din mine. Ele nu reprezintă cu adevărat Femeia din mine. Poate sunt doar instrumentele amare necesare, pentru a ajunge la Femeia din mine. 

Nu pot decât să înalț o Rugă către Sinele meu, către Femeia din mine și către Viață, pentru a putea accesa Puterea ce se cere, pentru a parcurge în continuare drumul către Trandafirul din interiorul meu (ca simbol al nenumăratelor culori, energii, nuanțe, arome și petale, ce se revelează pe parcurs, pe drum…). Și de a avea curajul de a păși în Șuvoiul VIU, nesfârșit, așternut de Femeia din mine mie, de a mă lăsa cu încredere alchimizată și transformată pe Cale și de a mă cuprinde cu blândețe și infinită Iubire în caleidoscopul trăirilor care se nasc.

Este o călătorie ce se descoperă continuu. Strat cu strat. Deloc ușoară. Profund provocatoare, în VIUL ei și alinierea pe care o cere de la mine și mai profund, și mai mult, pe măsură ce o parcurg. Aliniere ce, de multe ori, mă sperie și pentru care nu mă simt pregătită. Și, totuși… Sunt profund recunoscătoare tuturor celor care mi-au arătat și îmi arată ușile potrivite de deschis și care m-au însoțit pe drum și încă mă însoțesc, plantând semințele trezirii la Viață a Femeii din mine. Și mie… îmi sunt recunoscătoare pentru curajul nebun, uneori, pe care l-am avut de a păși pe căi necunoscute, ce au deschis un întreg labirint în fața mea și în mine. Mânată doar de o șoaptă internă – puternică și stăruitoare, totuși. Am simțit și trăit, uneori, crâmpeie din EA, din Femeia din mine. Alteori, i-am simțit Dansul și ghidarea pentru perioade mai lungi. Și, încă, sunt multe frici și traume (părți din mine, dragele) care nu se simt suficient de în siguranță pentru a lăsa Radianța Ei să se exprime plenar în Viața mea. E în regulă. Chiar dacă, uneori, recunosc, aș vrea să ard etape. Răbdarea și încrederea profundă în mine, în corpul meu și în Viață sunt, însă, lecții pe care Femeia din mine mi le ridică solemn de destule ori, pentru a coborî, de fiecare dată, și mai mult în acea Predare, care, simt, deschide porți dincolo de ce putem concepe cu mintea rațională.