Ai relația cea mai potrivită
La prima vedere, părem o societate preocupată mai mult de bunăstarea materială, iar de când cu pandemia pare să acordăm o atenție deosebită sănătății.
Dar, în realitate, viața oamenilor este influențată în toate sectoarele ei de : emoții, relații și de (ne)împlinirea sufletească.
Vorba poetului : „ căci unde dragoste nu e, nimic nu e”
Când mi-am invitat abonații la newsletter de a veni cu propuneri de subiecte pentru articolele mele, am primit, în proporție de peste 90 %, propuneri care vizau în principal relațiile de iubire, cu întrebări de genul :
- cum se poate ajunge la o relație frumoasă de iubire ?
- cum alegi cel mai potrivit partener ?
- ce greșeli să evităm pentru a nu distruge o relație ?…
Nimeni nu deține răspunsul, universal valabil, la întrebările de mai sus, dar din experiența mea și a altora, din cunoașterea căpătată în domeniul profesional, vă pot împărtăși câteva lucruri astfel încât să nu ajungeți la suferință.
Evită să copiezi viața de cuplu a altora.
Avem tendința de a recompune în cuplul nostru atmosfera din familia de bază, atât comportamentul cât mai ales modul de a iubi și a ne arăta iubirea, așa cum o făceau cei care ne-au crescut.
Dacă la asta mai adăugăm informațiile primite din anturajul nostru, ajungem să trăim viețile altora în speranța că „ dacă lor le este bine, ne va fi bine și nouă”.
Se spune, pe bună dreptate, că ești media primilor 5 oameni pe care îi frecventezi cel mai des. Anturajul te influențează în permanență fără să-ți dai seama.
Nu vei ajunge niciodată mai departe, mai sus, decât cei din grupul tău apropiat. Nu vei avea alte valori decât cele importante pentru ei. Mai ales dacă faci parte dintre acei oameni care nu pot trăi în solitudine (a nu se confunda cu singuratatea) și pentru care părerea celorlalți are mare greutate în alegerile personale.
De ce ? Pentru că vrei să fii acceptat de acest anturaj și nu vrei să fii ironizat sau exclus, așa cum se întâmplă cu cei care doresc altceva de la viață decât restul grupului.
Cu ceva timp în urmă am fost întrebată ce părere am despre un cuplu în care soția se lăuda cu relația reușită pe care o are, spunând care este secretul ei : „îl las să facă ce vrea El, pleacă când vrea El de acasă, vine acasă când vrea El, facem sex când vrea El…”
Dacă bunica mea ar fi auzit această poveste, la nivelul ei cu școală puțină dar muuultă înțelepciune, ar fi spus : „ nu te aștepta să fii fericită cu ăsta, n-ai să vezi iubire de la el, că e specia aia care se numește – izmene pe călător ”.
Situația nu este nici de condamnat, nici de lăudat.
Poate că situația de mai sus mi-a fost prezentată doar parțial (?) și de fapt sunt multe lucruri care îi leagă pe cei doi, NU doar FRICA și niște interese materiale.
Părerea mea față de această situație :
Și eu sunt de acord cu libertatea fiecăruia de a face ce vrea, când vrea, fără a cere voie. Este nevoie doar să-l înștiințăm pe celălalt despre ceea ce vrem să facem, cât lipsim de acasă pentru a nu-i produce îngrijorare.
Nimeni nu este stăpân pe mintea, corpul și viața altcuiva – nici măcar în baza unui act de căsătorie, pentru că suntem datori în primul rând față de bunăstarea noastră și apoi a partenerului (dacă și numai dacă această bunăstare a lui nu ne aduce nouă prejudicii). Dar asta nu înseamnă că încurajez libertinajul și trădarea.
Este vorba de o libertate care vine din iubire, respect și înțelepciune, NU din frică – prin anulare personală.
Sunt multe cupluri formale (=de ochii lumii), în care nevoile lor se opresc la nivel bazic și de multe ori chiar și acele nevoi sunt rezolvate în afara cuplului. Iar asta nu are nici o legătură cu studiile absolvite(facultățile) sau funcția de la serviciu, ci cu evoluția lor spirituală.
