Cine ești cu adevărat?

Există o parte din tine care ar crede că îți voi vorbi despre defecte, părți întunecate, pe care e necesar să le expunem pentru autenticitate, de care să fim conștienți, dând jos măștile pe care le purtăm în fiecare zi. Știm cu toții că avem o natură duală, cu bine și cu rău, cu aspecte plăcute sau mai puțin plăcute. Nu aș face decât să mai hrănesc încă puțin zona de anxietate și de vulnerabilitate. Aș hrăni monstrul acesta al fricii care simte nevoia să fie informat crezând astfel că vigilența îl va salva. Dacă viața noastră le conține pe toate, atunci și sufletul nostru este o reprezentare la o scară mai redusă a complexității lumii. În schimb, aș putea propune un exercițiu de cunoaștere. Ia o foaie de hârtie și scrie pe față ce calități recunoști la tine și pe verso care sunt defectele tale. Facem un  mic pariu că, la partea de defecte, identificarea merge strună?

Scopul este acela ca, după ce te-ai descris, să păstrezi o relație bună cu tine. Nu vom ști să facem acest lucru decât dacă, în copilărie, am fost îmbrățișați cu atenție deplină și am auzit de la ceilalți ceea ce le place la noi, calități care au fost confirmate prin acțiuni. Dacă aș avea o relație bună cu mine, mi-aș vorbi mai blând și mi-aș zâmbi mai mult. Aș avea grijă de mine. Cel mai mult timp îl petrec cu mine și cu gândurile mele. În gândurile mele, nu m-aș mai speria atât de mult de identitatea mea, de reacțiile mele, de stările mele.

Imaginea de sine, încrederea se construiesc pe perioada multor ani din viață ca urmare a reflectării noastre continue în ochii și vorbele celor din jur. Starea noastră de bine este rezultatul răspunsului primit de la părinții noștri atunci când eram fericiți. Noi știm să fim fericiți, ne vine natural, dar foarte important este ca părinții să nu blocheze bucuria copiilor, să nu inhibe spontaneitatea acestora. Grijile, oboseala, tristețea sau anxietatea noastră sunt modelatori ai comportamentelor copiilor noștri. Mă întreba cineva dacă depresia sau atacul de panică pot fi învățate. Ele nu pot fi învățate în sine, dar o persoană cu stări de tristețe accentuate va forța un copil să își inhibe trăirile și să altereze chimia fericirii, ajungând să blocheze niște circuite neuronale.

Citește articolul integral în ediția de iunie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.