Acolo unde cei doi nu se pot conecta mental, emoțional, unde sunt evitate discuțiile pe teme și subiecte profunde, este clar o dovadă a lipsei de sinceritate, de încredere în partener și a existenței unei imaturități emoționale.
Probabil se complac în acea relație, din motive de interes și profit, frică de singurătate, frică de gura lumii care judecă și condamnă o persoana singură….
Și nu din „iubire” și conexiune reală.
Alte ființe (animalele domestice sau sălbatice) NU sunt în stare să se conecteze decât prin corpul lor, dar ele nu sunt oameni. Ființele umane sunt capabile să se conecteze în multe moduri diferite și profunde, nu doar fizic.
Interesul pentru corp, oricât de perfect ar arăta acesta, dispare după un timp. Și atunci ce rămâne, dacă doar asta v-a unit, dacă nu ați fost capabili să aduceți în relație și alte dimensiuni ale ființei umane ?
Crezi că ți se potrivește relația explicată mai sus ?
Uită-te în interiorul tău când ești spectator la acest gen de relație !
Ce stârnește, ce încurajează în tine ?
- Lenea / indolența?
- Superficialitatea?
- Devalorizarea noțiunii de iubire dintr-o relație?
- Deformarea și defăimarea imaginii de bărbat / femeie?
- Umilința?
- Egocentrismul?
- Transformarea ta într-un mecanism robotizat, fără emoții și empatie față de cei din jur?
Dacă doar atât primești din anturajul tău, atunci nu te mira de ceea ce vei deveni în urma adoptării acestui model. Și, de fapt, ceea ce alegi din tot ce ai în jurul tău, aia te definește pe tine.
Pentru că întotdeauna ai relația cea mai potrivită pentru tine în acel moment. Poate nu cea mai confortabilă, nu cea mai plăcută, dar în mod sigur este relația care te ajută să vezi ce ai de corectat, de îmbunătățit la persoana ta, dacă ești deschis către evoluție.
Noi nu atragem ceea ce vrem, atragem ceea ce suntem.
Dacă ești femeie și te bucuri că ai parte de un bărbat, în condițiile de mai sus (faci ce vrea el și când vrea el) este posibil ca într-o zi să te trezești și să vezi că, deși exiști, nu interesează pe nimeni ce simți, ce vrei, ce îți place …
În acel moment poate că ai să te înfurii .. dar pe cine (?).
Nimeni nu ți-a impus viața asta, în afară de fricile tale (frica de: singurătate, gura lumii, sărăcie, …). Toate aceste frici nu ar fi existat dacă ai fi adus puțină cunoaștere în viața ta, căpătând : încredere în sine, stimă (respect) de sine și iubire de sine.
Niciodată nu este târziu să-ți schimbi viața, indiferent de vârsta pe care o ai, indiferent de rănile tale produse de eșecuri din trecut.
Te pot ajuta, prin programul „Magia Feminității în Cuplu”, dacă vrei o schimbare frumoasă în viața ta.
Intrând în acest program vei găsi soluții detaliate despre subiectele solicitate la începutul acestui articol:
- cum se poate ajunge la o relație frumoasă de iubire ?
- cum alegi cel mai potrivit partener ?
- ce greșeli să evităm pentru a nu distruge o relație ?…
și mult mai mult de atât.
Dacă te regăsești în suferințele altor femei prezentate în această pagină, fă-ți o programare pentru o consiliere gratuită AICI!
Cu prietenie, Magdalena
Sunt consilier psihologic și psihoterapeut la propriul meu Cabinet de Psihologie, atestat de Colegiul Psihologilor din România. Sunt o ființă care a studiat și acumulat cu ajutorul cursurilor de specialitate informații prețioase, adăugând la ele cunoștințele oferite de experiențele de viață, cărți, workshop-uri, mentori și multe alte surse. Tot ce am dobândit a fost util pentru a-mi face viața mai împlinită, mai frumoasă. De aceea vin acum să împărtășesc cu tine această cunoaștere, pentru a te ajuta.